Cum sa te folosesti de zona de confort, ca sa inaintezi

1 august 2018 - 32 Comentarii
img

“Nu-ti fie teama sa renunti la bine ca sa ajungi la exceptional.”
Steve Prefontaine

Eram intr-o sedinta de coaching, intr-una din cafenelele capitalei. Clientul meu, de mai bine de jumatate de ora, imi descria cu lux de amanunte cat puternic simte anxietatea cand vine vorba de proiectul in care intrase.

“Este pe viata si pe moarte.”, mi-a spus, cautand o forma imaginara in fundul cestii de cafea. “Daca nu duc proiectul pana la capat, va trebui sa ma angajez din nou. Am investit si bani, dar nu de ei mi-e teama, ci de faptul ca o sa o iau de la capat. Ma ingrozeste.”

“Care este ultimul lucru pe care l-ai facut pentru proiect?” – l-am intrebat.

“Pai asta este si problema, ca nu fac. Lucrez in explozii, cu pauze mari. Nu reusesc sa imi maresc zona de confort.”

“Pai si ce faci, daca nu faci?”

A urmat o pauza destul de mare, asa ca am reformulat intrebarea.

“Ce faci intr-o zi normala de lucru?”
“Orice, numai ce trebuie nu. Ma gandesc mult la proiect, la faptul ca o sa o dau in bara. Stau mult pe filme, pe laptop. Pe facebook. Pe siteu-uri. Ma joc mult.“
“Si cum ar trebui sa te comporti?”
“Ironic, dar ar trebui sa ma comport ca atunci cand eram angajat. Adica sa lucrez zilnic la proiectul asta.”

Au trecut cateva clipe, timp in care niciunul dintre noi nu a mai spus nimic. Apoi clientul meu s-a uitat la mine, testand apele:

“Cum as putea sa imi cresc zona de confort?”

Nu am putut sa ma abtin, recunosc ca am fost un pic ironic, pentru ca i-am spus:

“De la jocuri pe calculator, facebook si vazut filme la… ce?”
“Nu stiu, la … productivitate.”
“Pai ai spus ca ai mai fost productiv in trecut…”
“Da, dar atunci eram angajat…”
“Si cand ai fost angajat prima oara? Ai fost productiv sau erai in afara zonei de confort si atunci?”

L-am lasat sa se gandeasca la intrebarea mea pentru cateva secunde, dupa care i-am zis:

“Oricum, zona de confort e o mare vrajeala…”

Soc si groaza. A marit ochii, cautand sa inteleaga daca glumesc sau nu.

“Cum adica?”
“Adica nu exista. Este o conventie si nimic mai mult.”

Exista “Zona de confort?“

Am spus povestioara de mai sus, pentru ca mi se intampla deseori sa intru in conversatii contradictorii cu “fanatici” ai dezvoltarii personale. La un moment dat un cursant de workshop mi-a spus:

“Nu reusesc sa fac mai multi bani pentru ca am o convingere limitativa pe care tatal meu mi-a dat-o, cand eram mic.”

La asemenea replici, in mintea mea rade un pitic, care de obicei este cat buricul degetului, negru tot, cu dintii albi, un amestec de funingine si vaselina. Un prieten mi-a spus chiar zilele trecute despre “traumele” provocate de parinti, pe care le tot caram dupa noi si le intoarcem pe toate fetele: exista un termen de expirare in cazul lor, asa cum exista in cazul alimentelor.

Nu poti cara dupa tine tone de scuze pentru ca viata ta este de tot rahatul. Daca tu crezi ca esti bolnav, du-te si te repara (si mai lasa-ti parintii in pace, ca au facut si ei tot ce au putut).

Cam la fel si cu celelalte “conventii“, toate inventate de oameni mai destepti ca noi, ca sa ne ajute in viata, chit ca se numesc: zona de confort, convingeri, valori, vocatie. Ele exista atata timp cat ne ajuta, cat timp le folosim ca si unelte.

Dar cand ele se transforma in pietre de moara, ar trebui sa ne aducem aminte ca ele, in fapt, nu exista. Si sa le dam la o parte.

Si, ca sa raspund la intrebare:

“Exista zona de confort?”

“Da, daca te ajuta. Nu, daca nu te ajuta.“

Daca ai un obiectiv si tu nu il atingi pentru ca nu stii cum sa iti largesti zona de confort, atunci mai bine uita de zona de confort. Tu nu vrei sa iti largesti zona de confort, in cazul asta, ci vrei obiectivul! Zona de confort, ca si conventie, este o unealta ca sa inaintam. Daca ne scarpinam in cap, intrebandu-ne ce naiba sa facem cu ea, atunci avem brusc doua probleme:

1. nu am atins obiectivul, ceea ce ne provoaca un disconfort emotional (desi nu ar trebui)
2. nu stim sa ne largim “zona de confort“

Acum, nu oi fi eu vreun mare intelept aflat inca in viata, ca astia sunt rari. Cu toate astea, parca e mai bine sa ai doar o problema in loc de doua. Asa ca daca aruncam zona de confort la gunoi (pentru ca nu exista), ramanem doar cu obiectivul neatins. Brusc viata pare mai simpla.

Si totusi, cum folosim “zona de confort” ca si unealta?

Zona de confort, daca e sa ne luam dupa definitii, este o stare psihologica in care totul ni se pare familiar, suntem in controlul actiunilor noastre, dar si al mediului inconjurator, stare in care experimentam niveluri reduse de anxietate si stres.

Pastrand doza de ironie de mai sus, prima intrebare care imi vine in minte cand citesc aceasta definitie este

“Pai si de ce ai vrea sa iesi dintr-o zona in care nivelul de anxietate si stres este minim?”

Raspunsul este simplu: pentru ca exista o teorie foarte “impamantenita” in psihologia “pop” care spune ca nu poti evolua, daca nu iesi din aceasta zona de confort. Cu toate astea, stand in afara zonei de confort “prea des si prea mult timp”, exista o sansa mare ca sa fii in pericol (anxietatea creste la cote foarte mari, te simti inconfortabil, deseori reactionezi impulsiv, te imbolnavesti etc.).

Cum folosim zona de confort ca sa si “avansam”? Sunt cateva principii in spate:

1. Stilul occidental vs. stilul oriental

Stilul occidental, tipic americanesc, spune ca “ce nu te omoara te face mai puternic”. Da, suferi, dar dai cu capul de pereti si inaintezi. Ceva bun o sa iasa. Inveti. Te adaptezi. Evoluezi.

Stilul oriental spune ca nu trebuie sa iesi niciodata din zona de confort ca sa evoluezi. Stai mereu in interiorul ei si o impingi, ca sa o largesti. Metafora este faina, cat timp tii minte ca mai trebuie sa si “impingi”.

Sun Tzu, celebrul general chinez, spunea ca “niciun suveran nu isi doreste un razboi prelungit, pentru ca va seca tara de resurse”. Parerea mea este ca din cand in cand nu strica o provocare, dar ca, in esenta, calea asiatica este ceva mai sanatoasa.

Nu cred in cei care traiesc “periculos”, decat daca riscul este asumat.

2. Cum iti pui obiective, raportat la zona de confort

Aici trebuie mai intai sa subliniez diferenta intre “vis” si “obiectiv”.

Visul este un obiectiv “indepartat”, care poate fi sau nu atins, pentru ca nu are atasat un termen limita. De asemenea, visele nu sunt facute neaparat ca sa fie indeplinite, parerea mea, ci mai degraba ca sa iti ofere nu “foc interior”, care sa te ajute sa iti traiesti viata. Cu alte cuvinte, atata timp cat ai un vis care te face sa vibrezi, nu mai conteaza daca il atingi sau nu, intr-un final.

Obiectivul in schimb este un vis “tangibil”, cu termen limita, cu pasi de actiune care, odata bifati, te duc inspre atingerea lui.

Problemele psihice (anxietate, stres, sentimentul ca esti cu totul in afara zonei de confort etc.) apar cand te comporti cu un vis ca si cum ar fi un obiectiv. Dar nu o sa insist aici foarte mult, pentru ca ma mai intind pe vreo 3-4 pagini si o sa adormi in fata calculatorului, nestiind cine te-a pus sa citesti atata teorie plicticoasa.

Daca visurile sunt visuri si obiectivele sunt obiective, atunci poti folosi zona de confort ca si unealta de alegere a obiectivelor.

Se spune ca fiecare obiectiv pe care ti-l setezi, atunci cand o faci, este bine sa il situezi “putin” in afara zonei de confort, cat sa simti ca te “intinde”, ca te provoaca. Daca de fiecare data cand iti propui ceva, iti propui astfel incat sa te provoace, dar fara sa adauge stres inutil, atunci se spune ca joci o carte castigatoare.

In final…

Am scris articolul asta, in speranta ca simplific putin modul cum gandim, atunci cand ne raportam la viata noastra. Orice unealta de dezvoltare personala, indiferent cum se numeste ea, daca nu te ajuta, cel mai bine dai din umeri si o arunci la gunoi. Este viata destul de complicata ca sa ne mai batem si singuri cuie in talpa.

Cuvantul cheie este, aici, “simplificare”.

Cu drag,
Daniel

PS: Sunt curios cum faci tu ca sa misti “lucrurile”.

Lasa-mi un comentariu mai jos si spune-mi cum iti setezi tu obiectivele, de obicei:

  • in zona de confort (adica obiective pe care oricum le atingi)
  • usor peste “granita” (le setezi astfel incat sa te provoace)
  • sau “nebunesti” (care nu au nicio legatura cu realitatea)?

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Daca ti-a placut articolul asta si vrei sa fii la curent si cu alte materiale pe care le public pe site, te poti abona la newsletter in formularul de mai jos:

32 de comentarii

  • Cosmin says:

    Cred ca teoria “zonei de confort” apare mai des la cei care descopera dezvoltarea personala, care sunt la inceput. Si e nevoia mintii de a avea un back-up “inteligent” pe care sa il puna pe masa cand te intreaba un prieten – “pai de ce nu faci?” – si de fapt asa te pastrezi intr-o zona de confort folosind o scuza despre zona ta de confort descoperita aseara dar despre care nimeni nu a facut ceva cu ea pana acum.
    Cred ca fiecare om are obiective in toate cele 3 zone – pe cele mai multe si le seteaza inconstient. In timp am aflat ca avem nevoie de toate tipurile si ca e gresit sa condamn pe cineva daca nu iese din “zona de confort”. Si mi-am dat seama ca cele pe care le setez usor peste “granita” sunt cele care chiar conteaza si care vor face cu adevarat un progres in viata mea. Culmea, sunt si cele care ma costa cel mai mult (emotional – chiar daca nu mai vreau sa imi bat capul cu ele, emotional tot ma implic pentru ca ma frustreaza delasarea si cuvantul dat fata de ceilalti – exact ca in povestea ta la coaching).
    Si tot ele sunt si cele pe care am cel mai mult control. Si la cele “din zona de confort” am control, dar acolo faptul ca “stiu ca o sa iasa” imi da o liniste care uneori duce spre nepasare – si asta scade din rezultatele pe care le obtin – sau pot renunta mai usor la ele.
    Eu am 3 obiective “usor peste granita” in momentul asta si tot de la tine stiu, ca scopul este sa fac ceva zilnic pentru ele si sa traiesc procesul.
    Multumesc pentru articol – o sa il trimit de fiecare data celor care imi pomenesc de “zona asta de confort” ca o scuza 🙂

    • Apropo de perceptii 🙂

      Culmea este ca atunci cand ai un obiectiv “extrem” (aparent in zona rosie), daca zi de zi faci ceva pentru el si “traiesti procesul”, cumva el este “tras” inspre zona portocalie. Si invers. Un obiectiv din zona portocalie, care te “provoaca” doar un pic, daca nu faci nimic pentru el si astepti pana in ultima clipa, se muta in zona rosie fara nicio problema.

    • Elena Popescu says:

      Foarte fain comment-ul tau, il completeaza intr-un fel pe Daniel, dar intrebarea mea e: cum iti dai seama care este acea “granita”, cum stii ca e usor peste/sub, ce anume delimiteaza conventia asta numita “zona de confort”? sa fie rutina de zi cu zi din care nu vrem/nu putem sa iesim ? eu am momente cand simt ca ma sufoc facand aproape aceleasi lucruri obisnuite zilnic si atunci evadez in we, ma linistesc putin, dar apoi iar “nu mai am aer”, sunt la marginea depresiei, ma afund in munca, dar nu-mi trece decat pe moment sau e o iluzie, nu-mi dau seama.

      • Stai un pic, zona de confort nu inseamna “rutina” 🙂 Faptul ca evadezi in weekenduri, de asemenea, nu inseamna ca iesi din zona de confort.

        Rutina (in engleza “routine” are conotatie pozitiva, pentru ca inseamna “obicei”), este de fapt un “obicei” care s-a format, dar fara scop (care nu duce neaparat catre un obiectiv, catre imbunatatirea performantelor, a vietii etc.

        Cand spui “m-am plafonat” spui “fac aceleasi lucruri, dar fara sa am un scop, o directie”). Sentimentul de “ma sufoc” vine din lipsa de claritate si de lipsa aparenta de progresie.

        Nu are legatura directa cu zona de confort.
        Ceea ce se traduce prin “nu exista zona de confort!” in cazul tau.

        Obiectivele din zona verde se traduc prin “cum arata un obiectiv pe care oricum l-as atinge, avand in vedere experienta mea, rezultatele anterioare etc?”
        Obiectivele din zona portocalie se traduc prin “cat ar trebui sa plusez pe obiectivul asta, astfel incat sa devina provocator si interesant, dar in continuare realizabil?”

      • Gabriel Robciuc says:

        Bună, ELENA, Uite ce am constatat: Uneori, – rutina, alteori, – teama de necunoscut, convingerea potrivit căreia nu putem mai mult de atât, lipsa răbdării şi lista poate continua probabil. Pe cele enumerate mai sus le consider ca fiind graniţa zonei noastre de confort. Pot să mai adaug şi: setul de obiceiuri cotidiene, modul în care relaţionăm cu noi înşine, dialogul interior etc. Pe primele le-am constatat chiar la mine însumi.

  • Cristian says:

    Eu nu stiu cum reusesc sa stea altii in zona de comfort ca eu numa in zona de incomfort nimeresc.

    Ok, glumim, dar stilul asiatic are la baza altceva. Este vorba de filozofia kaizen, si aici nu e aberatia prezentata in seminarii de dezvoltare personala ci de ceea ce in Japonia chiar este kaizen. Acolo, scopul zilei este ca azi sa fii cu 1% mai bun decat ieri. Atat. Dar asta in fiecare zi.

    Alfel, incep sa ma intreb daca in Japonia exista notiunea de confort. Sau mai rau: oare exista confort personal?

    • Eu sunt impotriva extremelor (pentru ca am fost acolo si am tendinte). Nici asiaticii nu au toate piesele de puzzle puse cap la cap (sau, mai pe romaneste: “le au si ei pe ale lor”).

  • Alin Tache says:

    In sfarsit cineva care punctul pe “i” cu zona asta de confort…auzim la tot pasul diverse teorii, recomandari si desigur scuze ca nu facem ce dorim din cauza ca stam prea mult in zona de confort.
    Posibil sa fie si asa, insa dupa ce am citit cu atentie ce ai scris, inteleg mai bine, ii acord o alta importanta acestui concept.
    Sunt adeptul stilului oriental, imi place sa evit “durerea” sau sa o accept foarte putin.
    Imi pun obiective diverse, amestecate in toate zonele, desigur cele mai putine in zona rosie si cele mai multe in interiorul zonei de confort.
    Inteleg ca daca vreau sa cresc, e necesar sa plusez in zona portocalie.
    Multumesc pentru articolul asta, si asa cum a spus Cosmin, atunci cand cineva se plange si cauta scuze invocand zona de confort, e bine sa-i trimiti articolul tau, il ajuti mult 🙂

    • Claudia says:

      Zona de confort..da, un concept. Ne ajuta sau nu, depinde pe ce “pica” in mintea noastra.
      Iar “durerea” ..aici e o tema faina. Eu o percep intr-un anumit mod, tu…in altul. Ce e durere pentru mine, nu e si pentru tine. Iar intensitatea “durerii” depinde de cat esti de antrenat pentru asta. Similar cu durerea musculara. La inceput, dupa un efort, incepi sa-ti simti muschii sa zicem la nivel de disconfort, Ce faci? Continui sau renunti? Daca ai in tine curiozitatea sa vezi cat poti suporta disconfortul mai continui, daca asta nu e in tine…te opresti si spui. Atat am putut. Dar creierul tau incepe sa se obisnuiasca si data viitoare nu-ti mai transmite mesaje de ingrijorare deci…poti continua. Asta…sigur, daca ai in tine curiozitatea de a afla “da’ mai incolo…ce e?”
      Cred ca pana la urma e vorba de antrenament. Al mintii sau mintilor. Adica una zice: bah, nu mai pot. Stop. Iar cealalata zice: nu e durere, e doar un disconfort. Disconfortul noutatii, al schimbarii. Hai…inca un pas sa vedem…mai incolo cum e, ce e?
      Putin cu putin se face mult. 🙂

  • Marina says:

    Eu m-am aruncat “grav” in zona rosie. Si asta tot datorita unei chestii de dezvoltare personala, cea care spune sa-ti “arzi corabiile”, de genul pe viata si pe moarte. In general se vorbeste putin de zona portocalie, am descoperit-o de vreo luna, si atunci ma intreb: trebuie sa re-evaluez obiectivele mele? Mi se pare ca trebuie sa fac pasi inapoi si asta imi da idea ca nu am reusit, si nu-mi place. Dar si sa continui luptele “sangeroase” nu mi se pare o idee inteligenta.
    Mai am si conceptiile mele idealiste, o mentalitate de tipul “totul sau nimic” si fac primii pasi timizi de a invata ca nu este totul alb sau negru, ca mai exista si lucruri gri.
    Felicitari, acesta este un articol care va lumina multe persoane.

    • In project management exista o tehnica, atunci cand “implementarea” proiectului este in impas: “de la zero”.

      Ce inseamna asta?

      Inseamna ca redesenezi tot, ca si cum azi ar fi prima zi “de lucru”. Nu te mai gandesti la ce s-a intamplat, la sarcinile intarziate, la resursele limitate, la executia proasta etc. Ci “redesenezi” proiectul, plecand cu resursele pe care le ai acum, dar si cu cunostintele acumulate intre timp.

      De multe ori ramanem blocati prea mult in “executia” unui plan care, de mult timp, da semne ca nu a fost gandit cum trebuie.

      • Irina says:

        Multumesc Daniel pentru articol! Ca de fiecare data, vine la tanc! Si ma regasesc in toate comentariile de aici. Aud si eu la tot pasul, iesi din zona asta nenorocita numita “de confort”. iesi ca doar asa evoluezi! Bine, bine si daca nu esti adeptul, daca nu te regasesti in treaba asta ce faci?Sincer, agreez stilul oriental, mi se potriveste mai mult. Nu sunt genul sa-mi asum riscuri aiurea-n tramvai. Si e drept, am adesea nenumarate blocaje. Ce faci insa cand te confrunti cu o “criza existentiala” cum o numesc eu? Cand nu te mai regasesti in ceeaq ce faci, nu mai stii cine esti, nu te mai identifici cu rolurile avute in viata? Aplici teoria occidentala sau orientala? Rescrii planul de la zero? Multumesc, un raspuns m-ar ajuta mult si stii asta. Zi senina sa avem!

        • Daca as sti sa raspund fiecarei persoane care spune ca are o criza existentiala si sa ii dau “o pilula”, as fi fost Osho in persoana.

          Din nefericire nu cred ca pot sa te ajut din 2-3 randuri scrise de tine aici decat intr-un mod inadecvat si superficial.

          (pentru ca nu stiu ce intelegi tu prin blocaje sau prin crize existentiale)

          Ce pot sa iti spun este ca asta nu are legura neaparat cu subiectul articolului de azi. 🙂

          Cine nu e multumit de viata lui, de obicei cauta sa faca schimbari. Asta ca linie directoare. Incotro?

          Habar n-am. Tu ar trebui sa stii mai bine decat mine.

      • Marina says:

        Da, multumesc. Ai dreptate. La inceput nu aveam o serie de informatii pe care le am acum. Si acum cand redesenez va trebui sa tin cont ca oricum peste o perioada va trebui sa o fac din nou. Pentru ca vor fi alte informatii, vor fi rezultatele actiunilor pe care le-am facu etc. Nu este ceva fix, este dinamic.

  • Bogdan Vasile says:

    O “metaanaliza” foarte precisa a numeroase articole de dezvoltare personala, o analiza riguroasa si rationala a punctelor tari dar si a celor slabe care se afla in spatele fiecarui concept sau idee din asta “revolutionara”. Multe lucruri sunt bune si utile, dar noi trebuie sa fim constieti ce ne ajuta si ce nu (ba mai mult, poate sa ne faca mai mult rau). Am vazut mai sus ca i-ai raspuns lui Cristian ca esti impotriva extremelor pentru ca “ai fost acolo si ai tendinte”. Sincer m-am mai linistit, o perioada am crezut ca numai mie mi se intampla- am tendinta sa uit sa mai pun STOP si ma trezesc cu creierul “incins”la maxim. Si am simti-o chiar pe propria piele ca treaba asta chiar nu e buna. Te imbolnaveste la propriu. Spor in tot ceea ce faci!

    • Sunt un om care cade repede in extreme, cu gena de workaholic. Asta ma face atent la exagerari si ma ajuta sa fiu echilibrat.
      – pentru ca sunt un om al extremelor, nu imi plac extremele
      – pentru ca ma ingrijorez usor, nu ma inconjor de oameni negativisti / pesimisti
      – pentru ca rationalizez mult, imi iau pe langa mine oameni inimosi si emotionali.

      La un moment dat m-a intrebat un prieten cum imi aleg “amicii” si “prietenii” si i-am spus destul de onest atunci (si cred ca este valabila replica si azi):

      “Nu stiu cum ii aleg, stiu ce ii elimina. Daca un om este negativist, pesimist si depresiv, nu ma pot intalni frecvent cu el. Destul sunt eu negativist, daca mai am pe altul ca mine pe langa mine nu fac decat sa exacerbez trairile astea.”

  • iuliana says:

    Imi place mult articolul, eu am practicat mult timp “hei-rup-ul” -tendinta sa trec brusc de la “zona de confort” la “zona rosie” si asta m-a costat – anxietate , lipsa de energie etc.; am inceput de ceva timp sa nu mai pun presiune pe mine si sa practic rabdarea (cu mine in primul rand). Cred ca principiul kaizen asa cum l-ai prezentat, este o buna varianta de a avansa fara consum inutil de energie, acum depinde de cum masori acel 1% zilnic (poate sa dai 100% in 1% ???)

    • Nimeni nu incepe ceva de la 100%, ci de la un maxim 20-30%.

      Azi 20%, maine 20.2% (pentru ca asta inseamna o crestere de 1%).

      Marea problema “moderna” a implementarii proiectelor (planurilor) este ca stam mult in mental, facand research si planificand, ceea ce duce la o stare crescuta a anxietatii. Si cu cat anxietatea creste, cu cat trece mai mult timp de “pasivitate”, cu atat mai bine vrei sa faci lucrurile, ori asta te impiedica sa actionezi si mai mult. Si tot asa.

      “Solutia” (una dintre ele) este sa pornesti de la foarte mic si sa te joci pe parcurs, in procesul de invatare. Doar actiunea reduce anxietatea pe un plan pe care il ai in minte.

      99% dintre ingrijorari oricum nu se intampla niciodata.

  • Reka says:

    Foarte bun articolul, și mie mi-ai lipsit deja. Interesant pentru mine e faptul că dacă stau să mă gândesc, ori de câte ori am ieșit din “zona de comfort” pe plan personal, m-am ars, tot mai rău de fiecare dată. Pe plan profesional însă doar succesuri mi-a adus părăsirea zonei de comfort. Acum ce concluzii să trag? Momentan am doar un obiectiv în zona portocalie și un vis mare de tot.

  • Ina says:

    Eu am constatat ca de vreo 3 ani fac tot studiu, in loc sa ma apuc de treaba. Tot masurand cat e apa de adanca, nu mai inoti. Nu sunt pe principiul aruncarii in valuri cu orice pret, dar nici al drobului de sare, daca nu este cazul. Nu teoria, practica ne omoara intotdeauna ! 😀 sanatate si o zi cu spor in toate !

    • Emilia says:

      Parerea mea – cand ceva chiar trebuie facut, il faci fara sa mai diseci lucrurile. Daca iti permiti sa traiesti fara sa atingi un obiectiv, daca viata nu te trage de maneca, atunci poti sa jonglezi cu timpul, viata si zonele colorate… Personal, cand e ceva ce vreau sa realizez, in fiecare zi fac cate ceva (de preferat cat mai mult timp din zi) pt. a ma apropia de final; in plus, pentru reusita caut diverse cai, revin, insist, nu cedez, inaintez cu pasi mici sau mari, pana obiectivul e bifat. Pas cu pas, bucatica mica cu bucatica mica, fara sa simt ca e mult prea mult, totul se poate realiza. Dar… imi rezerv destul timp, in mod voit si pt. a face …nimic, sau doar ce-mi doresc. Pana la noul obiectiv care se apropie si ma gaseste pregatita.

    • Darul cuiva poate fi blestem pentru altcineva. Extremele ne omoara.

      In perioada incipienta a proiectelor eu aplic o regula (tehnica): “Dieta de research”. Asta o fac in 2 feluri:
      – ori cu numarul de carti pe care sa il citesc despre ceea ce vreau sa fac (maxim 3, pentru ca oricum pe urma informatia se repeta)
      – ori cu termen limita (de maxim 3-5-7 zile), dupa care, oricat de ne/pregatit ma simt, oricum incep

      Observatia ta nu are legatura cu zona de confort, ci cu inabilitatea de a porni pe proiecte.

  • Benny says:

    Salut Daniel.
    Usor peste “granita”, le setez astfel incat sa ma provoace = Cred ca aici ma situez eu pe scara ta.
    Pana acum am avut mici provocari pe care le-am dus pana la capat, dar vream ceva mai mult, asa ca acum 1 an(pentru ca imi si place), am hotarat sa imi aleg o provocare mai mare, sa fac Cariera in IT, asta inseamna ca trebuia sa ma inscriu la o scoala si sa incep sa invat(avand in vedere ca trebuie sa muncesc si 13 – 14 ore pe zi pentru a imi intretine familia), ceea ce am si facut.
    Cred eu ca acest obiectiv al meu, la inceput a fost in zona rosi, dar incet incet am facut progrese mari si am tras-o in zona portocalie.
    Pana la diploma mai am 4 ani(dupa limitele puse de mine), dupa care trebuie sa ma angajez in asta daca o sa devin destul de bun, asta este o provocare pentru mine, pentru ca in fiecare zi invat ceva nou, trebuie sa fac ceva nou si cu fiecare zi ce trece progresele se vede.
    Zona de confort pentru mine inseamna:
    Sa ramai mereu pe scara unde te gasesti in acest moment, pentru a iesi din zona de confort trebuie sa faci ceva nou, chiar si un nou Job(care si el la randul lui dupa un timp o sa devina zona de confort).
    Zona de confort este:
    Sa conduci pe un drum pe care mergi de zeci de ani, pe care il sti ca in palma.
    Zona de disconfort este:
    Sa conduci pe un drum pe care nu ai mai fost niciodata.
    Si cum ai spus si tu, ce pentru uni inseamna disconfort, pentru alti poate sa insemne confort.

    Multumesc pentru articolele pe care le scrii si le trimeti la noi, esti preferatul meu in gmail-ul meu.
    Tine-o tot asa, numai bine.

  • Marius Dumitru says:

    Exista zona de confort!
    Multumim pentru articol si Felicitari pentru ideiile mentionate!
    Pentru a creste este necesar sa o extindem pozitiv !
    Referitor la obiective am folosit in toate cele 3 tipare si rezultatele cele mai valoroase care mi-au adus cele mai mari satisfactii au venit de la obiectivele nebunesti aflate mult dincolo de zona realitatii.
    Este adevarat ca aceste obiective mult indepartate fata de zona de confort mi-au provocat si cele mai mari neplaceri si afectiuni negative de tot felul si intradevar le-am tratat ca pe un risc asumat!
    Altfel da continuu avand obiective apropiate de zona de confort am avut impliniri care m-iau adus multe bucurii pe termen lung! Cresteri mici pas cu pas !

  • Kato says:

    Zona de confort este un concept ce descrie o stare psihoemoțională de relaxare și siguranță. A iesi din ea implică a simți tensiune, stres, incertitudine, nesiguranță. Sănătatea este asociată cu zona de siguranță, tulburările și bolile cu menținerea prea mult în afara zonei de siguranță. Blocarea în afară, fără posibilitatea revenirii în mod controlat, prin voința proprie, produce boli cronice, datorită consumului energetic, căderea sistemului imunitar, menținerea pe adrenalină, somn insuficient, tulburat, etc.
    Dar nu toți oamenii sunt la fel, si există două feluri de stres: eustresul (stresul bun, necesar activării funcționale), și distresul (stresul rău, care ne consumă rapid energetic, produce anxietate, etc).
    Blocarea în distres pe termen msi lung este periculoasă, destabilizatoare, conduce la inadaptare, boală.
    Insuficiența și excesul sunt dăunătoare, deci avem nevoie de eustres și un pic de distres, zilnic,dar dustresul excesiv, prelungit, este dăunător.
    Problema principală privind recomandările constă în faptul că nu toți suntem la fel dpdv temperamental, există persoane care se pot activa msi greu, la care nivelul de eustres este prea scăzut, si au din această cauză tendința de a fi “subactivați”, submotivați, mobilizându-se mai greu pt activități. Deci ei simt oarecum nevoia de a avea mai mult stres decât alții, pt a se putea pune în acțiune, ei sunt mai greu excitabili, au nevoie de stimulări mai puternice, își găsesc mai greu automotivația, și totodată duc mai greu la îndeplinire sarcini pe termen lung, deoarece își pierd mai rapid motivația, nu o pot întreține dacă nu sunt continuu stimulați, bătuți la cap, împinși un pic de la spate, etc.
    Ei, pt a simți că trăiesc, au nevoie de sporturi extreme, ceva foarte excitant, deoarece sunt mai greu excitabili.
    Deci în concluzie nu poți da aceleași recomandări tuturir, ele trebuie personalizate, conform specificității fiecărui caz. Nu îi poți motiva și mobiliza pe toți la fel, nici vorbă, și deoarece și eu sunt mai greu excitabil, știu că ceea ce vad că îi motivează destul de ușor pe unii, pe mine mă lasă rece, fiind și mai cerebral, mai rațional. Este ca și cum latura /emisfera rațională preia mereu mai mult controlul și raționalizează trăirile afective, plăcerea și neplăcerea, bucuria și tristețea, și conchide că nu are rost să mă implic în orice, că multe acțiuni reprezintă o pierdere de timp, fiecare plăcere vine la pachet cu neplăcerile ei, în tot câștigul este o pierdere, etc, deci nu prea am de ce să mă las entuziasmat, excitat, stresat, mobilizat ușor de alții, manipulat… 🙂
    De aceea nici eu nu sunt alergător de curse lungi, mă plictisesc să tot fug în aceeași cursă, ca un hamster pedalând pe rotiță pe loc, am nevoie mai mare decât alții de nou, de varietate, de stimulare, ca să simt că trăiesc, altfel devin depresiv în activități repetitive care nu îmi aduc nimic nou, simt că bat pasul pe loc facând același lucru zilnic, etc.
    Dar refugiul în zona de confort este necesar, și am ritualurile mele, de exemplu citesc și scriu zilnic, dar mereu altceva, ceva nou. Mi-e ușor sa scriu un articol, dar foarte greu să scriu o carte, care o cursă lungă, și simt o respingere, neplăcere, de câte ori mă apuc să lucrez iar la ea. 🙂 De aceea voi aplica șmecheria de a publica o carte bazată pe articolele mele pe o anumită tematică, căci asta pot face mult mai ușor.
    În concluzie, consider că este util să te poți menține zilnic în zona de confort, să poți dormi bine noaptea, să te piți odihni și alimenta normal, dar că este totodată necesar să ai și activități zilnice care să aducă un pic de noutate, varietate, stres, bucurie, plăcere, în mod echilibrat, controlat.
    Să aduci stresul de la job acasă, în zona de confort, este o mare greșeală, pe care și eu am făcut-o și am suportat consecințele ei neplăcute. Acasă trebuie să îți creezi zona ta de confort, și să nu lași pe nimeni să îți tulbure zona. Pentru a fi sănătos, funcțional, ai nevoie de o zonă de confort, siguranță, liniște, pace, un spațiu vindecător, în care să te poți regenera, odihni, detensiona, relaxa. Pentru unii, acest spațiu, din păcate, e la job, nu acasă, acasă fikbd locul unde se spală rufele murdare în familie. Pentru cei ce nu au o zonă de confort nicăieri, nici acasă nici la job, este mult mai greu, și caută zona la prieteni, prin diverse localuri, activități extrafamiliale și extraprofesionale. Ei sunt cel mai greu de sprijinit și ajutat, deoarece nu se pot relaxa, detensiona, le lipsește fizic zona propice lor. Ar trebui direcționați primordial spre rezolvarea conflictelor familiale, să își poată crea zona de confort acasă, acolo unde ar trebui să existe ea.

  • Dragos says:

    Prieteni, problema este ca multi oameni incearca sa faca ceva ca sa iasa din zona de confort (asa cum o percepe fiecare) si in scurt timp se lasa, renunta.

    De ce? Din multe motive, insa principalul este ca nu vad rezultate, ca nu simt progres.

    Mi s-a parut interesant acest aspect si m-am documentat. Astfel am aflat de un om, care a trait intre 1848-1923 si care a lasat in urma un principiu foarte util ce-i poarta numele si care se aplica in multe lucruri, inclusiv in acest caz.

    Se numeste principiul lui Vilfredo Pareto si spune ca pentru multe evenimente, aproximativ 80% din rezultate sunt produse de numai 20% din actiuni.

    Asa ca este necesar sa intreprindem multe actiuni pana sa producem cu adevarat rezultate.

    De aceea multi renunta, pentru ca nu inteleg acest lucru, intreprind anumite actiuni, vad ca nu au rezultate, apoi renunta. Nici macar nu apuca sa afle care sunt de fapt actiunile ce dau rezultate in situatia respectiva. Nici macar nu mai ajung la ele 🙂

    Tot respectul, numai bine!

  • Sorana says:

    Apreciez toate ideile valoroase de mai sus. Experienta mea este ca m-am modelat incet in ani folosindu-ma de zona de confort extinsa incet spre cea portocalie si navigand intre ele. Daca imi propun ceva prea mare la un moment dat obosesc sa “trag” de mine si abandonez incet. Insa daca imi fac niste “sprinturi’ fezabile cu odihna si analiza a progresului intre, ma si motiveaza pentru ca vad pe mine schimbarile si nu mi se mai pare ca stau degeaba. Iar alta idee ce mi-a strafulgerat acum e ca ma intreb de multe ori de ce am ales sa imi propun un anumit lucru (si sa si vreau sa-l fac la nivel profi) desi el nu-mi aduce nici un castig al calitatii vietii? Si poate raspunsul e ca in zona de confort, avand un hobby ivit de undeva poate din intuitie, ne descoperim pe noi insine, the inner child si ce vrea el sa faca de fapt, cum se simte el bine si totusi inaintand nu doar stand intr-un sezlong mental, cum sugereaza numele “zonei de confort”. Poate e un confort benefic, de a ne armoniza cu noi insine si asa ne crestem nivelul de energie si motivatie pentru ca putem deveni ceea ce credem ca suntem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *