Cum stii ca esti talentat?

22 ianuarie 2019 - 37 Comentarii
img

De-a lungul activitatii mele de coach – am lucrat in special in zona de business / profesionala. Am avut insa si destule momente in care in fata mea au aparut clienti cu situatii de viata care de care mai diverse. 

Unul dintre cele mai fascinante subiecte pentru mine a fost cel al despartirilor si divorturilor.

Divortul este considerat una dintre cele mai puternice traume pe care le traieste un om intr-o viata intreaga, dupa experienta unei boli incurabile si dupa experienta pierderii cuiva drag.

Probabil ca te incrunti cand citesti randurile astea si incerci sa le intelegi mai bine. Da, ai auzit bine, in top trei experiente traumatice – experienta unei boli incurabile este pe primul loc, moartea cuiva apropiat este pe al doilea loc si divortul este pe pozitia a treia.

Daca stai si te gandesti, divortul este, metaforic, similar cu experienta pierderii cuiva drag – pentru ca divortul este… inmormantarea unei iubiri care te-a hranit ani de zile, de multe ori. 

Am avut clienti care mi-au spus despre partenerul lor “Il urasc pe nenorocit!”, crezand ca asta este nivelul final al relatiei lor. Dar ura fata de cel pe care inainte il iubeai nu este finalul relatiei. 

Ura inca are energie foarte multa, poti foarte usor sa treci granita inapoi la iubire si nici macar sa nu realizezi ca te joci intre cele doua stari. Il iubesti, apoi arunci cu o oala dupa el, in timp ce pleaca sa bea cu prietenii. Sau cel putin asa iti spune el. Dupa care il suni disperata sa iti ceri iertare. Iar daca nu iti raspunde, iti juri ca o sa il omori in bataie. 

Intr-un final ajunge acasa, beat mort, si urla dupa tine: “M-am saturat sa-mi controlezi viata!”. Iar tu incepi sa plangi, pentru ca daca urla, inseamna ca ii pasa. Si il iei in brate si iti ceri scuze. La cateva minute plange si el si isi cere scuze. 

“It’s complicated!” :)) Dar cand emotiile sunt atat de puternice, cat timp ele exista si se vad in comportament, inca se mai poate lucra pe relatia respectiva.

Moartea unei relatii nu este cand partenerul care pana mai ieri te iubea astazi te uraste. Moartea unei relatii este cand partenerul nu mai da doi bani pe tine. Cand ii este indiferenta persoana ta. Cand nu mai simte nimic si nu ii mai pasa. Cand vrea pur si simplu sa isi vada de viata fara tine.

Ce legatura are asta cu activitatea profesionala?

Are foarte mare legatura. Atunci cand iti place foarte mult ceea ce faci, de obicei esti productiv. Parca nu te mai saturi de activitatea ta. “O iubesti…”

Daca esti pictor, pictezi ca nebunul. Daca esti agent de vanzari si iti place sa vinzi, vorbesti aproape 24/24 cu potentialii clienti. Cand iti plac prajiturile si ai o afacere in zona asta, atunci cand vorbesti despre ceea ce faci, iti stralucesc ochii si atragi oamenii ca un magnet. 

Oamenii se hranesc cu pasiune si iubire. Vrem emotii pozitive si de-asta ne ducem catre oameni pasionati, care sunt indragostiti de ceea ce fac. 

Se intampla, insa, mai des decat crezi, sa “consumi” aceasta iubire pe care o ai fata de ceea ce faci zi de zi. Faptul ca ignori alte aspecte ale vietii care iti pot aduce echilibru si implinire, ca te extenuezi, ca nu reusesti sa iti incarci bateriile, ca traiesti prea intens dezamagiri si ca ai impresia ca meriti mai mult – ajungi sa treci relativ usor din “iubire” (si “pofta”) in ura, nervi si certuri, exact ca in relatii. 

Ajungi sa faci treaba ta “de nervi”. Esti suparat pe tine, pe ce (nu) ai reusit pana in momentul respectiv, iti faci des autocritica, te biciui. Ca antreprenor esti suparat pe clienti, ca nu apreciaza ce faci. 

Dar rezultatele inca vin si asa. Pentru ca atata timp cat simti ceva, inca mai ai sanse. Inca mai poti intoarce roata. Poti face pauze, o poti lua de la zero, cu pasi marunti, te poti reindragosti de ceea ce faci. 

Problema este cand esti atat de scurs de energie incat nu iti mai pasa, cand esti satul, cand nu mai ai chef sa faci nimic. Cand spui “Fuck it”. Cand spui “Gata, s-a terminat!”.

Ce inseamna sa ai “talent”?

Pe de-o parte, talentul este cel mai vizibil in “sporturi” si “arta”. Spui unui fotbalist ca este talentat, cand il vezi cum “mangaie” mingea. Unui pictor, cand ii vezi creatia. Unui cantaret, cand il asculti cum canta. Unui scriitor, cand ii citesti opera. 

Insa talentul este peste tot, in orice domeniu. Pentru ca talent inseamna “dragoste”. (lasa-ma sa continui, te rog, pana sa tragi concluzii)

Multa lume mistifica aiurea ideea de talent (ca si ideea de vocatie, de altfel), incercand sa ii dea o explicatie mult prea spirituala si abstracta ca sa ne poata ajuta. Atunci cand atribui “talentul” unei forte supranaturale, atunci nu mai depinde de noi. 

Talentul exista sau nu. Unii il au, altii nu. Este un dat. 

Aceasta filozofie este, cel putin partial, gresita si o sa iti explic imediat de ce.

Exista o explicatie psihologica asupra ideii de talent: interesul pe care il ai pentru un anumit subiect, inclinatia catre acel subiect, pofta pe care o simti, dragostea, iubirea pentru acel domeniu. 

Cand iti place fotbalul, de exemplu, talent inseamna ca “ai inclinatie” si ca tu cresti in energie cand lovesti “basica” din piele, atunci cand te uiti la un meci sau atunci cand vorbesti despre fotbal. 

Oamenii talentati sunt oameni care “inoata” in energia pasiunii lor atat de mult, incat abilitatile de baza si creativitatea se lipesc de ei. 

Tocmai de-sta talentul este usor de detectat, pentru ca un om, cand vorbeste sau practica ceea ce iubeste, INFLORESTE (creste foarte mult in energie, este frumos, intra rapid in stare de flux). 

Un om talentat este un om care, in timp ce “practica”, ajunge sa castige energie acolo unde altii pierd energie. Nu o spun eu, ci “cautatorii de talente” din intreaga lume cand vine vorba de sporturi.

Asa descoperi si pe cei care sunt “wonderkid” (copii minune ai anumitor sporturi). Cand Ronaldo inca avea acnee pe fata si a fost adus prima oara la antrenamentele lui Sporting Lisabona, alaturi de Jardel si Marius Niculae (starurile echipei la vremea respectiva), avea un singur lucru in plus fata de toti. 

Daca puneai toti jucatorii echipei sa alerge in jurul terenului, Ronaldo nu avea conditie fizica peste ceilalti jucatori. Obosea in media echipei.

Dar daca il aruncai in jocuri scoala si il legai de senzori, ca sa ii masori ritmul cardiac, observai ceva fascinant. La final de antrenament cu mingea avea cel mai “linistit” puls dintre toti. 

Pentru ca atunci cand practici ce iubesti, cresti in energie. Iar lumea spune “este talentat!”, cand, de fapt, saracul copil, este doar indragostit pana peste urechi. 🙂

Dar talentul nu te duce foarte departe. Iti da doar un sut in fund si te face orb la “greutatile” pe care ceilalti le simt din plin. Ca sa cresti cu adevarat ai nevoie sa iti dezvolti abilitati: pe langa abilitatile fizice, tehnice si tactice, trebuie sa iti dezvolti disciplina, aplecarea catre studiu, practica, experimentarea continua sub supravegherea instructorilor si a mentorilor etc.

Este un joc pe termen lung. 

Dar cei mai performanti oameni au inteles ca rezultatele vin din doua directii:

  • Talent (care inseamna “dragoste” fata de ceea ce faci)
  • Profesionalism (lucrurile de care ai nevoie ca sa ajungi la nivel de top)

Ducand paralela mai departe

Avem iubire / ura si indiferenta (si foarte multe nuante de gri, printre ele). Poti vedea rapid un om in dragostit de ceea ce face, pentru ca i se dilata pupilele in timp ce vorbeste despre “acel lucru”. 

Atata tot ca daca nu gestionezi bine aceasta relatie, ajungi sa urasti ceea faci, sa nu iti mai convina rezultatele tale, sa devii extrem de critic. Inca este in regula, pentru ca exista energie in spate. Poti avea rezultate si biciuindu-te. Nu este productivitatea pe care o vrei, dar poti intoarce “roata”, inca, atata timp cat “mai simti” ceva. 

Daca apesi pe frana, daca te intorci la baza, daca iti aduci aminte de unde ai plecat si de ce faci ceea ce faci – poti din nou sa ai energia initiala, aia in care dadeai senzorii peste cap, cand erau agatati de tine, ca sa iti masore ritmul cardiac.

Cu toate astea exista cateva elemente care mie mi se par foarte importante, ca sa poti pastra “pofta” ridicata. Este echivalentul activitatilor pe care le faci fara iubita ta, intr-o relatie. Berea cu prietenii sau fotbalul saptamanal.

Este modul perfect de a-ti proteja “relatia”, de a avea o viata si dincolo de partenerul pe care, de altfel, il iubesti pana la sufocare aproape. 

Dar despre asta, in urmatorul newsletter (daca nu esti abonat, iti recomand sa o faci – pentru ca pe mail scriu cu regularitate mai mare decat pe site). 🙂

Cu drag,
Daniel

PS: am avut o discutie foarte interesanta cu un prieten pe subiectul de mai sus.

“Ma gandeam ca sunt situatii in care sunt talentat, dar nu am chef de activitatea respectiva. De exemplu, sunt talentat la desen, dar nu am mai desenat de un secol.”

“Si daca desenezi acum, iese o varza…”, i-am raspuns eu. “Este o fosta iubita.”

“Ok, probabil ca ai dreptate, dar ceva care presupune talent la desen, iese foarte bine. Cadrare, alegerea culorilor etc.”

“Da, adica daca te dai la o tipa care seamana cu fosta, iti iese relativ bine.”  :))

Asa ca te provoc si pe tine sa imi spui unde erai talentat, dar nu ai mai “practicat”. Care sunt fostele tale iubite, din punctul asta de vedere.

Lasa-mi un comentariu mai jos si hai sa traim, putin, din aduceri aminte… 🙂

37 de comentarii

  • Cristian says:

    Aaa, foarte intersant subiectul talentului. Imi sublinierea ca e perceput ca un dat, care nu cere nimic de munca. E interesant cum sunt persoane care recunosc talente la copii ..cu un scop oarecum manipulator: e talentat la matematica, e talentat la caligrafie etc. eu am fost blestemat cu un talent la desent , care s-a tradus prin credinta ca pot face performanta la geomtrie descriptiva.

  • Cosmin says:

    Cristian – asa am “patit” si eu – mi s-a zis ca am talent la desen si la a intelege lucrurile logic si vizual – si am ajuns la inginerie mecanica. Cred ca suntem mai multi sedusi de alte fete ale ingineriei si in practica sau in facultate descoperim o cu totul alta femeie :))

    Acum face sens – de fiecare data cand bubuiam de entuziasm intr-o activitate si mai adaugam si o lingura de profesionalism (se mai baga perfectionistul din mine) – auzeam in jur – “pustiul are talent!”
    Am avut multe iubite si ce-mi dau seama e ca iubirea mea fata de ele, ca si acum, e intretinuta si de reactiile celor din jur (mai ales daca si lor le placeau “genul asta de femei” – erau din domeniu). La fel si faptul ca deveneam mai bun si eu si “iubita mea” – tineau flacara aprinsa.

    Abia astept newsletterul urmator!

    • Carmen says:

      Egoul tau este întreținut de reacțiile celor din jur, nu iubirea. Când iubești cu adevărat nu ai nevoie de validări ale iubirii tale nici de la alții nici chiar ale egoului tău.
      Referitor la talent, nu e târziu sa revii si sa faci ceva care chiar îți place dacă consideri ca ai fost manipulat către un domeniu care nu te satisface. De fapt nu ne poate manipula nimeni dacă nu permitem noi, deci tot noi suntem responsabili pentru deciziile noastre. Succes, iubire de sine si nu numai îți doresc sa experimentezi din plin!

  • Adrian says:

    In timpul facultatii scriam poezii. Am publicat cateva pe site-uri din acest domeniu si imi amintesc ca primeam feedback-uri de apreciere si incurajare.
    Astazi lucrez in IT, imi place mult ceea ce fac si … nu am mai scris o poezie de 10 ani 🙂
    Interesant cum nu te mai regasesti aproape deloc in lucruri pe care altadata le faceai cu daruire. Asta ma face sa cred ca suntem o energie in continua miscare (schimbare) iar posibilitatile sunt nelimitate.

  • Corina says:

    “Iubirile”mele sunt multe si…de-a lungul anilor…Pe la 5 ani am inceput lectiile de balet si odata cu ele a inceput sa infloreasca si iubirea mea pentru balet.Medicii au fost categorici :”glezna nu se mai reface”.Aveam 12 ani si visul…diparuse.Iubirea nu.Cand am descoperit desenul artistic…m-am indragostit din nou.Doar ca , ce sa vezi, desenul artistic este pentru …artisti…” iar artistii mor de foame”, au zis parintii mei in cor, la unison.Visul…disparuse. Iubirea nu.Asa ca am continuat matematica si fizica intensiv…pana in clasa a 12-a si am intrat la Politehnica.Degeaba.De fapt nu degeaba.Ai mei erau radiosi.Marea “inginera” era pe cale sa se formeze. Doar ca pentru mine atunci “marea iubire” era Facultatea de Drept. In septembrie, la inceperea anului scolar parintii mei au aflat vestea…urma sa devin avocat, pentru ca eram studenta si la Facultatea de Drept.Asa ca…oricate iubiri ar exista in viata ta…fii fericit! Urmeaza visul TAU si nu al altora…Te asigur. Iubirea ramane.
    Nu sunt inginer pentru ca acesta nu a fost visul meu.
    Sunt antreprenor.
    Dupa ce am fost avocat.

    Pas cu pas, visele noastre devin realitati pentru noi si raman ca o mare iubire in viata noastra.
    Alege sa visezi pentru tine!

    Iubirea ramane.

  • Ioana says:

    Citind articolul sangele a inceput sa-mi curga mai rapid sangele prin vene, m-a cuprins un sentiment de dor enorm de mi-au dat lacrimile, iar acum in timp ce scriu aceste randuri plang de-a binelea.. M-am indepartat de singurul lucru despre care stiam si simteam ca sunt talentata pt ca m-am acrit. De sistem. De colegi. De tot. M-am indepartat atat de tare incat parea ca nu-mi mai pasa. Stiam in inima mea ca nu este asa dar parca nu mai aveam speranta. Articolul tau fix asta a făcut. A bagat la loc speranta pe usa din spate. 🙂 se pare ca am treaba… Mulțumesc

  • Articolul tau a venit fix in momentul in care doream sa renunt la o pasiune, aceea de a organiza excursii pentru oameni, cu scopul de a afla chestii noi dar si de a se cunoaste pe sine, traind experiente.
    Multumesc mult!

  • Mariana says:

    Si eu scriam si încă mai scriu poezii dar destul de rar. O fac doar când am o anumita stare sau cand vreau sa “amortizez” o amintire /gand/fapta/clipa. Fac acest lucru de cam 10 ani. Primesc feedback cum ca ar fi talent si mi se spune sa fac ceva cu acest talent… O fi talent sau nu, nu stiu… insa eu fac acest lucru pt ca ma face pe mine sa ma simt bine, îmi exprim sentimentele, gândurile nespuse in felul asta. Am in gand ca in viitor sa scriu mai mult despre mai multe si apoi sa public. Mai vedem, de la gand la fapta e destul de mult. As mai putea sa spun ca am talent in interacțiunea cu oamenii. Ii citesc destul de bine si reusesc sa creez legaturi cu ei. Le simt sensibilitatea, gândurile, durerea, fericirea, etc. Stiu ca pare dubios ce spune, dar cam asta simt. :)) 🙂

    • Poti relua scrisul ca hobby, in prima faza. Exista o tona de materiale astazi despre cum sa pornesti o activitate artististica (pentru ca e nevoie si de educatie in directia asta, metologie etc., pe langa joaca in sine).

      Nu stii niciodata ce iese.

  • Patricia Gogoasa says:

    Cum stii tu sa apesi butoanele mai Daniel. Imi este dor de: camera aceea mica in care ma schimbam in graba in kimonoul alb, perfect calcat si de modul in care imi legam la brau centura neagra. Cum paseam din vestiar in dojo-ul plin de tatami unde cu respect ma inclinam si salutam: Osu! De ritualul salutului de inceput, de exercitiile de incalzire, de forta, de procedeele pe care le faceam de mii de ori, de numaratoarea in limba japoneza, de lucrul alaturi de colegii minunati, de Sensei, de salutul de final. Si de tristetea ca inca un antrenament s-a incheieat. Aceea iubire ma arde inca pe interior. Si mai sunt multe altele dar la asta m-ai conectat cu articolul tau.

  • Raluca says:

    Buna,inca nu mi-am definit talentul.Mi-a placut de mica sa dansez,sa ascult muzica si sa cant.Am facut cativa pasi in acest sens dans sportiv,dans modern ,putin balet,aerobic,karate in perioada liceului.Apoi din faculate am inceput munca si nu am mai facut nimic din toate acestea.Nu a fost un talent deisebit si nu am fost remarcata.Acum nu stiu daca mai am energua de atunci..de fapt nu prea mai am energie..Am avut un moment la inceput de an in care mi-a placut sa fac karaoke dar nici aici nu excelez cu vocea.

  • Ema says:

    Daca acea pasiune iti sopteste mereu ” sunt inca aici”, chiar daca tu ai cu totul altceva de facut, daca intuitia iti da acel fior ce iti zguduie toata fiinta exact cand te astepti mai putin, e raspunsul la indecizia ta. Orice alta alegere o consider un compromis cu propriul destin, cu propria menire.

    • Chemarea este acolo unde este frica ta cea mai mare. Altfel de ce te-ai intoarce mereu acolo?

      De ce nu intorci spatele si pleci? Ce anume te cheama mereu si mereu la buza prapastiei? Ce iti spune vocea aia?

  • Doamne ce drag imi e ca militezi pentru a scoate din imaginarul colectiv ideea ca talentul…vocatia…cad asa pe tine…ca ploaia!
    Curiozitatea,implicarea, munca si dozarea ” lenei”.. iti scot frate niste talente….de nu poti sa te tii la ele😊

    Te citesc cu mare drag continua Daniel !

    • 😀 Nici n-ai idee cat efort este in spatele unei banale replici in care cred 1000%: “Da, poti face orice iti pui in minte!”

      (exceptand legile fizicii, bineinteles ca nu poti ajunge boxer profesionist la 74 de ani)

  • Bety says:

    Când eram copil îmi plăcea să scriu poezii, eseuri, comentarii. Aveam talent, participam la olimpiade de limba și literatura română, sesiuni și cenacluri literare. Am compus în clasa a XII a toate versurile de la cântecele despre profesori. Îmi plăcea să interpretez diverse roluri la brigada artistică, să recit poezii și să cânt la corul școlii. Din toate acestea, nu mai fac decât să cânt la corul Bisericii, duminica.

  • Emilia says:

    Fostul meu iubit e Fitnessul. Doamne, ce mult îl plăceam! Mergeam zilnic la sala! Zilnic! Și ce as mai merge 🙁
    Dar nu am cum…m-am mutat de la oraș la sat, nu conduc și am și un copilaș de crescut. Asta e…poate reluam relația peste câțiva ani 🙂

    • Si eu m-am mutat. 🙂

      Stateam cu orele prin cafenele, scriind. Acum scriu de acasa, in mare parte din timp, din mijlocul naturii.

      Exista moduri si moduri de a exprima pasiunile noastre si de a intretine “relatiile” create. Noi suntem arhitectii, intr-un final.

  • Tcs says:

    Da, este interesanta aceasta explicație pentru ceea ce înseamnă de fapt a avea talent, adică o dragoste nemărginită pentru respectiva activitate. Sunt de acord, practic ceea ce fac de peste cincisprezece ani îmi provoacă și astăzi o plăcere deosebită când mă aflu în acțiune :). De multe ori am primit și primesc in continuare feedback-ul “ești nebun, ție chiar îți place ceea ce faci!”. Adăugând la aceasta energie și educația profesionala continuă chiar că poți ajunge sa realizezi lucruri deosebite în viață.

    • Stii cum e?

      Se vede din ce aluat esti facut atunci cand dai de primele greutati pe “zona” pe care o iubesti.

      Daca pastrez paralela cu relatiile, multi sar in alta relatie. Altii o pastreaza si “construiesc” la ea in continuare, chit ca vin si vremuri mai grele.

      Plus ca este provocator sa te si educi, mai ales cand lumea te tot bate pe spate si iti spune cat de bun esti.

  • Sorin says:

    Salut Daniel, tocmai experimentez ceea ce descrii foarte concis. Talentul meu, care sunt de fapt doua din aceeasi categorie, sculptura si pictură si la care in ultime vreme am renuntat tocmai datorită unei relații, sau mai degrabă încercarea de construire a acesteia. Este destul de dificil totusi sa creezi atunci când nu te poți dedica. Țin sa-ti multumesc pentru sfatul de a pastra distanța tocmai in vederea salvării acelei relații!

    • Eu am o vorba in directia asta: “pastreaza flacara aprinsa”. Se poate tine aprinsa cu minim de efort, cateva minute pe zi dedicate artei. Iar in rest sa iti “rezolvi” urgentele si ce mai apare.

      Echilibrul la un moment dat reapare, atata timp cat tii “flacara aprinsa”.

      Se spune ca viata are un mod de a pune presiune pe noi de a ne duce cu valul, de a face lucrurile “pe pilot automat”. Asta in loc de a fi proprii nostri creatori.

  • Georgiana says:

    Iubiri trecute: karate, dansuri, bicicleta, sa cant, sa scriu versuri, sa desenez iarba albastra. Fiecare a oferit o lectie de viata. Cea mai importanta primita a fost: atunci cand lasi ego-ul la o parte sufletul poate sa actioneze, iar tu poti gusta din viata.
    Pentru mine o bere cu prietenii sau fotbalul saptamanal (alegeri masculine) sunt echivalente cu un nou tratament de canal sau o obturatie coronara folosind tehnicile dezvoltate de mine, sau cu o cafea de vorba. Acum sunt antreprenor si doctor stomatolog practicant de medicina integrativa.
    Iar saptamana asta am descoperit ca daca vreodata voi avea inima sa ma las de stomatologie ma voi apuca de zidarie.
    Imi place de nu mai pot si asta

    • Eu am un plan ca la 60 de ani sa imi iau o grupa de copii si sa o antrenez (am carnet de antrenor de pitici). Asta este “planul de pensionare”.

      Dar as putea sa ma ocup oricand (cel putin asa cred) si de agricultura. Am o atractie deosebita pentru “pamant” si ce simbolizeaza el.

  • Sorin says:

    Salut Daniel, tocmai experimentez ceea ce descrii foarte concis. Talentul meu, care sunt de fapt doua din aceeasi categorie, sculptura si pictură si la care in ultime vreme am renuntat tocmai datorită unei relații, sau mai degrabă încercarea de construire a acesteia. Este destul de dificil totusi sa creezi atunci când nu te poți dedica pe deplin si in acest material ma identific in multe aspecte . Am înțeles ca, in căutarea perfect ului ne pierdem dăruirea, cand totul se rezuma doar la ;hai sa vad ce iese ! Țin sa-ti multumesc pentru sfatul de a pastra distanța tocmai in vederea salvării acelei relații, dar si pentru îndemnul de a îmi practica talentul chiar si atunci cand nu sunt pe deplin dedicat ! O zi buna!

  • Andra says:

    Ți se pare cool un chitarist care dă lecții de ortopedie? Sau invers? Este ridicol să vorbești despre ceva ce nu știi, doar pentru că îți sună bine sau îți susține ideea proprie, astfel așternând un lanț de aberații.
    Dragostea pentru ce faci = pasiune, omule, nu talent. Am crezut că s-a răsturnat lumea când am citit articolul ăsta. Sunt cercetător de 9 ani în psihologia învățării, psihologia dezvoltării, funcționalitatea creierul. Ce spui tu este, simplu, aberant. Sună fancy pt un neinițiat, dar crede-mă că dacă ți-aș explica ce tâmpenii ai spus, te-ai bate singur. Nemaivorbind de bunul simț. Că nu e deloc ok să ții lecție de psihologie când tu nu faci diferența dintre termeni. Întâi deschizi cărțile, apoi dai lecții. Credeam că s-a săturat lumea să facă pe deșteapta după 3 articole care încep cu „cercetătorii britanici“.
    P.S.: talentul este ceea ce vedem ca efect al unei zone mai active a creierului, care sporește un anumit tip de inteligență care, sporită până la un anumit nivel, oferă rezultate remarcabile și cu un efort mai mic, în domenii în care tipul respectiv de inteligență este cel potrivit.

    • Intr-un proces de coaching cu un client de multe ori ma joc pe buza a doua tipuri de realitati:
      * realitate metaforica
      * realitate obiectiva

      Realitatea metaforica este o realitate subiectiva, perceptuala.

      Cand spun, de exemplu, ca “Arta Razboiului este una dintre cele mai tari carti de management din lume”, din punctul de vedere al realitatii obiective poti spune ca mananc rahat. Sun Tzu, autorul, este un general chinez care a scris o carte despre razboi acum aprox 2500 ani. Din punct de vedere metaforic, insa, ai extrem de multe de castigat, daca pui egal intre cele doua.

      Similar, in articolul de mai sus am propus o ipoteza, suspendand logica si intrand pe teritoriul metaforei. Am facut o paralela intre “ceea ce iti place sa faci”, “talent” si “o relatie de iubire”. Este o ipoteza, nu o teza de doctorat.

      Tu combati un articol care propune o realitate metaforica prin observatii care tin de realitatea obiectiva. Nevenind cu surse in articolul asta, cred ca este evident ca propun o ipoteza, parere personala, si nimic mai mult.

      Am scris si articole care se bazeaza pe realitate obiectiva, dar nu este cazul aici.

  • Răzvan says:

    Cand eram mic imi placea sa colorez – aveam rabdare si respectam modelul in totalitate
    – apoi fotbalul, dupa multi ani de juniorat, m-am rezumat doar la echipa liceului, echipa facultatii, echipa de la locul de munca, iar in ultimul timp nici macar astea, nici macar o iesire pe saptamana sau pe luna
    – fotografiatul, a fost si asta candva prin liceu
    – mai recente sunt alpinismul si alergarea montana, dar deja sunt in scadere si acestea, mai ales alpinismul

  • Popa Mircea Zenov says:

    Salut! Interesant articol. 😀

    Unde erai talentat, dar nu ai mai “practicat”:

    Fotbal (practic mai rar, dar inca mai am din sclipirea lui Ibra’), înca îmi mai place sa joc, mai putin sa urmaresc la tv, ma uit mai mult la rezultate pe flashscore

    Pescuit (acum ma plictiseste), eram genul care cu un bat si o ata îl umilea pe unul cu lanseta iar ala venea sa ma întrebe “cum faci, cu ce dai ?”

    Alergat. La înaltimea de 1.9 m si marimea piciorului 46 eram o adevarata “vedeta”, plus ca îmi si placea. Dar aici pot reveni foarte repede la forma initiala, trebuie doar sa îmi propun.

Lasă un răspuns la Sorin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *