Teoria celor 3 proiecte

18 decembrie 2018 - 41 Comentarii
img

Stateam pe canapea, cu ochii deschisi pe jumatate, respirand rar si apasat. In fata mea, pe masuta, statea o cescuta de cafea, pe jumatate goala, iar langa ea o carte si un stilou. Am tras picioarele sub fund si m-am lasat pe spate, uitandu-ma in tavan.

Nu intelegeam. Ce naiba se intampla? De ce ma simt asa?

Aveam putin peste 30 de ani, vreo 5 carti scrise, una recent publicata, vreo 2-3 firme, zeci de mii de oameni care ma urmareau in mediul online. Bani in cont, viitorul suna bine.

Si cu toate astea, ceva lipsea. Mereu lipsea. Nu in timpul proiectelor, pentru ca adoram sa fiu in mijlocul actiunii. Adoram sa creez, sa comunic cu partenerii, sa desenez strategii, sa ne implicam cu tot sufletul. La final, cand se termina un proiect, mereu lipsea ceva.

Am luat atunci cartea si am tras usor de coperta, dupa care am indreptat-o cu podul palmei, impingand in cotor. Dupa care am luat stiloul de langa carte, am tras aer in piept si am scris, apasat, cat sa se auda zgomotul ala inconfundabil, de penita care aluneca pe hartie:

“Pentru…”

Si atunci m-am blocat complet. Cum naiba il cheama? Bogdan? Razvan?

Am lasat stiloul jos si m-am ridicat de pe canapea. M-am dus la usa, m-am incaltat, din picioare, fara sa ma aplec, turtind intentionat calcaiele adidasilor, si am iesit din casa fara sa mai incui usa in urma mea.

Simteam nevoia de aer. Simteam ca ma sufoc.

“Am mereu caderi“

Trotuarul ala gri, aerul rece, care ma lovea in fata, oamenii necunoscuti care treceau pe langa mine, ma linisteau. Am scos telefonul din buzunar si l-am sunat pe mentorul meu de atunci.

“Ma gandeam ca o sa aud de tine…”, am auzit vocea lui in telefon.

“Nu inteleg…”

“Pai esti peste tot pe internet. Ai mai lansat o carte, bravo!”

Dar stia ca nu de-asta l-am sunat.

“Nu inteleg o chestie.”, i-am spus. “De ce am caderile astea, dupa ce se termina un proiect?”

“Caderi?”

“Parca as fi in depresie. Stiu cum functionez, o sa zac cateva zile, o sa intru in alt proiect, o sa trag de el pana o sa imi intru iar in ritm si pe urma iar o sa fie fain. Dar as vrea sa nu mai trec prin asta, prin letargia pe care o simt acum.”

Si atunci am auzit prima oara paralela asta. Mi-a zis, razand:

“Danielule, tu ai depresie post-partum.”

Ce se intampla dupa ce atingi un proiect sau obiectiv?

Am lucrat cu multi oameni performanti, aflati in situatia mea. Sa ii vad ca vibreaza in munca lor, ca infloresc, ca devin versiunea lor cea mai buna. Si apoi, la final, sa cada.

Sportivi care se pregatesc pentru o competitie, se descurca admirabil, si apoi, imediat dupa, au o cadere.
Agenti de vanzari care trag tare ca sa depaseasca un target, entuziasmati de o noua abordare pe care o testeaza, dupa care nu mai misca deloc.
Antreprenori, artisti, consultanti, marketeri.

Imposibil sa nu fi simtit putin din ce iti povestesc eu.

Sa iti pui un obiectiv, sa fii in al noualea cer cand il urmaresti, pentru ca ai intrat intr-o stare de flux de invidiat pentru altii. Si cand ajungi la final, sa cazi.

Am crezut ca e normal, mult timp.

Dar cand crezi ca e normal, de fiecare data cand intri intr-un proiect nou, parca stii ca la final, indiferent de rezultat, vei fi “low”, obosit, chiar dezamagit. Si ajungi sa nu mai vrei sa intri in proiecte noi.

Problema nu vine din faptul ca proiectul initial a fost obositor pentru tine. Vine din “ruperea de ritm” de dupa proiect. Din pauza care se instaleaza. Esti in actiune, tragi tare sa ajungi la linia de final, ajungi… si apoi vine catre tine o liniste completa care te loveste in plin. Din sus, esti jos. Din happy, esti sad. Din “cineva”, esti “nimeni”. Doar pentru ca ti-ai atins obiectivul.

Si atunci, de ce sa mai iti setezi obiective, de ce sa mai iti asumi proiecte, daca la final te vei simti asa (indiferent daca proiectul a fost un esec sau un succes rasunator?)

Solutia este absurda prin simplitatea ei.

Cei mai multi oameni performanti au descifrat o mica parte a succesului lor: cand lucrezi pe un proiect, obtii rezultate MULT MAI MARI decat daca te intinzi pe mai multe proiecte deodata.

Este vorba de teoria proiectelor principale, te concentrezi pe unul singur 100%, ca sa poti intra in stare de flux si sa obtii rezultate maxime.

Asa se obtine performanta.

Iar modul lor de lucru arata, schematic, asa:

Proiectul 1: 0-100%
Proiectul 2: 0%
Proiectul 3: 0%

In cazul de mai sus, nu incepi proiectul 2 pana nu termini proiectul 1.

Solutia insa este sa ai mereu in dezvoltare alte proiecte, dar in stadii incipiente. Sa stii ca atunci cand termini un proiect, sa stii ca te asteapta altul, la fel de atractiv si ofertant.

Schema ca sa elimini caderile de energie arata asa:

Proiectul 1: 5% – 10% – 20% – 40% – 60% – 80%
Proiectul 2: 5%-10%
Proiectul 3: 5%

Sunt, totusi, cateva observatii:

  • nu recomand sa mergi cu mai mult de trei proiecte in paralel (devii confuz si iti pierzi capacitatea de a te conecta la ce faci)
  • nu recomand sa mergi cu mai multe proiecte in paralel care sa fie in acelasi stadiu de dezvoltare, pentru ca nu asta este mesajul (vei obosi si vei claca)
  • scopul este ca in timp ce focusul tau este pe un singur proiect, sa iti “pavezi” calea pentru urmatorul sau urmatoarele 2;
  • in felul asta cand ai terminat un proiect, celalalt te asteapta, deja pornit, dar in stadiu incipient, cand e nevoie de creativitate mai degraba decat forta bruta
  • caderile de energie de dupa ce “atingi” obiectivele dispar ca prin minune.

Ca exemplu concret: daca scrii o carte, dupa ce ai terminat-o, deja ai o alta carte care te asteapta si care este dezvoltata destul de mult la nivel de concept, cat sa iti sopteasca la ureche cu o voce sexi: “Hai, te astept!”

Este un truc mental si nimic mai mult.

Vei pastra energia de creator, vei evita momentele depresive, dar si dezamagirile.

De ce?

Pentru ca nu vei mai fi concentrat pe “rezultat” (pe imagine, pe ego) si mai mult pe starea de a crea, aia pura.

Fericirea e tamplarului care trage la rindea cu dragoste, cautand netezimea lemnului si uitand de timp. Scaunul care va iesi din mainile lui, banii care vor intra in buzunare dupa ce il va vinde – toate astea exista doar daca tamplarul este indragostit de lemnul lui.

Atunci cand dragostea dispare, in scurt timp dispar si “rezultatele” dupa care tanjesti atat.

Cu drag,
Daniel

PS: Cand spun proiecte, ma refer si la “obiective”. Sa presupunem ca vrei sa iti cumperi o masina. Te entuziasmezi de idee, incepi sa strangi bani, devii performant in directia asta, timp in care stai cu un ochi pe filmulete de youtube, imaginandu-ti cum o sa fie cand o sa fii tu la volan.

Intr-un final … te duci si o cumperi.

Urmeaza o perioada de 1-3 zile, poate, cand o sa fii superincantat, si apoi, invariabil, o sa ai o cadere emotionala. Asta e tot? 

Cea mai faina parte este cine devii, in timp ce urmaresti un obiectiv (nu cand il atingi). Cea mai faina parte din cumparatul unei masini, in cazul asta, este in timp ce strangi bani, cand simti o particica din adrenalina unei vanatori de pe vremuri a omului primitiv din tine. 

De-asta tu vrei sa reproduci aceasta “vanatoare” care te transforma ca om, nu faptul ca ti-ai luat o “banala” masina. 

Sa nu faci pauza dupa “obiectivul atins”, si deja sa ai noi obiective, in stadii mai incipiente de dezvoltare, devine esential pentru sanatatea ta mentala. 

Iar daca mergi pe filozofia asta, nu vei mai pune toata presiunea pe un singur proiect sau obiectiv. Vei intelege ca e un joc mult mai important decat niste borne pe care le atingi pe parcurs. Este despre cine devii tu in povestea asta. 

PPS: Am nevoie de perspectiva ta. Lasa-mi un comentariu si spune-mi experienta pe care o ai tu pe final de proiecte. Daca ai trecut si tu prin aceasta “depresie post partum”, atat de plastic denumita de mentorul meu. 

41 de comentarii

  • Lena R says:

    Da, am trecut prin asta. Tatal meu imi zice iainte sa termin ceva, cand sunt super entuziasmata si parca zbor: “iar esti pe cai mari”, iar dupa ce se termina proiectul cad de sus, sunt iar sub val.

    Mi-a placut asta cu cartea care iti sopteste sexi…

    Eu am mereu 2-3 chestii in paralel care ma asteapta, nu am simtit asa intens starea ca tine, poate doar o umbra de lene cand trec de la un proiect la altul, pana vine adrenalina.

  • Cristian says:

    Totdeauna mi s-a parut complet nerealist modelul de “locomotiva” umana. Modelul corporatist care ignora anotimpurile, fie vara fie iarna fara sa tina cont de ritmurile naturale imi pare complet lupt de realitate.

    Eu ma bucur sa aflu ca este normal sa iei o pauza din cand in cand si ca exista si o solutie pentru a optimiza din cand in cand!

  • Mario says:

    Acea depresie post partum o am tot timpul , nu știu cum să ies din ea …este trist sa vad că orice fac , doar stric, tot ce ating în jurul meu distrug …

    • nu are cu “post partum” ce simti tu. 🙂

      Ai nevoie de un coach sau un terapeut, sa te joci un pic pe perceptia ta despre tine si viata ta. Stai linistit, sunt normale perioade de genul asta. Am avut acum vreo 4 ani un tip care avea nu adevarat imperiu in zona nord a tarii, milionar. Si mi-a zis acelasi lucru “pe tot ce pun mana stric”. E o stare de slabiciune peste care se poate trece, cu ajutor.

  • AndreeaP says:

    Probabil si “depresia post partum” e buna pentru ca iti da ocazia sa te odihnesti dupa ce ai terminat ceva. Daca faci mai multe proiecte fara pauza intre ele te epuizezi, intri in burnout.

    • Pai tocmai asta este. Nu trebuie “sa suferi” ca sa te odihnesti. Poti sa o faci si bucurandu-te.

      Nu despre asta era vorba in articol, ci despre faptul ca dupa ce termini un proiect – cel mai prost lucru pe care poti sa il faci este “sa astepti”. Am avut un client care mi-a spus ca “obiectivele” dor si m-am jucat cu intrebarile cu el pana a spus cand anume simte “durerea”. Cand renunta la ele sau cand le atinge. Pai si atunci de ce sa mai iti pui obiective? Iar el a zis cu gura lui “pai imi place cand lucrez la ele, dar la final, oricat de mari sunt rezultatele, simt dezamagire”.

      Daca placerea este in “creatie”, de ce sa nu cream? De ce ne tot asteptam ca “rezultatele” sa ne schimbe viata, cand de fapt scopul este sa ne placa ceea ce facem?

      E un mod de a vedea lucrurile si nimic mai mult. 🙂

  • Gabriel says:

    Este foarte buna ideea si ader cu bucurie la ea. Am avut experiente bune, sau mai putin bnue, in ambele situatii : si cu un proiect care asteapta sa fie dezvoltat si cu proiect care a inceput la un timp dupa ce am incheiat altul. Uneori ai nevoie de o pauza sau de focus, alteori te ajuta sa zbori (pana cand ? :)) in continuare si sa evoluezi .

  • Alice Ciobotaru says:

    Având in vedere ca am trecut prin depresia post-partum pot sa spun ca este mirobolanta..comparația. Aceeași dilema am avut și eu..pana acum..De câte ori îmi cumpărăm câte ceva ce-mi doream foarte mult, la scurt timp ma simteam nașpa și-mi puneam întrebări de genul:”Oare de ce nu ma pot bucura? Chiar mi-am dorit asta?”. Am găsit răspunsuri in articolul tău. Mulțumesc!

    • Cand am auzit replica prietenului meu, iti dai seama ca am ramas blocat. Cred ca am avut secunde bune in care nu am spus nimic, stateam ca boul, cu gura cascata, incercand sa inteleg ce imi zice. :))

      In acelasi timp cred ca noua ne place mai mult vanatoarea decat vanatul pe care il cari acasa.

  • Reka says:

    Mulțumesc pentru articol, ca întotdeauna și acesta a nimerit fix unde trebuia. De 3 luni am reușit sa finalizez achiziția unui apartament, marele vis al meu dintotdeauna, însă sunt în post-partum și acum, adică nu sunt în stare să mă mut. Deși abia așteptam, de ani de zile lucrez la visul meu, și acum, că e acolo, tot amân mutatul. Nu numai că am găsit răspunsul prin articolul tău dar și sfatul ți-l voi urma în viitor. Îți mulțumesc din suflet!

    • Exista un “waiting room”, o camera de asteptare de dupa ce obiectivele sunt atinse. Acolo se intampla cele mai nasoale chestii pentru psihicul uman. 🙂 Daca urmaresti un obiectiv nu pentru el, ci pentru cine devii pe parcurs, atunci nu ar trebui sa existe un waiting room.

  • Alex Radu says:

    Salut Daniel,
    Multumim pentru acest articol minunat si deschizator de minte. M-am confruntat des cu aceste piedici si pot face o legatura in mai multe domenii cariera, relatii unde dispare acest sentiment de continuitate, cu cat mai mare implicarea si durata proiectului se instaleaza un obicei, si apoi simt decaderea aceea de care vorbesti. Nu gasesc in schimb puterea sa ma ridic. Poate ai un sfat cand nu ese posibil inceperea altui proiect. Vorbesti din perspectiva unui om care are posibilitatea de a incepe un alt proiect.
    Multumesc.

  • Georgiana says:

    Salutare. M-am obisnuit din facultate cu mai multe proiecte odata. Aveam o sesiune de 2 saptamani cu 8-10 examene din care 4 erau foarte grele. Era imposibil sa inveti atunci, asa ca invatam zi de zi. Ulterior simteam, si inca am starea asta daca sunt acolo, un gol teribil cand lucram pe un singur proiect. Singurul moment de 2 luni cu un singur proiect mare a fost cand am nascut. A fost la propriu depresia post partum. Dupa 5 saptamani mi-a adus sotul telefonul si mi-a spus. Tu de maine te duci la munca ca eu nu te mai suport asa. Tu ai nevoie sa muncesti, poti iubi copilul si de la servici. A avut dreptate… Imi place mult ce fac. E locul meu de joaca.
    3 proiecte mari sau maratoane sunt obligatorii pentru mine, cu nuanta ca nu sunt niciodata in acelasi stadiu cu ele. Adaug abia atunci cand primul ruleaza cat de cat neimpins. Pe langa, mai este familia pe care o consider in sine un proiect mare. De 7 luni am mai adaugat un proiect special. L-am numit Eu cu Mine. Se intelege….😜 sunt momente in care este la categoria proiecte scurte si momente cand devine maraton.
    Proiecte mici scurte apar in ritmul lor si le rezolv cand apar. Cam asta e.
    Cei din jurul meu devin obositi cand realizeaza cum si cat muncesc. De la suprafata pare simplu si putin. Eu consider ca perceptia aceasta apare atunci cand lucrurile sunt bine facute.
    In plus am adaugat obligativitatea vacantei de 4 zile sau weekend prelungit odata la 2 luni, o vacanta de vara de o saptamana doua, una de iarna la fel.
    Riscul permanent pentru tine si cei ca mine este sindromul de burn-out. Fiecare gestioneaza cum crede sau cum este ghidat. Parerea mea este ca tu la finalizarea proiectelor solo intrai in burn-out din simplul motiv ca nu mai aveai acel ceva pasionant de facut si nici back-upuri cu ceea ce iti place mult nu aveai construite.

    • “Riscul permanent pentru tine si cei ca mine este sindromul de burn-out. Fiecare gestioneaza cum crede sau cum este ghidat. Parerea mea este ca tu la finalizarea proiectelor solo intrai in burn-out din simplul motiv ca nu mai aveai acel ceva pasionant de facut si nici back-upuri cu ceea ce iti place mult nu aveai construite.”

      Bingo!

  • Andreea Pavel says:

    Eu sunt mereu implicata in mai multe chestii in acelasi timp, deci nu cunosc aceasta depresie de care vorbesti, desi mi-o pot imagina…
    Pot sa iti confirm ca faptul de a te afla implicat in 2-3 proiecte simultan te tine mereu in priza si nu ajungi sa te simti “fara scop”. Deci e buna teoria ta.

  • Soluția probiectelor paralele în diferite stadii de dezvolrare pare Bună dar, cred ca omite un aspect important: ECHILIBRUL dintre viața personală și cea profesionala și evident, dozajul efortului intelectual și fizic. Dacă treci prea repede de la un proiect la altul, fără sa faci o pauză de refacere a forțelor, ai toate șansele sa clachezi ! Nu ar fi mai bine sa ai în plan de gestionare eficientă a resurselor? Și un motor performant poate exploda dacă este exploatat la maxim prea mult timp!

    • Bineinteles 🙂

      Atata tot ca, de la caz la caz, in functie de stadiul proiectului, depui un alt timp de efort (alt dozaj, alt nivel de anxietate, entuziasm, adrenalita, etc.)

      Un proiect are, in mod normal, cel putin 4 stadii si, in functie de tipul proiectului, pot fi si mai multe de atat:
      1 – Nivelul de concept (cand te joci pe marginea ideii, explorezi)
      2 – Nivelul de proiect (sau de strategie)
      3 – Nivelul de executie
      4 – Nivelul de inchidere a proiectului (inclusiv cu actiunile de followup)

      Cand ai un alt proiect care te asteapta la nivel de concept sau de proiect, dupa ce il termini pe anteriorul, nu inseamna ca efortul depus este acelasi. Dimpotriva, s-ar putea sa fie exact partea aia faina de proiect, pe parte creativa, pe care o poti face si in somn. Este perioada cand construiesti echipa, cand comunici ideile, cand te joci pe ele.

      Asta nu are nicio treaba cu efortul depus la executie.

      De asta zic, parerea mea este ca nevoie de teoria proiectelor pe stadii diferite de dezvoltare ajuta tocmai la echilibru si la entuziasm. Plus ca, o alta observatie, din experienta personala, cat si din lucrul 1 la 1 cu oameni care voiau sa fie performanti/productivi – cei care simt nevoia de pauza – ei au cea mai mare nevoie de teoria asta.

      Stadiul incipient al unui proiect, partea creativa, iti ofera energia, nu ti-o scade. Si te odihnesti distrandu-te.

      Asta nu exclude insa pauzele. Dar, cu mana pe inima iti spun, in 90% din pauze poti lucra la nivel conceptual, creativ, pe un proiect si sa te distrezi (sa nu simti ca muncesti).

  • Alin Tache says:

    Ha, ha ce tare!
    Am mai descoperit o “boala” :)), depresia post partum, cat de interesant.
    Niciodata nu am inteles ce se intampla de am caderi la zero energie, entuziasm etc, atunci cand termin ceea ce imi propun, cand imi ating anumite targete atat la job cat si in viata personala.
    Metaforic vorbind credeam ca e oboseala de a fi fericit, implinit si cumva mintea si corpul imi atrag atentia ca lipseste ceva…dar ce anume? 🙂
    …si uite ca un lucru simplu:
    Proiectul 1: 5% – 10% – 20% – 40% – 60% – 80%
    Proiectul 2: 5%-10%
    Proiectul 3: 5%
    …schimba intreaga gandire si strategie pentru obiectivul principal.
    Tot timpul am crezut ca daca merg focusat pe o singura treaba lucrurile merg bine, dar la final mereu se termina cu o tristete, lene, letargie inexplicabile pana acum.
    Super multumesc pentru elucidare 😉

  • Ecaterina says:

    Dar daca ti-ai da voie sa fii om?
    Daca ti-ai da voie sa iei o pauza binemeritata in care sa te bucuri de tot ce-ti place in afara scrisului?
    Ce zici de o saptamana de relaxare fara ganduri si autocritici?

    • ce inseamna om? CIneva care se bucura de ceea ce face si este productiv in timpul asta nu este om? 🙂

      unde am spus ca nu imi dau voie sa imi iau o pauza?
      ce inseamna “binemeritata”?

      Nu am negat niciodata importanta pauzelor. Am spus ca de multe ori, dupa un proiect “mare”, sentimentul este unul de “cadere”. Cand ai alt proiect in stadiu incipient care iti da voie sa visezi, in continuare, nu inseamna ca nu iti iei pauza. Ci ca iti permiti sa vibrezi in continuare.

      • Mirko says:

        Ai dreptate. Sentimentul de cadere e imens, indiferent cat de sus ai fost, ba mai mult, cu cat ai fost mai sus, cu atat e mai mare abisul. Daca nu ai back-up, si eu nu am avut, e nasol. Te doboara si dureaza luni pana te repui cu adevarat pe picioare si iti recastigi increderea. Acum am invatat din greseli, deci am evoluat.
        PS: Proiectele acestea la incubator e tot ce avem nevoie atunci cand suntem deja focusati pe “the dream”.

  • Virgil says:

    Salut Daniel,

    Foarte fain articol, atinge trairile oamenilor care fac ca lucrurile sa se intample. Traiesc in acest moment aceasta cadere dupa ce ultimul proiect m-a stors de resurse: financiare si fizice. Pe scurt: anul trecut am cumparat o casa care trebuie partial recompartimentata si renovata ; cel mai simplu era sa iau un credit sa platesc o echipa si sa ma mut in ea in cateva luni. Provocarea a fost sa o renovez eu, eventual cu ajutorul prietenilor (a fost o experienta inedita, poate o sa scriu cateva lucruri si despre asta la un moment dat). Am facut-o muncind zilnic dupa serviciu timp de un an si in Octombrie ne-am mutat (cu sotia si doi copii). Din ziua in care ne-am mutat m-am prabusit la propriu in pat si n-am mai fost bun de nimic cateva saptamani, am functiona la serviciu din intertie. In perioada asta, de un an, am renuntat la idea de a ma antrena sa termin un Ironman, un alt proiect amanat a doua oara. Partea buna este ca in noua casa mi-am pregatit un loc pentru antrenamente indoor de vreme rea si momente in care trebuie sa fiu acasa cu copiii, loc care ma asteapta. Sunt totusi putin surpins, energia si motivatia care ma caracterizau intarzie sa apara. O fi si din cauza serviciul ma solicita mult (da sunt corporatist :)), poate creierul meu asteapta ca proiectele de sfarsit de an sa se termine si ele, pentru a imbratisa unele noi…?
    Una peste alta ma bucur sa vad ca nu sunt singurul care trece prin asta, ca nu m-am defectat si imi trebuie doar un retuning.

    Multumesc

  • Ruva Gabriel says:

    Salut Daniel,
    Imi place cum scrii si valoarea pe care o aduci.
    Acum am ramas conectat la starea ta si sunt curios de o chestie: ai reusit sa aplici teoria celor 3 proiecte sau inca faci eforturi sa treci peste golul de energie de la finalul unui proiect/ obiectiv?

    • Am facut-o mult timp inconstient. Cand faci inconstient, nu realizezi efectele si, de multe ori, ajungi sa nu o faci, pentru ca nu este o decizie rationala.

      In ultima jumatate de an am pus-o in aplicare in mod constient, impreuna cu alte reguli care sa mentina intrarea in starea de flux la un nivel ridicat. Mai am cateva principii pe langa asta si momentan functioneaza. O sa vedem pe termen lung. Mie imi place sa testez tot timpul cate ceva pe partea asta.

      Sunt doua scopuri mari si late pe care le urmaresc:
      1 – sa fiu productiv
      2 – sa imi placa

      atunci cand unul dintre cele doua scopuri nu este atins, se creeaza dezechilibre (care pana la urma sunt normale, cat timp testezi).

  • Adrian says:

    Am trăit pe deplin ce ai spus mai sus, legat de acele căderi de energie atunci când atingeam un obiectiv mult muncit.

    Și, instinctiv, am și rezolvat asta, exact în sensul celor spuse de tine. Am 2-3 idei la care lucrez în paralel, cu focusul îndreptat spre una, iar la celelalte lucrez câte un pic, însă constant – cât să le țin “calde” într-o minte trează.

    Mă încântă de-a dreptul asta pentru că simt/știu că
    1. fac ce îmi place;
    2. fac și îmi place ce iese;
    3. fac și ce nu-mi place pentru că vizualizez rezultatul și îmi place

    Și nu, nu e vorba aici să “te obosești” și să “mai stai oleacă, că doar n’o fi foc!” ci de o stare de bucurie ca ești pe “drumul cel bun”.

    Mulțumesc Daniel pentru articol!

  • Radu Preoțescu says:

    Da am trecut și eu prin asta. Ultimele capitole ale unui șcenariu de film scris acum 5-6 ani ieșeau din mine pe foc automat. După, am făcut pauză câteva zile, săptămâni, cred că vre-o 2 luni.

  • Simona says:

    Buna seara Daniel,
    Am trait si eu cu starea de gol, de inutilitate , dupa ce terminam un proiect..ma trezeam golită de orice entuziasm si continuam sa ma intreb “si acum, ce mai e, gata, asta e tot?”.. Recunoșteam starea si nu reușeam sa imi explic ce e/ de la ce vine, si daca este normala.. Super-articolul de mai sus mi-a oferit raspunsul, prin feedbackul tau am inteles ca acesta este un proces cu care se confrunta cel care este pe val cand ajunge la mal.
    Voi aplica teoria celor 3 proiecte, suna interesant.
    Multumesc!

  • Iulian says:

    Buna Daniel,

    In cazul proiectelor in paralel am observat ca functioneaza foarte bine ce spui tu. Adica reduc perioada de relaxare/cadere la o zi, doua.
    Am insa o intrebare: Cum recomanzi sa adaptez ideea din articol pentru proiectele de tip maraton, de exemplu cand pornesti o noua afacere?

    Multumesc anticipat

    • Cand obiectivele sunt pe termen lung, de obicei ele sunt impartite pe categorii de sarcini (sau subobiective). Cel putin asa ar fi normal, ca sa poti sa monitorizezi progresia. Caz in care intrebarea ta are un raspuns evident 🙂

  • Ionuț says:

    Este foarte corect și interesant ce spui, este o perspectivă bună asupra acțiunilor noastre. Foarte utilă !

  • Irina says:

    Multumesc mult, Daniel! Eu patesc asa si in preajma sarbatorilor cand ma zbat cu curatenia, aranjatul casei, gatitul, etc. Ajung de sarbatori sa ma epuizez si sa nu ma pot bucura si nici macar sa asez o masa asa cum mi-as dori. Iar in final astept sa treaca si sa imi revin la normal. Si tocmai acea leneveala de sarbatori ma duce in depresie si oboseala, oricat de epuizata as fi din cauza muncii.
    Cateodata ma gandeam ca muncesc sa avem de toate acasa cand eu imi doresc sa nu prea stau pe acasa de sărbători.

  • Cristina says:

    Bună ziua. Subscriu la tot ce ați spus. Din experiența proprie, nu poți fi la fel de eficient in mai multe proiecte odată, dar trebuie să ai neapărat un plan de viitor. Măcar o idee schițată pentru ce urmează. E ca un combustibil. Sărbători frumoase!

  • Răzvan says:

    Ce-i drept sentimentul asta apare aproape dupa orice actiune (un fel de obiectiv foarte mic) doar ca la o intensitate mult mai mica si pentru o perioada mult mai scurta, iar daca mai ai inca ceva de făcut, nu simti caderea, dar s-ar putea sa simti un fel de tensiune permanenta ca mereu apare ceva și nu se opreste niciodată sistemul asta.
    Parerea mea este ca inchiderea proiectului trebuie sa includă si sarbatorirea finalizării sau aceasta sarbatorire sa se facă înainte de pornirea celui de-al doilea proiect sau cumva concomitent cu inceperea acestuia.

  • Vali says:

    Acesata este una din cele mai bune idei pe care le-am citit, este intr-adevar ”absurda prin simplitatea ei”. Acum am realizat de ce imi este bine sa am mai multe lucruri incepute in acelasi timp, dar voi fi atenta sa am maxim trei de acum. Scrii foarte frumos, Daniel! Desi scrii de multi ani, calitatea informatiilor oferite este la acelasi nivel si acum. Alti bloggeri scriu doar la inceput cu entuziasm, la tine am observat ca se mentine.
    Desi toata lumea spune multumesc, iti spun si eu inca o data, un multumesc deosebit, asa ca tine.

  • Serban Vasile says:

    Wilhelm Stekel, unul dintre cei mai mari psihiatri ai lumii, descrie foate bine acest sindrom al colecționarului, nu conteaza ce colecționează: monede, tablouri, statuete, femei sau proiecte – algoritmul trairilor este mereu același, identic cu cel expus mai sus. Dealtfel, in text apar si termenii erotici expliciti:
    – ”Si cu toate astea, ceva lipsea. Mereu lipsea. Nu in timpul proiectelor, pentru ca adoram sa fiu in mijlocul actiunii. Adoram sa creez, sa comunic cu partenerii, sa desenez strategii, sa ne implicam cu tot sufletul. La final, cand se termina un proiect, mereu lipsea ceva.”
    – ”“Danielule, tu ai depresie post-partum.” Aici mentorul a foat pe aproape, caci corect era sa spuna “Danielule, tu ai depresie post-coitum” (”de fiecare data cand intri intr-un proiect nou, parca stii ca la final, indiferent de rezultat, vei fi “low”, obosit, chiar dezamagit sau: ”Din happy, esti sad. Din “cineva”, esti “nimeni”. Doar pentru ca ti-ai atins obiectivul”)
    – ”Solutia insa este sa ai mereu in dezvoltare alte proiecte, dar in stadii incipiente. Sa stii ca atunci cand termini un proiect, sa stii ca te asteapta altul, la fel de atractiv si ofertant.”
    – ”• in felul asta cand ai terminat un proiect, celalalt te asteapta, deja pornit, dar in stadiu incipient, cand e nevoie de creativitate mai degraba decat forta bruta
    • caderile de energie de dupa ce “atingi” obiectivele dispar ca prin minune.”
    – ”sa iti sopteasca la ureche cu o voce sexi: “Hai, te astept!”
    – ”FERICIREA e tamplarului care trage la rindea cu DEAGOSTE, cautand netezimea lemnului si uitand de timp. Scaunul care va iesi din mainile lui, banii care vor intra in buzunare dupa ce il va vinde – toate astea exista doar daca tamplarul ESTE INDRAGOSTIT de lemnul lui.”
    – ”Atunci cand dragostea dispare, in scurt timp dispar si “rezultatele” dupa care tanjesti atat.”

    În concluzie, nici pe departe solutia propusă de autorul articolului nu este cea corectă, căci ea nu face decăt să ungă mecanismul ca sa se invarta și mai bine in cerc.

    • Stai un pic, ca vorbim de lucruri diferite 🙂

      Solutia la problema inceputurilor grele, cu caderi de energie – este “corecta” (pentru ca rezolva “problema”).

      Ah, ca nu este solutie la problema “sindromului colectionarului”, pe care o propui tu, asta este altceva. 🙂

      Articolul este unul de productivitate, nu ataca “problema de fond”, care este mult mai profunda de atat.

      Mi-aduc aminte la un moment dat o discutie cu coach-ul meu acum ceva vreme, i-am raspuns:

      “vreau performanta!”

      Iar el s-a uitat la mine si mi-a spus:

      “Dar stii ca performerii nu sunt neaparat oameni echilibrati…”

      Am inceput atunci sa rad si i-am spus: “Bineinteles ca stiu!”

      Atata tot ca replica lui venea de pe un alt sistem de valori, la fel ca in cazul tau. La el echilibrul era important. Eu eram dispus sa trec de “linia” echilibrului.

      ===

      In acelasi mod vorbeam cu un membru al unui staff de antrenori. Si el imi spunea, provocat de discutie:

      “Sa stii ca cei mai buni antrenori de fotbal romani nu sunt deloc echilibrati. Sunt nebuni chiar.”

      Si atunci i-am raspuns:

      “Cine spune ca trebuie sa fie echilibrati?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *