Declar lista inchisa! :)
8 august 2019 - 66 Comentarii
Astazi vreau sa iti fac o marturisire.
Tot ce scriu, de la primul text pe care l-am facut public pe un blog, cu mai bine de 15 ani in urma, este ca sa ma cunosc mai bine. Scrisul pentru mine este un proces de introspectie, un mod de a-mi pune in ordine propriile ganduri.
Traiesc o viata semi-izolata, intr-o casuta la 30 de km de agitatia capitalei, in cea mai mare parte din timp singur, cu propriile mele ganduri.
Cu toate astea, desi sunt o persoana puternic introspectiva, sunt un om de actiune.
- Am firme pe care le coordonez. Sedinte la care iau parte. Proiecte in care sunt implicat. Parteneri. Angajati.
- Am training-uri pe care le sustin, de obicei in weekend. Cu zeci, sute de oameni care trec prin fata mea, luna de luna.
- Consultanta pe care o ofer (in ultima vreme mai rar).
Toate lucrurile astea le fac, insa, din energia de introvertit. Din solitudine. Ador sa stau in tacere, eu cu mine, sa ma gandesc, sa planific, sa citesc, sa scriu.
Oamenii, galagia, nebunia sociala – ma obosesc toate pana in punctul in care, daca sunt in mijlocul lor, seara cad lat, in pat, si am un somn ca de boala grea.
Asta sunt, m-am obisnuit, inteleg cum functionez si imi asum asta.
Noua lume
E un pic dubios ce se intampla si cum s-a schimbat societatea in ultima decada, cel putin. Exista doua elemente care au explodat in ultimul timp si care au schimbat complet comportamentul uman, la nivel global.
Ma refer aici la tehnologie (faptul ca acum suntem legati de laptopuri, tablete, telefoane, ceasuri “destepte”) si la conectivitate (faptul ca ele ne tin legati la “marele dans”, la galagia si nebunia vietii).
Timpul astazi trece mai repede ca oricand!
Iar furtuna sociala creata in urma tehnologiei si a conectivitatii a schimbat complet normele sociale. A dat nastere unui ideal care este din ce in ce mai greu de urmat.
Astazi, ca sa fii “fericit”, trebuie sa:
- comunici continuu (sa fii parte din galagia sociala perpetuata de conectivitate);
- sa fii prezent, in mijlocul evenimentelor, sa nu ratezi nimic din ce se intampla in jurul tau;
- sa nu ratezi nicio oportunitate care apare din excesul asta de comunicare, sa raspunzi la stimulii exteriori (proiecte, vacante, hobby-uri, urgente);
- sa ai un lifestyle “surescitat”, bagat mereu in priza la 2.20, sa te duplici, sa alergi dupa experiente;
Ni se spune ca fericirea inseamna sa fii sociabil, sa ai prieteni, sa ai experiente care se transforma in amintiri.
Subliminal, insa, ni se transmite ca, daca nu “inhatam” ce ni se ofera, ne ratam viata. Si asa apare frica de a nu pierde “ceva”, de a nu rata ce se intampla in jurul nostru (celebrul FOMO, “fear of missing out”).
Asa ca stam cu ochii in laptopuri, in tablete, in telefoane. Vanam likeuri, postam comentarii, atacam pareri si devenim parte din tsunami-ul care tot creste. Raspundem la telefoane, la emailuri, la mesaje si ne chinuim sa fim fericiti.
E un dans toxic al vietii din care, odata intrat, iesi greu. La fel de greu precum un alcoolic sau un dependent de droguri sau jocuri de noroc.
Imaginea moderna a omului de succes
Mai mult de atat. Daca esti o persoana privata, introvertita, care nu se simte bine in continua “galagie”, ajungi sa te simti ca un paria. Pierzi energie continuu, dar nu poti renunta la aceasta alergatura.
Pentru ca asta inseamna “sa fii de succes”.
Toata nebunia asta a dat nastere unui profil ideal de om fericit, prosper, de actiune. Si daca nu aderi la acest profil, esti un ciudat.
Lumea astazi este intr-o adulatie perpetua a lupului alfa, care este musai un extrovertit, este galagios (comunica permanent cu exteriorul: posteaza constant in canale de social media, pune poze cu el fericit, experimentand, din vacante, cu un milion de prieteni), lacom, puternic, atotprezent.
Ne-am aliniat cu totii la aceasta imagine a succesului, impinsi de la spate de nebunia cu care se intampla astazi lucrurile…
…si am uitat.
Am uitat ca exista si un lup singuratic, in toata povestea asta, in fiecare din noi. Omul care se simte bine el cu el, in liniste. Care are nevoie de timp. De claritate. De sens.
Si, chiar daca suntem lupi singuratici, ne punem masca pe care si-o pun cu totii, de oameni puternici in societate, comunicativi in exces, atotprezenti.
Si taram nefericirea dupa noi, in timp ce ne luptam cu ceilalti ca sa le aratam cat de fericiti suntem noi.
Nu mai stim sa spunem “Nu“!
Am vorbit de cauze, dar simptomele sunt dramatice, de fapt. Din ce in ce mai multi oameni, cand vorbesc cu ei, imi spun de faptul ca:
- sunt obositi (“Alerg de dimineata pana seara, sunt bagat in prea multe si am sentimentul ca nu se alege nimic de ziua mea”)
- nu au claritate (“Sunt confuz. Nu mai stiu ce vreau. Nu mai stiu cine sunt.”)
- sunt supraaglomerati (“Parca mi-a scapat viata de sub control. Telefonul suna incontinuu, nu am timp fizic sa fac tot ce mi-am propus”.)
Asta se intampla pentru ca am aderat la idealul de fericire descris mai sus. Se intampla pentru ca am devenit dependenti de aceasta energie, care este toxica si care ne oboseste peste masura.
Si se intampla pentru ca, emotional, suntem ca niste copii care intra intr-un magazin de dulciuri si fac o criza de nervi, cand aud ca parintii nu le cumpara.
Vrem…
TOTUL!
REPEDE!
ACUM, DACA SE POATE…
Iar dupa ce avem “totul, repede, acum”, scoatem telefonul, facem o poza, punem pe facebook si alergam catre urmatorul “totul, repede, acum”.
Cantitatea nefericitilor care isi pun masti de fericire si le pozeaza, pentru “ceilalti”, este covarsitoare. Dincolo de motive de business (cand trebuie sa sustii o activitate comerciala si atunci ai nevoie de activitate “online”), cu cat o persoana pune mai multe poze cu ea zambind, razand, in diferite ipostaze sociale (vacante, gratare, mese la restaurant etc.), cu atat mai trista este acea persoana, adanc in interiorul ei.
Contradictia este evidenta oricarui coach, psiholog, terapeut – care lucreaza cu oamenii in sedinte individuale.
Cum se vede pe parte profesionala asta?
Inainte de a continua, vreau sa fac o precizare: nu ma exclud din tot ce am scris mai sus. Si eu fac parte din “dansul vietii”, asa ca sunt supus aceluiasi tip de comportament, mai mult sau mai putin.
Pe parte profesionala, daca esti angrenat in goana asta, ai probleme majore:
- esti implicat in PREA MULTE proiecte
- nu reusesti sa “inchizi paranteze”
- functionezi aproape exclusiv pe baza de urgente
Iar eu, oricat as spune ca“cel mai bun randament dai atunci cand lucrezi project by project”, cand inchizi canalele de comunicare cu exteriorul, cand REFUZI tehnologia si comunicarea, ca sa poti intra in stare de flux si sa poti da randament, sa te poti bucura de ceea ce faci…
…oricat de mult as insista pe asta,
daca esti in acest tipar…
desi imi dai dreptate…
Nu te poti abtine!
Un email cu o problema relativ banala vine de la Camelia, dar care exprima cumva realitatea celui care functioneaza pe “urgente”:
“Incerc sa finalizez ce imi propun la proiectele principale si brusc apar tot felul de situatii punctuale si ocazionale care trebuie rezolvate. Ajung sa pun pe pauza proiectul si sa-l reiau, dar cu elan scazut.”
Cam asta este replica standard: “Apar situatii neprevazute!”
“Eu am bunavointa sa lucrez pe un singur proiect, dar exteriorul nu ma lasa si tot impinge in mine cu urgente, incendii, crize. Iar eu trebuie sa ma opresc din ce fac si sa rezolv ce apare.”
Simptomul este: apar urgente care nu depind de mine.
Cauza punctuala este: nu stii sa spui “nu“.
Radacina problemei: crezi ca daca iesi din “galagia sociala” nu ai succes (vrei sa fii lupul alfa, galagios, lacom, puternic, atotprezent).
Radacina am explicat-o mai sus.
Vreau sa iti spun punctual, acum, cum se rezolva “oboseala”, “lipsa de claritate” si “supraaglomerarea”.
Dar o sa fie o explicatie a naibii de tehnica.
Pasul 1: Mentalitate “Project by project“
Trebuie sa faci eforturi constante, zi de zi, sa lucrezi preponderent pe un singur proiect / pe un singur tip de activitati.
Nu o sa iti iasa de la inceput, daca esti obisnuit sa lucrezi pe 10 proiecte deodata. Atata tot ca studiile din domeniul neurostiintei arata ca, daca mintea ta este constant intrerupta de “exterior” si de “alte proiecte”, daca nu ai un varf de lance, o directie foarte clara – pierzi foarte mult timp si randamentul este al naibii de scazut.
Pasul 2: Lista “inchisa” de sarcini
Dimineata, cand stai in liniste si, de preferat, cu telefonul si internetul inchise, ca sa iti planifici “ziua” (sa faci banala lista de sarcini pe care urmeaza sa te concentrezi), este de preferat sa nu mai adaugi nimic la ea.
Tehnica se numeste “lista inchisa”, iar metaforic, cand o termini (cand termini de facut agenda), este ca si cum ai bate un gong puternic si ai spune, somptuos:
“DECLAR LISTA INCHISA!”
Asta inseamna ca nimic din ce va veni din exterior nu va afecta cursul pe care vrei sa il dai zilei respective.
Exista exceptii, bineinteles (incendii, inundatii, accidente auto etc.), DAR ELE SE INTAMPLA AL NAIBII DE RAR. Frecventa urgentelor nu a crescut odata cu anii, ci a crescut conectivitatea.
Acum oricine te poate suna, te poate intrerupe si iti poate pasa “o sarcina” declarata urgenta.
In realitate, in afara de ceea ce tine de viata si moarte (cataclisme, accidente, boli etc.), nu exista alte urgente. Lumea ar trebui sa se alinieze la coada si sa astepte, pentru ca prioritatea esti tu si lista pe care o declari inchisa.
Pasul 3: Cele doua liste in asteptare
Ok, si ce se intampla, totusi, daca cineva urla ca trebuie sa faci ceva? Din moment ce lista “pe azi” este declarata inchisa, nu poti decat sa … amani pentru maine urgenta aparuta.
De obicei urgentele altora sunt rareori urgente. Sunt doar moduri tampite de a delega.
In practica, atunci cand sunt in stare de “facere”, eu am doua liste “in asteptare”:
- lista pentru a doua zi (in care trec diverse lucruri care vor intra in “lista inchisa” de maine)
- lista pentru saptamana urmatoare (unele sarcini, oricat de mult ai vrea sa le faci azi, maine, zilele astea – cel mai bine este sa le lasi pentru “mai tarziu”, cand vei avea timp sa le prioritizezi corespunzator)
Tot ce vine din exterior, daca lista mea de sarcini este “inchisa”, trec in una dintre cele doua liste, oricat de dureros ar fi.
Si nu ma sfiesc sa zic “nu” cat de des pot.
Scopul meu este sa am claritate, nu sa tip de nebun intr-o cladire care arde.
Pasul 4: Lista cu ce sa nu faci
In dimineata urmatoare, la prima ora, ai acelasi ritual. In care verifici ce ai facut cu o zi inainte, vezi ce nu ai facut, vezi ce a aparut nou si iti construiesti o “noua lista” pe care o declari inchisa.
La final de saptamana, inceput de saptamana noua, te lovesti si de “lista de asteptare pentru saptamana urmatoare”.
Aici, in functie de modul in care se organizeaza fiecare, eu recomand ca sa tai in carne vie din ceea ce vrei sa faci.
Eu am o vorba despre potentialul uman: O persoana poate obtine ORICE isi pune in minte, oricat de extravagante ar parea obiectivele. Dar nu poate obtine TOT.
Repet: poate obtine orice, dar nu tot! Asta inseamna ca trebuie sa se hotarasca ce sa obtina, pe de o parte. Dar si “la ce renunta”.
Asta este si motivul pentru care, o data pe saptamana (sau cand simti ca esti supraaglomerat), pe langa eternele liste cu proiecte, sarcini pe care ti le-ai asumat, sa iti faci si listuta mica in care sa scrii la ce renunti. Ce refuzi sa faci. Stii tu, sarcinile alea care stau aiurea acolo, le cari dupa tine de mult timp si iti mananca multa energie.
Renuntarea este una dintre cele mai importante unelte de project management din lume.
Sau, ca sa o spun in altfel, “strategie este sa stii ce sa nu faci”.
Let it go!
O viata ai, n-are rost sa inoti in proiecte si sarcini care nu iti aduc satisfactii.
Daniel.
PS: daca te intrebi ce cauta poza cu Gary Kasparov, fostul campion mondial la sah, in articol, vreau sa iti spun doua lucruri:
1. Felicitari ca ai observat, in primul rand ! :))
2. Este metafora mea pentru “intreruperi, urgente, alte proiecte”. Imagineaza-ti ca joci cu Garry un sah. Stie ca esti pasionat, ca ai citit una-doua carti pe subiectul asta, si te invita sa iei loc la masa.
Mai conteaza ca suna telefonul? Ca a aparut o urgenta? Ca a postat cineva pe facebook ceva?
Intr-o experienta de genul asta esti 1000% acolo.
In primul rand, pentru ca omul e o legenda si, daca nu esti la maximul abilitatilor tale, o sa stearga cu tine pe jos. In al doilea rand, pentru ca vrei sa inveti tot ce poti din experienta asta unica. Si, in al treilea rand, dar nu ultimul, vrei sa te bucuri de experienta.
Sa intri in stare de flux, neintrerupt de nimeni, este ca si cum ai fi pasionat de sah si ai juca o partida cu Kasparov.
Eu vreau sa cred ca zi de zi joc o astfel de partida cu el.
PPS: Am nevoie de interactiunea cu tine! Scriu cand primesc energie, comentarii, intrebari.
De-asta si vreau sa imi raspunzi, mai jos, intr-un comentariu: sa imi spui cati dintre pasii descrisi de mine ii faci in viata ta, de zi cu zi.
Este schimb pe schimb: eu slabesc 5 kg scriind, tu citesti si ma rasplatesti cu un raspuns. Eu imi iau energie din raspunsul tau si scriu inca un articol… si tot asa.
Revin: Cati pasi, dintre cei patru, faci “regulat”?
(lasa un comment mai jos)
66 de comentarii
Daniel, cu mare regret si jena iti spun ca nu fac niciun pas din cei descrisi de tine mai sus. 🙁
In mica parte lucrez la pasul 1 dar la nivel superficial.
Am un job in vanzari unde cuvantul URGENTA se afla pe buzele tuturor colaboratorilor, iar telefonul si emailul ma intrerup din orice actiune foarte constant, de multe ori ambele telefoane suna in acelasi timp.
Simt ca nu reusesc sa rezolv mare lucru si sunt epuizat, fara energie la sfarsitul programului care nici ala nu se stie la ce ora se intampla :))
As declara lista inchisa cam pe la ora 10-11 ca sa pot rezolva pana seara toate situatiile. 😉
Vreau sa implementez cat mai bine pasii descrisi de tine, aparent este foarte usor… voi vedea… te tin la curent imediat ce apar imbunatatiri.
Multumesc pentru sfaturi , multumesc ca esti aici de fiecare data cu doza de energie si claritate.
🙂 In vanzari telefonul este “starea de normalitate” si, de multe ori, dicteaza “proiectul principal”. Dar si acolo se poate structura activitatea astfel incat sa iti poti controla energia. Sa separi falsele urgente si sa “lasi pe maine” ce nu este “vital” mi se pare o abilitate foarte importanta, cu atat mai mult cu cat esti bombardat din toate partile de telefoane.
Primii 3 pasi ii fac regulat. O lista cu ce sa nu fac am, dar la modul general. In sensul ca mi-am impus de 8 ani de zile niste granite, niste moduri de reactie cand cineva ma sufoca sau incearca sa o faca, delegari de competente, reguli de vacanta si lista continua cu subiecte mai putin publice. Nu umblu la ea saptamanal, deoarece viata mea e simpla. Nu vad de ce as complica-o.
Suna fain replica asta: “Viata mea este simpla!”.
“regulat” nu fac nici un pas… În schimb m-am regăsit în “pasul 3”. Îmi fac o lista din când în când, asa de valuri cât sunt prins, m-apuc de treaba și sunt întrerupt adeseori de delegări tâmpite….
Bun gasit! Si eu simt nevoia de solitudine, simt nevoia sa ma izolez de oameni, culmea este ca ma simt bine asa. Mi-am pus intrebarea deseori, daca m-as adapta vietii intr-o manastire…dar am realizat cat de dependenta sunt de copiii mei, de confort, de libertatea de a face ce vreau, cand vreau, de a ma ruga cand vreau …
Te salut, success !!
Nicoleta Alecu
Wow!!! Foarte tare. M-am regasit super tare in articol. E ca o gura de aer. Culmea ca mi se potriveste manusa descrierea. M-am identificat si mi-am si luat cateva unelte care sa ma mai elibereze de presiune, oboseala si de goana in care ma gasesc. Exact la asta ma gandeam azi de dimineata. Cum vreau sa ma retrag in weekend la 100 km de Bucuresti si sa nu fac nimic. Dar nimic!!!
Weekend-urile de facut “nimic”, daca reusesti ca nimicul ala sa includa si lipsa “telefonului, a laptopului, a tabletei”, fac minuni. 🙂
Chiar imi propun asta, acum ca mi-ai dat ideea. Nu ma gandeam la asta, te anunt cum a fost dupa!
Imi pare cam ireal sa pot face asta 2 zile, dar daca tot sunt la moda detoxurile. Fac si eu un detox tehnologic!
Mersi!
Din pacate e complicat sa spui nu unui sef care urla/bate din picior la tine ca trebuie rezolvat ceva acum, eventual daca se poate ieri si care nu intelege ca proiectul la care te concentreza va ajunge si el o urgenta maine, poimaine daca nu te focusezi pe el.
Din pacate nu sunt nici suficient de disciplinata si uneori nu fac lista si lucrez haotic. Acum sunt in perioada in care ma lupt cu mine pentru a ma autodisciplina…am experimentat binele organizarii.
Multumesc de sfaturi si continua sa scrii…
PS. ai grija sa nu slabesti prea mult 🙂
Da, e complicat sa spui nu unui sef care urla. In acelasi timp, faptul ca ai ajuns la genul asta de relatie cade cumva si in responsabilitatea ta. Daca dai vina strict pe el, nu poti “schimba” nimic.
Cat despre slabit, nu stiu daca am unde sa slabesc mai mult de atat :))
Îți spun drept, puțini reușesc să mă țină până la sfârșitul articolului 😊.
Am încercat de-a lungul timpului toți pașii descriși de tine, în toate combinațiile posibile. Am ajuns să-mi dezvolt niște frâne naturale, iar pașii mei arată cam așa:
1. Când mă apuc de ceva, îl duc până la capăt. Asta însemnând că-mi selectez cu atenție proiectele.
2. Îmi stabilesc doar obiectivul, și check point-urile. Fără liste, programe, scenarii.
3. Prima decizie este cea corectă, și revin asupra ei numai când am dovada contrară. Așa evit overthinking.
4. Savurez ziua. Mâine nu știu dacă există.
Pași la care am ajuns prin trial&fail. Posibil să se schimbe. În fond, singura constantă este schimbarea ✌️.
Suna fain “franele” si seamana cumva cu ce am scris eu, macar la nivel de filosofie. Pana la urma despre asta este vorba: nu sa respecti artificial ce spune altcineva, ci sa explorezi diferite moduri de a “opera”, pana ajungi la propriile tale concluzii si principii.
Mersi mult pentru raspuns, apreciez.
Buna Daniel, folosesc primii doi pași. Dar bine de stiut si de următorii doi pași. Oricum, te urmăresc/ citesc de ceva si aplic cu succes sfaturile tale. Si chiar ma ajuta, sunt mai eficienta, prioritizez proiectele importante si nu ma mai simt frustrată pentru situatiile aparute “neprevăzut”. Multumesc pentru tot ce ne oferi, sa nu te opresti 👍
Nu ma opresc. 🙂
Fac listele dar nu le inchid. Le tarasc de la o zi la alta, adaug sarcini noi si cand mi se pare ca sunt coplesita dau agenda de o parte si n-o mai folosesc o saptamana, o luna…. Apoi o iau de la capat.
Lipsa de motivatie vine tocmai din asta, ca nu poti vedea “progresia”. Incepi ziua cu o lista de 7 sarcini (dau un exemplu), apoi in timp ce rezolvi anumite sarcini din lista, apar altele, urgente etc.
La finalul zilei, desi ai plecat cu 7 sarcini, observi ca acum ai 11.
In modul asta de lucru exista o lipsa de perceptie de progresie fantastica. Ceea ce duce in dezamagire, oboseala etc.
Tocmai asta face o “lista inchisa”, iti arata ce ai facut azi, dincolo de urgente. Iar maine o vei lua de la capat si vei prioritiza tot ce a aparut azi la nivel de “urgenta”. 🙂
cineva spunea ca a face ceea ce vrei inseamna libertatea de a nu face ceea ce nu vrei.
Cine? :))
(faina zicala)
Buna, Daniel, dupa ce am citit si am dat mult scroll tin sa iti spun ca am ramas cu acel “let it go!” in cap.
In cazul meu chiar este o problema sa spun NU si apropo de cele 4 reguli eu lucrez cu o lista saptamanala de sarcini – aici am chestiile organizate pe proiect, iar uneori, cand am multe de facut, proiectez sarcini pentru saptamana urmatoare; si mai am o lista de idei/ lista de “to do la un moment dat” cu lucruri optionale sau care mi se par faine (imi place pur si simplu sa le scriu undeva). Pot confirma insa ca fara organizare saptamanala as fi fix sclava mailurilor si a urgentelor venite pe toate caile de comunicare. Lista cu ce sa nu fac ar fi interesanta, nici nu ma imaginez gandindu-ma la ea… :))
La mine lista cu ce sa nu fac – la inceput o faceam la propriu (scriam: proiectele, sarcinile pe care nu le voiam, care nu erau importante).
Acum, o data pe saptamana, pur si simplu le tai de pe lista cu un cinism din ala pe care il vezi doar in filme. :))
Iar ai scris un articol extrem de puternic. Din pacate, ca sa zic asa, ma regasesc foarte mult in cele scrise de tine, in sensul ca desi credeam ca am lucrurile sub control m-am trezit coplesit intr-un ritm de viata aproape haotic cu sarcini (profesionale si familiale) care vin incontinuu. Natural cumva, solutia a venit de la sine- sa renunt la anumite “urgente”, insa prins in mijlocul actiunii n-am putut sa vad problema in ansamblu ei. Asa ca articolul tau e radiografia foarte clara a situatiilor cu care multi ne confruntam, mai mult decat atat ne propune si solutii reale de remediere. Excelent. Inca nu stiu cum sa ma reconectez la sursele care imi dau mie energie, dar asta e o alta problema.
Inchis “galagia exterioara”. Introspectie. Intrebari. Solitudine. Meditatie.
Nu exista un simplu raspuns.
Pe mine ma mai apuca sa scriu pe o foaie “Cine naibii e Daniel Zarnescu?” si apoi sa caut sa raspund la intrebarea de acolo.
Teoretic energia vine din – intelegerea propriilor valori, a personalitatii tale (cum functionezi), a identitatii tale (cine esti si ce faci, raportat la valori) si a misiunii personale (cum vreau sa imi traiesc viata, pana la urma?).
Nu exista raspuns final. 🙂
Salut Daniel.
Total de acord cu ce ai scris , imi place subiectul cu singuratatea si cu meditatia,in ziua de astazi chiar avem nevoie de asa ceva, este mai greu de realizat dar trebuie incercat. Legat de subiectele urgente :’azi si acum” ,eu incerc sa aplic expresia : “Daca astazi si acum e urgent ,maine va mai fi urgent?”:D. Bine, aici ma refer la lucrurile care ti se impun din exterior cand vrea cineva sa iti paseze munca care nu a indeplinit-o el.
Cu stima,
Eh, legat de delegare aiurea, suntem cu totii parte din sistem. Adica nu numai noi primim sarcini incomplete, pe care nu ar trebui sa le facem noi, cu tagul de “urgent”. O mai comitem si noi (in sensul ca pasam sarcini de care nu avem chef, la care am intarziat foarte mult si urlam ca sunt urgente).
Important este sa constientizam.
Hello !
eu fac lista in fiecare zi si la jumatatea zilei imi fac alta lista mai scurta cu ce a mai ramas de rezolvat, acest lucru imi da satisfactia ca am mai putine probleme . Totusi lista ramene deschisa ! succes !
Atata timp cat functioneaza, orice unealta e buna 🙂
Eu nu particip la haosul contemporan. Nu am cablu tv si nici facebook de 3 ani. Nu sunt la curent cu stirile si nici cu “fericirile” postate de contemporani. Nu am multe momente de singuratate, dar dimineata si seara le fac sa fie posibile si stau doar cu mine. Imi sunt suficienta, ba uneori chiar cred ca nu voi apuca vreodata sa ma cunosc pe mine si, ca atare, nici nu pierd vremea de a-i aprofunda pe ceilalti.
Ma simt spectator al unui film horror, inspirat din fapte reale.
Esti o exceptie 🙂
Salut Daniel!
Foarte util sfatul tau cu cei 4 pasi in programarea agendei zilnice!
Uite ce fac acum si ce as putea face de acum incolo:
1. Lucrez la 4 proiecte in acelasi timp:
a. consultanta juridica online pentru clientii mei pe legalservnet.ro – singura sursa de venit;
b. activitatea de membru USR – Filiala Baicoi – proiecte, secretariat, strangere de semnaturi, pregatirea candidaturii la alegerile locale, sinteze pe legislatia privind administratia publica locala, etc.;
c. proiectul EVOLEX – aplicatie de servicii juridice online cu sute de avocati pentru mii de clienti – un fel de Legal-UBER -proiect finantat din fonduri europene – foarte important pentru ca ma va degreva de proiectul a. si imi va aduce venituri substantiale pentru mine si afacerile viitoare(inca 9 de succes in urmatorii 10 ani);
d. colaborare cu un ONG local pentru combaterea poluarii de la un depozit de deseuri industriale administrat de firma Vitalia in apropiere de orasul Baicoi;
e. formator in devenire pentru a preda in colaborare cu o firma de training cursuri de achizitii publice, administratie publica si anticoruptie – o alta sursa potentiala de venit de care am mare nevoie acum!
Dupa cum vezi, trebuie sa duc toate aceste proiecte in tandem, dar cred ca pot aplica cu succes pasii urmatori:
2. Lista inchisa de sarcini pentru fiecare zi – cam 2 ore pe fiecare proiect + 2 ore de citit din cartile de dezvoltare personala, management si antreprenoriat – acum citesc si conspectez “Captivat” de Nir Eyal;
3. Lista in asteptare pe a doua zi si saptamana urmatoare – nu am aplicat-o pana acum, dar o voi face pentru ca este o super-idee!
4. Lista cu ce nu mai trebuie sa fac – destul de greu, pentru ca mai fac lucruri la care ar trebui sa renunt ca sa pot aloca mai mult timp proiectelor importante – facebook, whatsapp, televizor, la bere cu prietenii; totusi, pentru ca nu pot renunta definitiv, cred ca le pot reduce ca timp si frecventa, cu cel putin 2 ore/zi; mai sunt activitati la care nu pot renunta – timp petrecut cu familia – sotia si fiica noastra; ajutor in gospodarie, cumparaturi, dus si luat copilul de la scoala, etc.
In general, nu pierd prea mult timp cu activitati neproductive, dar trebuie sa recunosc ca nu sunt suficient de disciplinat in organizarea si desfasurarea activitatilor zilnice. Uneori, in week-end de obicei, ma satur pur si simplu de planificare, ma las prada comoditatii si actionez la impulsuri de moment – o vizita la rude/prieteni, o plimbare prin parc sau la Mall, o bere cu chips-uri la laptop/TV, si alte chestii d-astea.
Concluzia ar fi ca proiectele mele evoleaza dar intr-un ritm prea lent, cred eu, din doua motive principale:
1. nu sunt suficient de motivat si disciplinat;
2. nu am gasit inca un partener/mentor care sa “traga” de mine – cum ai putea fi tu dar, ….. indoiala, lipsa banilor, …
In orice caz, sfaturile tale imi sunt extrem de utile si cred ca au contribuit mult la evolutia mea ca om!
Ca o concluzie la tema articolului, cred ca primul pas ar putea functiona astfel pentru majoritatea dintre noi:
1. sa nu avem mai mult de 5 proiecte simultan;
2. sa ne prioritizam proiectele in functie de importanta, zilnic pe ore, saptamanal pe zile sau o combinatie a acestora.
Eu lucrez zilnic pentru clienti, daca am solicitari, citesc zilnic 1 ora(2 in week-end), fara a depasi 5 ore/zi; pentru alte 3 ore lucrez si la alte proiecte – proiectul evolex.ro, pentru partid, pregatirea ca formator; daca nu as lucra la aceste proiecte, macar o data la 3 zile, as pierde sirul idelilor si al informatiilor acumulate.
Tu ce crezi Daniel, e bine cum procedez sau ar trebui sa mai schimb ceva in stilul de lucru?
Esti constient ca ai spus ‘4 proiecte’ si ai numit 5, nu?
Eu am dubii legate de prima concluzie. “Sa nu avem mai mult de 5 proiecte simultan” mi se pare, mie cel putin, terifiant. 🙂
Simultan nu ar trebui sa ai mai multe proiecte. Asta este idealul, sa lucrezi project by project. Asta isneamna ca, desi ai 5 “obiective” sau “Activitati” in minte, sa le pui intr-o ordine secventiala, ca sa poti lucra pe unul singur o fereasta consistenta de timp.
Stiu ca viata nu ne lasa sa functionam asa, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fim caracatite, jongland intre sarcini la infinit. 🙂
E doar o parere…
Salut Daniel,
Mi-a placut mult prima parte a articolului, ma regasesc si confirm ca asa e.
Analiza facuta in partea a doua, cu listele si pasii, cred ca ar trebui impartita in doua : antreprenori, pe de-o parte si angajati, de cealalta parte.
Am fost in ambele tabere si stiu cum e.
Ca antreprenor, desi esti bombardat cu “probleme” si “urgente” este oarecum mai simplu sa decizi la ce proiect lucrezi prioritar, sa faci o lista si sa te tii de ea, sa renunti / refuzi ceea ce consideri ca este balast.
Ca angajat, in conditiile in care ai sefi, lucrezi intr-o echipa, ai mai multe proiecte in derulare, etc este un pic mai dificil sa-ti faci o lista de care sa te tii cu sfintenie, nu prea poti refuzi sarcini, urgente . Evident ca, la modul ideal, ar trebui sa fie si aici o organizare a activitatii, cu prioritizari, liste zilnice, etc, dar depinde mai mult de cultura organizationala a companiei, de management, decat de angajatul propriu-zis.
Parerea mea este ca articolul se adreseaza in special antreprenorilor si managerilor.
Felicitari si mult succes in continuare !
Da, exista perceptia asta (si probabil ca ai dreptate).
In acelasi timp eu si cand am fost angajat, tot am cautat sa imi impun o anumita libertate de miscare, asumandu-mi anumite rezultate, bineinteles.
Cred ca doar la primul job chiar nu am avut niciun cuvant de spus. In rest am luptat ca sa am un cuvant de spus.
Nu spun asta ca sa te contrazic, ci spun doar ca atunci cand dai vina pe “sefi”, “colegi” sau “familie”, ai si tu partea ta de vina. Pentru ca daca nu iti asumi ca si deciziile tale, comportamentul tau – te-au adus unde esti, nici nu poti schimba.
Salutare! Evident, si eu sunt in una sau mai multe din situatiile descrise de tine. Ma straduiesc, si pe alocuri imi si iese, sa fiu cat mai putin dependenta de telefon, mail, FB si ”magicul” TV. Pe scurt, TV-ul exista in casa, dar pentru mine este doar mobila, telefonul, dupa serviciu, este in geanta pana a 2-a zi, iar cel personal, cam tot timpul este in alt loc fata de mine, FB-ul… e poveste. Poate intru seara…, iar in weekend aproape deloc. Cu toate astea sunt intr-o continua agitatie. Am ales si eu, ca si tine, sa locuiesc departe de agitatia Bucurestiului si ma bucur pentru asta. Dar ma bucur prea putin…. In cursul saptamanii poate ”stau” 2 ore… afara (impropriu spus ”stau” pentru ca mereu este ceva de facut), iar in weekend…., nici sa beau apa n-apuc. Sunt o persoana ”planificata” totusi, dar cu toate planurile mele…., timpul este mult prea scurt. Si simt ca trec zile si luni si ani….si ma intreb ce am facut? sau ce fac in continuare. Nu stiu! Parca sunt robot…, azi e luni…, maine e vineri. Urmeaza un weekend cand totul e pe fast forward si iar e luni….si tot asa.
So, acum cu ”lista inchisa” sper sa ma pot organiza mai bine. Sincer, nu sunt foarte sigura ca ma voi tine de ea, dar macar merita sa incerc. Eu dimineata ma trezesc destul de devreme pentru ca incep job-ul devreme si e nevoie sa-l las pe copil la bunici… sau la scoala. Nu-mi imi permit nici cafeau sa o beau acasa… Cu toate astea, imi doresc enorm sa pot schimba ceva, pentru linistea mea psihica! Iti multumesc pentru material si mie”spor la treaba”!
TV-ul de mult nu mai este toxic 🙂
Putini oameni mai stau la televizor cum stateau pe vremuri. “Noul televizor”, din perspectiva toxicitatii, il reprezinta telefonul (cu aplicatiile aferente, in special alea de social media).
Salutare,
In primul rand, mi se pare foarte tare analogia cu Garry, sa ai o astfel de poza pusa la birou, sau undeva sa o poti vedea constant cand muncesti, sa iti aminteasca de “ce e prioritar”, cred ca ar da roade, cel putin pentru mine.
In al doilea rand, nu fac niciun pas din cei de mai sus in mod regulat. Unii din ei, nici macar nu ii constientizam sincer. M-am apucat de agenda de dimineata, de 1 sapt aproape :), in care incerc sa imi desenez cum vreau sa arate ziua, insa asta este maxim ce fac.
Citind pasii descrisi de tine, personal, cel mai important, in ziua de azi, cred ca este lista cu ce sa nu facem. Mi se pare ca ma concentrez atat de mult sa incerc sa fac”totul”, sa fac cat mai multe posibil, sa “evoluez”, sa “progresez”, sa simt cumva ca merg in directia buna, incat uit cat de importanta este o lista cu ce sa nu fac, cu lucrurile care nu ma ajuta sa ma deplasez in directia pe care mi-o doresc.
Clar o sa lucrez si la o astfel de lista, sa o implementez, sa vedem cum decurg lucrurile. 🙂
Multumesc frumos!
Un adendum: nimeni nu face “totul”. In realitate exista atata “munca” de facut, ca niciodata nu se termina. Asta este si motivul pentru care avem nevoie sa alegem cu atentie ce sa facem, dar si sa nu ne biciuim aiurea, daca nu terminam intr-o zi.
Cat timp tinem linia, daca facem ce trebuie, imposibil sa nu avansam.
Genial articolul Daniel, l-am citi cu sufletul la gura.
Wow, imi dau seama ca nu mai citesc de mult articole ce vin pe mail, sau foarte rar.
Foarte faini pasii descrisi. Cred ca de ceva timp fac pasul 1, inconsitent imi impart agenda zilnica in doua activitati mari: job(cu taskurile aferente) si coaching (cu programarile pe care le am) restul fiind doar taskuri administrative, remindere si toate celelelate “urgente”. Numa ca aveam progres prea mare si era prea general. Acu imi dau seama ca de urgente ma ocup de cele mai multe ori si nu progresez prea mult in celelate parti.
La naiba si chiar credeam ca stiu sa ma organizez. Hmmm, trebuia sa mai adaugi tu si celelalte liste/ pasi ca sa ma prind si eu ca procrastinez fix ce e mai important. 😁 Na, mersi.
Imi place ideea cu lista cu ce NU trebuie sa fac.
Mersi Daniel,
E ce trebe 😉
Sa stii ca cele mai misto texte vin prin newsletter-e, cand nu mai am chef sa le formatez in articole si le trimit direct pe mail. 🙂
Salutare, Daniel!
Super util articolul, ca de obicei. Modul “tehnic” de a scrie este de fapt ideal in supra-aglomerația de astăzi.
Pasul 1 – incerc, dar nu imi iese mereu. Observ ca e influentat de modul de lucru (in birou, cu colegi vs. individual, acasa/alt loc de lucru online).
Pasii 2, 3 – ii ador. Fără ei scriau pe post-it-uri nu as funcționa cum trebuie. Ajuta enorm la clarificare, focusare si ușurare, recunostinta/satisfacție odată ce tai de pe lista.
Si da, apar și alte sarcini, dar le mut in fct de urgente/priorități adevărate.
Pasul 4 – mai am putin de lucru aici. (includ și menajul casnic 🙂
O introspecție ideală! Multumesc.
Spor in continuare in tot!
PS: fara self-criticism legat de introspecție /izolare etc. Cred ca e o tendință resimțită tot mai mult (si pe care au curajul sa o admită cei cu o anumita doză de maturitate, curaj si sinceritate fata de ei înșiși).
s-a simtit o doza de “self-criticism” in ce am scris?
De curand am inceput sa tin cont de primul pas (si pot sa spun ca aduce o mare usurare!), iar, pe post de al 3-lea, am o agenda cu 3 rubrici pe zi: Must, Should si Would; practic, lista cu Must ar trebui sa fie inchisa… (inca nu e…); la Sh. si Wd. sunt lucruri pe care le pot muta in ziua urmatoare sau in saptamana urmatoare. O sa testez si cum e sa ai o lista cu Mustn’t! 🙂 Multumesc!
Faina interpretare.
Lista de mustn’t – este o simpla lista cu lucrurile la care renunti (teoretic se poate face si daca tai din sarcinile/proiectele pe care le tii dupa tine, pe hartie, dar care ori nu sunt importante, ori consuma hartia si cerneala aiurea. (mintea ta se chinuie sa le ia in seama, ori atunci cand decizi ca nu sunt importante, urmeaza un sentiment de “eliberare” si de “simplitate” in ce faci)
Salut,
In mod regulat fac 2 pași: Pasul 2 și 4.
La început m-a pus în conflict cu ceilalți colegi această abordare. In timp s-au obișnuit cu mine … iar eu mă pot focusa pe ce este important.
Da, e ciudat pentru ceilalti ca nu dai curs urgentelor “lor”. Important este “sa avansam”, nu sa ne jucam de-a delegatul aiurea.
Daniel nu stiu decat sa iti raspund altfel..Multumesc si te iubesc:)
🙂 Multumesc mult pentru aprecieri.
Bună Daniel!
Super folositor şi incisiv articolul. Mă pune în situaţia să îmi reanalizez modul în care îmi gestionez timpul şi să optimizez în funcţie de tocmai ce m-ai învăţat. Să detaliez puţin cum mă descurc cu cei 4 paşi:
Pasul 1: o problemă mare pentru mine pentru că tind să fac mai multe lucruri deodată. Work un progress..
Pasul 2: tin o lista de mult timp, de obicei o scriu cu o seară înainte, dar nu am declarat-o închisă niciodată. M-a pus pe gânduri această nouă perspectivă.
Pasul 3: Nu am tot timpul aceste liste pregătite, dar în linii mari stau bine la capitolul acesta.
Pasul 4: Nici nu mi-a trecut prin minte că mi-a trebui o listă cu ce să nu fac, tot trăgeam sarciniile de la o zi la altă.
Mulţumesc din suflet Daniel! Personal, o să aplic aceşti paşi şi deja m-ai convins că o să am o productivitate crescută!
Mă înclin. Salutări din Dublin.
Sa o declari “inchisa” inseamna sa tragi o linie la finalul ei si sa nu mai adaugi alte sarcini, care apar pe parcurs. In felul asta observi “progresia”, vezi ca avansezi si ai sentimentul ca nu e “degeaba”.
Lista asta inchisa are nevoie sa fie facuta “zilnica”
Buna Daniel, superb articolul si foarte adevarat. Noi cei din Vanzari stim despre un astfel de comportament. As completa ceva la articolul tau, un lucru pe care l-am invatat in timp: intotdeauna cand ti se traseaza un task “urgent”, urgenta nu e a ta ci a celui care ti-o traseaza. Sfat: vezi-ti de “urgentele” tale si pune urgentele celorlalti in lista de asteptare.
Bafta!
Nici macar 🙂 Urgenta celuilalt nu este, in 80-90% dintre cazuri, “urgenta”. In sensul ca daca negociezi cu el si il iei la intrebari, afli in cel putin 4/5 cazuri ca a exagerat presiunea de timp, ca sa fie sigur ca il bagi in seama.
Ma regăsesc in mare parte in tot ceea ce spui, am învață însă sa spun NU și sa culeg cât mai multe elemente pozitive sa pot sa îmi urmez lista de dorințe. Lucrez intr-o companie care pe zi ce trece îmi creste valoarea și sunt apreciata.
De la tine am învățat sa ma apreciez la adevarata valoare și sa nu ma subestimez.
Sa îmi țin traiectoria și sa ajung la Obiectivul propus.
Mulțumesc ești un om fain.
Felicitari! 🙂
Salutare! Eu fac primii trei pasi, cu mentiunea ca pe la al doilea pas, lista inchisa de sarcini nu e 100% inchisa, mai scapa cate o mica sarcina in plus din cand in cand… mi-e greu sa renunt complet la “urgente”. Interesant articolul, chiar ma gandesc serios la lisa aia de sarcini pe care chiar nu ar trebui sa le fac. Mi se pare super utila 🙂
Iti dai seama ca la lista inchisa vorbim, totusi, de un ideal. Nu stiu pe cineva sa renunte complet la urgente. Dar e bine sa pleci cu mindsetul asta la drum, ca lista e inchisa si ca nu lasi sa patrunda nimic din exterior, “pe cat posibil”.
Am de mult o lista cu ceea ce sa fac dar ce sa nu fac nu ,o sa incerc varianta,mulțumesc oricum o viață avem și trebuie trăită ,,fă-ți de cap până la cap dar cu cap!
Ce ne facem ca totusi “a doua zi cu lista cu tot” se muta in fiecare zi din saptamana urmatoare! Este un cerc vicios!
Si cand ne facem timpul esential pentru “a fi” nu numai pentru “a face”? Numai in starea de “a fi” isi gasesc rezolvarea toate! (Este starea, cand dupa ce cauti ceva ce iti trebuie in prezent si nu gasesti, te opresti din cautat, si acel lucru iti apare in cale pritr-o sincronicitate de frontiera).
Exista o vorba orientala: “Dumnezeu rade cel mai mult cand oamenii isi fac planuri!”
🙂
Mai stiu eu un nebun, pe langa orientali, care spunea ca “Dumnezeu ii iubeste pe cei cu manecile suflecate”. In realitate este de o aroganta extrema sa spui ca stii ce face Dumnezeu, de cine rade, de cine nu, pe cine iubeste si pe cine nu.
Nu era un articol cu tenta spirituala.
Felicitari pentru energia transpusa in articol. Nu am incercat lista inchisa, de aproape 2-3 ani folosesc agenda zilnica si una saptamanala. Imi este greu sa gandesc pe termen mai lung de 1 saptamana jumatate obiectivele si taskurile, dar acum ca am vazut o cale, o voi incerca si voi lasa feedback.
Multumesc pentru inspiratie, informatie si motivatie.
Te imbratisez cu drag,
Mihai (Mihnea 🙂 )
E vorba de “muschi” si de exercitiu, atata tot 🙂
mersi pentru reply…
Ar fi multe de povestit. Incerc sa fiu cat mai succint. Este un comentariu la articolele tale din ultima perioada. Acum mi-a venit a-ti raspunde 🙂
Sunt antreprenor. De cativa ani am lasat-o mai moale cu business-ul, ca sa ma exprim pe intelesul tuturor, in romglish, am facut “downshifting”(!). S-a intamplat dupa ce m-am prins ca realitatea de pe frumoasa planeta nu e asa cum credeam eu (cum crede inca majoritatea). M-am prins si ca “banii n-aduce fericirea”. Nu spun ca in lumea asa cum este ea acum nu avem nevoie de bani. Evident ca avem. Pana la un punct banii ajuta. Daca tot am pomenit de “fericire” vreau sa precizez ca nu cred in conceptul “fericire”. Il consider un fals concept, o capcana. Cine crede in conceptul de “fericire” si isi doreste “fericirea” este condamnat la “nefericire”.
De atunci am un singur proiect principal: eu. Am inceput sa ma ocup in primul rand de mine. Restul (familie, firma, prieteni, social, etc) sunt proiecte secundare.
Sunt aproape de “lupul alfa” dar eu prin “lup alfa” inteleg altceva decat ceea ce intelegi tu. Ce ai descris tu, este inversul “lupului singuratic”, este mai degraba “lupul extrovertit/maniac”. Eu prin “lup alfa” inteleg calea de mijloc intre singuratic si extrovertit/maniac. Echilibrat. Poate accesa atat singuraticul cat si extrovertitul atunci cand are nevoie.
Nu am incercat filozofia “project by project” si nici nu cred ca mi se potriveste. Ma ocup simultan de cate proiecte am nevoie, dar o fac “la foc mic”. Fac pasi mici la fiecare, le las sa dospeasca. Fiecare dintre ele devine prioritar atunci cand e nevoie. Nimic nu e batut in cuie. Nimic nu e strict. Asta se potriveste la mine si la genul meu de proiecte. Cred ca la genul tau de proiecte si la cum ti-ai structurat tu prioritatile in viata, e ok asa cum faci tu.
Fac precizarea ca firma este deja “pusa pe roate”. Eu intervin doar punctual, atunci cand situatia o cere, sau cand imi vine in minte cate un proiect de perfectionare, dezvoltare, un nou domeniu. Firma imi ocupa 2-3 ore pe zi (in medie).
Pentru citit, reflectat, studiat, invatat, “meditat”, pentru “a fi cu mine” aloc 10-12 ore pe zi. N-am ajuns usor aici. Au fost multi ani in care firma a fost prioritatea absoluta. Si familia am intemeiat-o mai tarziu decat “standard-ul”. Prima data am pus pe picioare firma. Supravietuirea.
Folosesc tehnologia atat cat ma poate ajuta ca sa-mi simplific viata, in conditiile in care nici eu nu consider ca retragerea din lume este o solutie. PC la lucru, PC acasa, smartphone, casca bluetooth, smartwatch. Am propriul “cloud” (pe serverele mele, conexiune VPN). Le folosesc pentru jurnal sincronizat, to do, liste cumparaturi, backup-uri, sincronizare foldere, sincronizare smartphone-PC, etc. Social media aproape deloc. Nu postez, nu dau like-uri. Toate notificarile din social media sunt dezactivate. Dar sunt si acolo. Daca cineva pune cate un articol interesant, citesc. Telefonul nu-mi suna, doar ceasul imi vibreaza. Am si un numar pentru urgente care suna daca e cazul (nu prea e cazul). Telefonul este mai degraba un fel de “mini-server de comunicatii”. Sta mai mult in buzunar sau in toc.
La capitolul “Jurnal”, m-am inspirat si de la tine. In urma articolului tau mi-am modificat un pic formatul. Multumesc.
Si la mine energia vine din solitudine, din atentia la mine, din “a fi cu mine”, din autoobservare.
PS Acum cativa ani am tras concluzia ca atat cat am studiat pe partea de business e cam destul. Destule carti, destule cursuri. Aplic atat cat aplic, e ok, ma descurc binisor. Si totusi, inca citesc articolele tale. Nu pe toate, dar multe. Vreau sa stii ca apreciez ceea ce scrii si modul in care o faci.
PPS Pentru cine e curios sa citeasca o alta perspectiva asupra lumii: http://mileswmathis.com/updates.html
Un raspuns al naibii de profund. 🙂 Mersi mult pentru ca ne-ai impartasit gandurile tale.
Legat de “lup alfa” si “project by project”, cateva observatii:
– vorbim de termeni si definitii, la inceput, ca sa putem vorbi aceeasi limba (sa avem un cadru de referinta)
– da, lup alfa asta ar trebui sa insemne, o cale de mijloc intre extro si intro; Un om stapan pe el, care traieste in lumea fizica actuala, cu provocarile actuale, capabil si sa intre “in valtoare”, dar si sa se retraga si sa poata sa stea el cu el fara sa ii tremure mana dupa un wirelles.
– in cazul articolului, eu doar am propus o argumentatie, de dragul actului creativ (ca se numeste alfa/singuratic, e prea putin important – eu am urmarit ca cititorul sa se regaseasca intr-o anumita realitate de “haituiala”)
– cat despre project by project, da, mi se potriveste mie; in acelasi timp, daca ai facut downshifting, as putea sa spun ca ai un proiect principal caruia ii aloci 2-3 ore pe zi (ceea ce se incadreaza, oarecum, filosofiei propuse de mine); e doar o presupunere, s-ar putea sa gresesc.
– project by project inseamna o mentalitate de a progresa secvential, pe categorii de sarcini, cu o anumita finalitate (asa zisele proiecte)
– atata timp cat ai o anumita secventialitate in abordarea sarcinilor, atunci mindsetul din spate este project by project.
– in definitiv sunt doar cuvinte pe care fiecare le interpretam de pe harta proprie si incercam sa zugravim un tablou; cat timp functioneaza pentru tine, este perfect. Desi eu cred ca semanam destul de mult in abordare.
– La mine “la foc mic” inseamna, de obicei, sarcini “operationale”, care tin firma pe linie;
In rest super observatii, in linie. 🙂
Da, semanam destul de mult in abordare. De acord cam cu tot ce ai spus. Multe din aparentele mici diferente s-ar rezolva cu un fine-tuning al definitiei termenilor.
Un singur aspect eu il vad invers decat l-ai perceput tu:
Am un proiect principal caruia ii aloc 10-12 ore pe zi (in medie): proiectul “eu”. Dezvoltarea mea ca fiinta. Cautarea raspunsului la intrebari de genul “de unde dracu’ am venit?”, “ce dracu’ am venit sa fac aici?”, “unde dracu’ ma duc?”. Asta implica studiu antropologie, biologie, embriologie, psihologie, medicina, fizica, stiinta, etc.
Restul proiectelor (secundare) au doar rolul de a-mi asigura supravietuirea in timp ce ma ocup de proiectul principal.
Pasul 4 il folosesc de curand, dar zilnic. Adica scriu “ce nu fac azi” . Sunt mandra ca nu mi-am facut schimbarea hainelor de sezon pt ca ar fi durat sigur mai mult si ar fi incurcat proiectele principale. Am programat insa pt weekend. Cred ca m-am tarat vreo 2 zile cu senzatia ca e urgent sa o fac dar vorba ta intr-o zi am sters-o cu cinism din cadrul acestei saptamani. Cu alte sarci a fost asemamator desi m-am lasat si distrasa de urgente. O sa le incerc pe toate, la mine e neclara ideea de 1 proiect, daca am si un hobby si vreau sa cresc zilnic sau sa imbunatatesc relatia cu prietenul cum as putea sa distribui timpul pe langa proiectul principal? Daca mai si muncesc e haos total…plus ca am si noi obiceiuri dimineata si seara de minim 1h care imi ocupa timp dar imi aduc liniste si echilibru..hmm
Buna, Daniel,
Te citesc de putin timp si chiar acum am constientizat, cat am pierdut in perioada din urma, in care nu am facut-o. Spun asta, cu toata responsabilitatea, pentru ca altfel as fi bifat mai multe puncte , fata de doar unul, din cele patru expuse de tine. Nu-i nimic. Am eu o vorba, dupa care-mi ghidez viata :” Mai bine mai tarziu, decat niciodata”. Aceasta imi permite sa cresc, sa evoluez, deci sa-mi propun ca obiectiv imediat urmator, sa reusesc sa bifez toate aceste puncte. Multumesc mult, pentru franchetea si claritatea, cu care ai prezentat lucrurile.
Cred ca fac cate putin din tot ce ai scris, dar nu le aplic chiar in acest mod si nu complet. In ultima perioada, din cauza unor evenimente, am ales sa pun deoparte obiectivele mele si sa ma concentrez pe familie, asa ca raspund destul de prompt la cererile familiei si chiar daca pana la urma tot ca si urgente ar trebui etichetate, mi le asum fara sa mai am sentimentul ca sunt interurpt de la obiectivele mele. Urmeaza sa vad in continuare cat de mult pot sa gestionez lucrurile in acest mod, ca totusi am o speranta ca lucrurile se vor aseza cumva si voi putea sa mai ma pun si pe mine pe primul plan.