Te nasti introvertit sau devii unul?

19 iulie 2021 - 40 Comentarii
img

De cand ma stiu, eu sunt introvertit. Cand eram copil si ajungeam intr-un loc aglomerat (petreceri de obicei, dar si cand eram in vizita undeva unde eram “obligat” sa interactionez cu persoane cvasinecunoscute), imi faceam calcule de actiuni, pasi, replici pe care sa le spun ca sa pot suporta “calvarul”. Aveam nevoie de un plan si eram extrem de constient de timp. Daca nu aveam un plan si nu eram cu un ochi pe ceas, riscam sa clachez emotional sau sa fac vreo tampenie.

Aveam, parca, o voce in mintea mea care imi soptea constant: “Inca puuuuutin. Inca puuuuutin.”

Mai tarziu, in adolescenta, am deprins o oarecare abilitate sociala, dar inca ma simteam al naibii de inadaptat, mai ales ca aparusera fetele in sfera mea de interes. Am inceput sa nimeresc pe la petreceri, unde gaseam din plin muzica, bautura, hormoni in exces si acnee la purtator.

Pentru un introvertit nefunctional social (inca) experienta de a auzi cum canta formatia Genius in boxe si de a vedea oameni cum se scalambaie in jurul tau este similara cu a primului astronaut care a pus piciorul pe Marte. Totul pare extrem de ciudat, stresul este la cote maxime si fiecare miscare pe care o faci pare scoasa din context. Daca in momentul asta iti spui ca niciun om nu a ajuns inca pe marte, atunci EXACT DESPRE ASTA VORBESC.

Era ca si cum exista lumea exterioara, in care corpul meu interactioneaza cu celelalte corpuri. Si lumea interioara, in care armate intregi de orci se lupta intre ele. Nu te mai poti baza pe simturi, pe ce vezi, pe ce auzi. Oricum totul se aude ca intr-un butoi. Iar cand scoti o replica pe gura, de multe ori ai sentimentul ca dureaza 5-10 secunde pana auzi ce ai spus tu insuti. Exista un delay de perceptie.

So, yeah, este destul de nasol.

Abia la inceputul varstei de 20 de ani am inceput sa mai controlez un pic suvoiul de adrenalina pe care il simteam in grupuri sociale necunoscute. Este un proces indelungat, care in mare parte se bazeaza pe mimetism. Te uiti la altii cum se comporta si faci si tu aceleasi lucruri. De cele mai multe ori nu-ti iese, dar incepi sa te reglezi. Joci roluri ca sa supravietuiesti.

La inceput stapanesti intalnirile 1 la 1 cu un necunoscut. That’s an easy one. Interviuri de angajare. Cat poate sa dureze? “Voi fi cel mai bun candidat posibil.”, iti spui. Dupa care iti faci temele, te pregatesti, executi si fugi acasa, ca sa iti tragi sufletul. Te intalnesti cu un client? Stii la ce sa te astepti. Zambet, intins mana, pui intrebari, el vorbeste. 

Dar apoi vine momentul echipelor. Al discursurilor. Eternul sentiment de “nu este locul meu aici”, care te face sa vrei sa deschizi usa si sa o iei la goana pe strazi, sa urci scarile in viteza, sa deschizi usa de la apartamentul parintilor tai, unde inca mai locuiesti. Sa bagi un sprint pana la tine in camera, sa trantesti usa dupa tine. Sa o incui, daca ai cheie. Sa te arunci in pat. Sa tragi patura peste tine. Eventual sa cauti o carte si sa vorbesti cu ea, ca te intelege mai bine. Sau sa te culci, pur si simplu.

Dar nu o faci. Nu fugi (de cele mai multe ori). Te obisnuiesti si cu asta. Incepi sa functionezi social si, de fiecare data cand ai un discurs, spre exemplu, imediat dupa simti nevoia viscerala sa fii singur. Sa vomiti. Sa respiri. Sa tremuri.

Cam asa arata primii 25 de ani din viata unui introvertit.

Ce este introversia?

Termenul a fost propus prima oara de celebrul clinician C.G. Jung si exprima tendinta unei persoane de a se concentra mai mult pe ganduri, idei si universul interior, decat spre actiuni, experiente si univers exterior.

In realitate, cea mai buna metoda ca sa intelegem ce este introversia si extroversia este sa ne imaginam ca fiecare om are un rezervor de energie cu ajutorul caruia functioneaza intr-un areal anume.

  • Un introvertit pierde energie in interactiuni sociale: cu cat mai multi oameni in jurul lui, cu cat mai multa galagie, cu cat mai necunoscuta este situatia, cu atat mai repede isi goleste rezervorul. Acelasi introvertit isi incarca rezervele de energie din solitudine si liniste.
  • Un extrovertit are un comportament opus: pierde energie cand sta in solitudine iar linistea il oboseste, oricat de ciudat ar parea. Dar castiga energie din interactiunile cu oamenii. Din galagie.

Atata tot ca asta este un mod extrem de simplist de a vedea lucrurile. Lucrurile nu sunt niciodata albe sau negre in zona asta, ci arata mai degraba niste tendinte. Asta inseamna ca rareori vei gasi comportamente “pure” si ca nu exista, in realitate, introverti si extroverti, ci multe nuante de gri. Cu alte cuvinte, exista un spectru si noi ne situam undeva pe la mijloc, intre cele doua extreme.

Se estimeaza ca pe zona de mijloc (moderata) exista undeva la 50% din populatie. Ei au capacitatea sa se adapteze relativ repede, in functie de situatie, si sa se comporte corespunzator. Apoi distribui inca 25-30% pe zona de extroversie mai pronuntata si inca 20-25% pe zona de introversie pronuntata.

Acesti oameni, extremele, sunt “nefunctionali” la inceput pe celalalt soft de operare. Au nevoie de timp de adaptare mare ca sa inteleaga ce se cere de la ei si cum anume sa se comporte. Asta nu inseamna ca nu se pot adapta sau ca nu pot face ce fac “ceilalti”, doar ca nu face parte din “softul primar”.

Acum, cei care sunt in extreme, au tendinte nefunctionale dpdv. social in copilarie si adolescenta, pana inteleg cum functioneaza corpul si mintea lor.

Extrovertitii vor atrage atentia si vor avea probleme aferente, parand mereu in exces de energie (probleme la invatatura, pot deveni agresori destul de usor, nu pot sta in banca intepeniti ore intregi, de obicei sunt populari printre ceilalti colegi, dar pot intra in incurcaturi sociale relativ usor).

Introvertii vor fi mai buni, in general, la invatatura, dar vor claca deseori in sfera interactiunilor sociale, vor fi victimele agresiunilor si vor avea un intreg univers interior de gestionat pentru fiecare milimetru pe care il vor face in exterior.

Toate astea se regleaza in timp, prin expunere si maturizare emotionala.

Este nascuta sau dobandita pe parcurs?

Este o intrebare a naibii de buna, pentru care nu exista un singur raspuns. Teoretic, daca introversia este dobandita pe parcurs (cultural, contextual, la nivel de familie, cum ai fost crescut etc.), inseamna ca poti sa o schimbi relativ usor. Daca este o trasatura biologica, inseamna ca este fixa si ca nu ai ce sa ii faci, pe parcursul vietii. Este incriptata in ADN-ul tau si in creierul tau, asa esti tu si pace.

Acum o sa fac o mica paranteza, ca sa poti trage aer in piept, inainte sa iti raspund la intrebarea asta si sa iti tocesti neuronii incercand sa intelegi implicatiile.

Pe 10 mai 2021, in Carolina de Nord, a murit la varsta de 92 de ani un anume Jerome Cagan. Oricat as vrea sa imi satisfac latura pasiv agresiva si sa iti dau o informatie total aleatorie, care n-are nicio legatura cu subiectul, exista totusi o conexiune intre acest om si subiectul articolului. Jerome Cagan este cel care a dat, probabil, cel mai bun raspuns la aceasta intrebare si este considerat unul dintre cei mai influenti psihologi ai secolului al XX-lea.

Pana la el opinia “de masa” era ca introversia si extroversia o obtineai exclusiv in copilarie, in urma diferitelor experiente pe care le traiesti. Asta ducea in tipare de educatie busite – pentru ca se dadea vina pe copil, atunci cand erai introvertit sau extrovertit nefunctional (inca), si pe parinti, pentru ca nu i-a crescut cum trebuie. Societatea arata cu degetul catre parinti, parinti care scoteau cureaua si isi educau copiii.

In functie de cultura, un anumit tipar era mai popular decat altul, ceea ce inseamna ca “ceilalti” erau prost crescuti/educati. In zona orientala, de exemplu, introversia este mai apreciata (sa ai o personalitate mai rezervata), iar in zona occidentala extroversia este de dorit (sa ai o personalitate magnetica, sa fii sociabil, sa fii activ).

Problema care deriva din asta – este ca, daca nu esti in linie cu ceea ce se cere, dezvolti probleme emotionale destul de puternice, pe parcurs. Iar cand societatea ideala, prin modul in care este prezentata prin filme, reclame, sistemul educational etc., iti spune ca esti defect, atunci devii un inadaptat. Anxietate, stres, depresie.

Studiul care a schimbat perceptia despre introversie

Ne intoarcem la Jerome Cagan. Tipul a initiat un studiu masiv, in secolul trecut, plecand de la bebelusi, studiu care s-a intins pe mai multe decenii si care a dus la concluzia ca introversia si extroversia sunt biologice, in primul rand. Dar ca efectele pot fi atenuate in timp.

O sa incerc sa iti explic experimentul pe cat de simplu pot, ca sa nu complic articolul si mai mult decat este el. Practic, a luat cateva sute de bebelusi, i-a supus mai multor stimuli exteriori (miscare, zgomot, lumini de fel si chip) si a observat comportamentul lor.

Cei care reactionau “dramatic”, excesiv, care tipau, plangeau etc. – i-a numit “High Reactive” (HR). Cei care reactionau intr-o maniera mai rezervata, neparand foarte impresionati de stimuli – i-a numit “Low Reactive” (LR).

Dupa care, bebelusii au fost tinuti sub observatie intreaga lor viata, incercand sa se creeze o legatura intre modul in care acestia reactionasera cand erau mici si personalitatea pe care si-au dezvoltat-o mai apoi.

Daca, prin comportamentul initial al bebelusilor, determinai introversia sau extroversia lor si, peste zeci de ani, adultii pastrau tiparele comportamentale initiale – atunci caracteristicile erau biologice. Asa te nasteai. Daca nu ar fi existat nicio corelatie, atunci erau dobandite pe parcursul copilariei si nu mai contau etichetarile initiale. 

Iar concluziile au fost revelatorii si au schimbat complet modul in care vedem astazi introversia si extroversia:

  • Copiii HR (cei care reactionau dramatic la stimuli) au devenit introvertiti;
  • Copii LR (cei care nu reactionau) au devenit extrovertiti.

Bineinteles ca si aici sunt grade de comportament, dar patternul s-a pastrat, la nivel de concluzii. Practic – extremele la nivel de comportament au ajuns extremele de care am vorbit eu mai sus. Iar asta inseamna ca “asa te nasti”.

Daca te intrebi de ce copiii care reactionau la stimuli au ajuns introvertiti, ai putina rabdare, ca abia acum o sa primesti cheia care schimba perceptia despre cum functioneaza aceasta introversie. Da, o logica directa, dar gresita, ar spune, mai degraba, ca bebelusii reactivi, mai agitati la stimuli, ar fi trebuit sa devina extrovertiti. “Pai nu sunt ei pe miscare, actiune, exterior? Iar introvertii mai linistiti, mai rezervati?”

Tocmai asta este cheia…

Modul de operare: “Fugi sau lupta”

Reactivitatea este data de creier, de o structura numita amigdala cerebrala, structura care activeaza cortexul cerebral atunci cand sunt identificate amenintari externe. Amigdala primeste informatiile cu ajutorul simturilor (auz, vaz, miros, gust, tactil) si trimite semnale mai departe, pentru restul creierului si sistemului nervos – dand indicatii despre cum sa reactioneze.

Amigdala este cea care declanseaza comportamentele de tip “fugi sau lupta”, in situatii de viata si de moarte, si a fost a naibii de benefica pentru fiinta umana, pentru cea mai mare parte a existentei ei.

Vedeai un tigru sabie, amigdala iti semnala instant “e timpul sa fugi!”. Cu alte cuvinte, amigdala se ocupa de situatiile de urgenta si scaneaza incontinuu exteriorul, cu ajutorul simturilor, gata sa declanseze un soft de baza de operare, numit “survival mode”.

Daca elimini amigdala… elimini frica. Daca elimini amigdala dintr-un soarece, atunci cand va intalni o pisica, nu va simti nimic si isi va continua activitatea pe care o facea pana atunci.

Legat de oameni, unii dintre ei se nasc cu amigdale mai active, mai sensibile la stimuli, care reactioneaza mai puternic la situatii nefamiliare. Bebelusii HR, de mai sus, care au reactionat excesiv la stimuli, aveau amigdala mai sensibila.

Ei au devenit, indiferent de mediul familial, de educatie, de experiente, introvertitii de mai tarziu. Acestia sunt mai ezitanti sa intalneasca oameni noi, pe care nu i-au vazut niciodata. Doar ca acest comportament nu are legatura cu socializarea sau cu oamenii in sine, ci creierul lor este mult mai sensibil cand vine vorba de situatii nefamiliare.

Cu cat este amigdala mai activa, cu atat mai tensionata este persoana respectiva, cand este pusa intr-o situatie noua. Ii bate inima mai tare, pupilele i se dilata, corpul ii este invadat de hormonul stresului (cortisol).

Pentru un introvertit, la nivel emotional, nu este nicio diferenta intre un grup necunoscut de oameni cu care trebuie sa interactioneze si un tigru sabie care vine catre el in viteza. Mesajul este acelasi: “fugi!”.

Introvertiti si extrovertiti

Introvertitii, plecand de la modul in care este construit creierul lor, sunt mai inclinati sa devina artisti (pentru ca “singuri” si pentru ca trairile lor sunt mai ample decat a extrovertitilor, mai exacerbate), programatori, oameni de stiinta etc.

Ironic, dar introvertitii sunt in general actori mai buni decat extrovertitii, pentru ca de cand sunt mici se antreneaza constant ca sa joace roluri sociale, ca sa treaca peste emotiile puternice pe care le au. Poarta masti mai bine decat extrovertitii, pana intr-acolo incat se confunda cu ele, cand ajung adulti.

De partea cealalta, bebelusii LR, de mai sus, cu amigdala mai “teapana”, sunt mai putini sensibili la noutate. Vor deveni, mai tarziu, adultii care isi fac prieteni mai repede si care sunt foarte deschisi catre experiente noi.

Plecand, iar, de la modul in care este construit creierul lor, sunt mai inclinati catre activitatile de echipa (sunt lideri mai buni), aleg activitatile care implica socializare, sunt influentatori naturali, foarte buni pe vanzari, antreprenori, oratori, sunt inclinati catre zona politica etc.

Asta nu inseamna ca “ceilalti” nu pot reusi “in cealalta tabara”. Doar ca efortul este mai mare si energia consumata este mai multa. Iar calea este total diferita.

Un antreprenor extrovertit va fi mereu in mijlocul oamenilor, ii va ghida constant. Un antreprenor introvertit, daca nu isi va adapta comportamentul in functie de tiparul lui, va fi constant obosit, irascibil, impulsiv – in echipa.

Este destul de greu sa fii antreprenor, daca tendinta ta este sa fugi mereu de proprii oameni. Asa ca ai nevoie de un sistem diferit (birou separat de oameni, sistematizarea timpului petrecut cu ei, o abordare mai procedurala etc.).

Cum sistemul emotional inca nu este pe deplin dezvoltat in copilarie si adolescenta, comportamentele celor doua extreme (HR si LR) sunt si ele exacerbate, nefiind obisnuiti cu modul in care creierul le trimite semnale.

Cu experienta, prin expunere repetata la situatii sociale, ambele extreme se regleaza si devin functionale (asta daca nu fac prostii foarte mari in prima parte a vietii).

Cu alte cuvinte, raspunsul final este: da, te nasti cu introversie / extroversie. Sansele sunt de 1/2 sunt sa fii echilibrat, totusi, sa te poti adapta la orice fel de situatie. Mai mult de atat, prin educatie si comportament poti ajunge sa depasesi limitele initiale. Dar studiile arata ca esenta ta, punctul din care pleci, ramane aceeasi.

Cateva informatii de folos pentru introvertiti

Revin cu un amendament, ca nimic din ce spun nu trebuie luat ad literam. Nu exista introvertiti sau extrovertiti, ci doar mixuri, zone de gri. Iar ceea ce spun aici se potriveste in special celor care sunt pe lateralele spectrului, cei care se simt inadaptati social si stiu, in adancul lor, ca daca trebuie sa tina un toast, la o nunta, prefera sa se dezintegreze si sa se transforme in mocheta.

1. Experienta te ajuta

Prima oara cand am vorbit in public, mi s-au rupt foile pe care le tineam in mana, atat de tare tremuram. Dupa zeci de ani (deja), de la prima experienta, am trecut prin sute de discursuri, cursuri de formare, am devenit trainer, printre altele, formator, antreprenor etc. Lucrez cu oamenii.

In acelasi timp, insa, daca astazi imi dai 300 de oameni, necunoscuti, si eu sunt pe scena, inca mai aud in spatele urechilor urletul tigrului sabie gata sa ma sfasie. Dar aici intervine neocortexul si faptul ca inca nu am murit, dupa atatea confruntari cu acest tigru. Exista un dialog, un back and forth, care atenueaza rapid starea de disconfort.

2. Poti fi si face orice iti pui in minte

Daca imi spuneai acum 20 de ani ca o sa vorbesc, la un moment dat, in fata a 500 de oameni si acestia se vor ridica in picioare, concomitent, la final, si ma vor aplauda minute intregi, ti-as fi spus ca e science fiction.

Nu exista limita in ceea ce poti face sau unde poti ajunge, prin expunere constanta. Cu toate astea, insa, modalitatea este diferita.

Un extrovertit poate lejer sa apara pe scena, cu cei 500 de oameni in fata lui, fara sa pregateasca nimic. Un introvertit are nevoie sa isi incarce bateriile (sa nu se expuna aiurea la factori destabilizatori cu o zi inainte), sa isi faca un plan de discurs (chit ca nu il respecta), apoi are nevoie de timp de recuperare dupa eveniment.

Este mai costisitor. Eu si acum, dupa trei zile de training, in mijlocul oamenilor, zac cel putin o zi sau doua, intr-o solitudine aproape completa.

Metoda este diferita: Extrovertul se arunca. Introvertul isi face un plan inainte, pentru ca orice iesire in exterior, pentru el, este o expeditie.

3. Inveti mult mai repede, cand actionezi!

Asta este o superabilitate si este lucrul pe care te indemn sa il explorezi, daca te regasesti in cei 20% carora le scriu. Amigdala asta care ne tiuie intre urechi ne face sa fim mult mai prezenti. Suntem supravietuitori…

Avand o sensibilitate mai mare la experientele pe care le traim, incarcandu-le cu mai multe semnificatii, avand mai multe date: pur si simplu invatam mai repede.

Da, procesul este greoi, de multe ori, sa repetam experienta si evolutia pare anevoioasa. Dar, odata ce treci printr-o experienta straina O DATA, ai lectii, nuante, perceptii – valide despre experienta respectiva, mult mai valide decat un extrovert care a trecut de zeci de ori prin aceeasi experienta. Pentru ca esti mult mai prezent.

Daca te joci cu superputerea asta, aproape ca nu exista nimic ce nu poti face intr-o viata de om. Vei avea colectii de “manuale de utilizare” pentru o tona de situatii si activitati. 🙂

4. Esti un performer (chiar daca nu stii asta)

Indiferent de domeniul ales, cat timp are o zona de antrenament solitar chiar si aparent (pian, tenis, fotbal, scris, box, stand-up, lipit stickere pe masina), ai un avantaj teribil. Pentru ca vei fi inclinat sa exersezi mai mult decat media umana, iar asta va duce in abilitate mai mare.

Esti mai inclinat sa te concentrezi pe proces, decat media. Iar asta aduce rezultate peste medie. Da, extrovertitii vor fi mai prezenti in viata sociala, vor fi in față, vor acapara atentia celorlalti. Dar, dincolo de aparente, tu vei livra rezultate mai bune.

5. Cauta-ti prizele de unde sa te incarci

Aici iti spun doar faptul ca, daca ramai mult prea mult in “cealalta” zona de operare, incercand sa te comporti ca un extrovertit prea mult timp, la un moment dat vei deconta fizic si emotional toata povestea.

Exista anumite activitati pe care le faci si care te incarca de energie (iar, daca esti introvertit, are legatura cu solitudinea): unii isi ingrijesc plantele, tund de nebuni la bonsai, citesc carti in nestire, se duc la pescuit, fac integrame, stau pe wc cu orele.

Ai nevoie sa iti asculti corpul si mintea, astfel incat sa te poti reconecta repede la tine. Eu, cand exagerez cu “expeditiile”, imi rezerv o camera de hotel in varf de munte pentru 2-3 zile, doar eu cu mine, eventual fara tehnologie.

Si asta duce la urmatorul punct…

6. Tehnologia si conectivitatea nu inseamna solitudine

Poti sa stai tu singur cat vrei, dar daca esti cu ochii intr-un ecran, esti supus impulsurilor. Amigdala ta urla “vezi ca vine”, iar tu nu o bagi in seama. Este cea mai mare capcana in care poate cadea un introvertit in zilele moderne.

O carte este “timp in solitudine”, o agenda in fata este timp in solitudine, browsing pe facebook nu este, pentru ca nu controlezi procesul si esti in mijlocul unei multimi (virtuale, ce-i drept, dar tot galagie se numeste).

Ca introvertit simti cand ai nevoie de timp cu tine, problema este ca, daca iti bagi castile in urechi si incepi sa urmaresti aleatoriu filme pe youtube, nu te ajuta. La final te vei simti la fel de obosit, poate chiar mai obosit decat inainte.

7. Decizii de lifestyle

Sunt multe decizii pe care le poti lua in favoarea ta. Ai nevoie de social, nu te poti rupe de experiente. Nu asta este mesajul.

Articolul este, mai degraba, un fel de ghid de supravietuire pentru introvertitii functionali. Asta inseamna ca poti construi un stil de viata care sa te ajute sa duci o viata faina, care sa te impinga spre rezultate incredibile:

  • diminetile sunt importante (ca sa fii tu cu tine, sa nu intri direct in “experiente”, fata in fata cu tigrii sabie);
  • ai nevoie de “insule” de liniste si in timpul zilei, unde sa te retragi;
  • ai nevoie de planuri: lucrezi bine cu liste de sarcini, cu strategii;
  • daca ai sedinte, ai nevoie sa le planifici (spre deosebire de extrovertiti, care le pot face adhoc);
  • cand participi la evenimente sociale mari (cu zeci, sute, mii de oameni), ai nevoie sa le abordezi strategic;
  • ai nevoie de echipa care sa includa si extrovertiti (cele mai bune parteneriate sunt cele care asigura complementaritate)
  • si ai nevoie de prieteni introvertiti (ca un fel de celula de baza, la care sa revii, cu care sa socializezi “in liniste”)

8. Ramai autentic

Ca introvertit, presiunea sociala este foarte mare, mai ales in secolul in care traim. Da, poti face tot ce face un extrovertit, de multe ori chiar mai bine. Dar nu incerca sa inoti impotriva curentului. Accepta-ti introversia, ramai true to self, alege-ti campurile de lupta care ti se potrivesc.

Cateodata mastile pe care ni le punem ni se lipesc atat de tare de fata, incat ne este greu sa ne mai dam seama cine suntem noi, cu adevarat.

Cu drag,
Daniel

PS: Un alt articol bun despre introvertiti il gasesti aici: https://construimimperii.ro/blog/cum-repari-un-introvertit/

De asemenea, daca ai vreun prieten care este introvertit, trimite-i articolul asta. Exista o sansa ca sa il ajute foarte mult. 

PPS: Da-mi un comentariu si spune-mi experienta ta de “introvertit” (in cazul in care esti unul). Sau spune-mi pur si simplu ce parere ai, pe marginea subiectului, indiferent de categoria in care te afli (daca te afli).

40 de comentarii

  • Cristian says:

    Eu sunt din tabara introvertitilor. Ma recunosc in descrierea lui Daniel. Multa vreme m-am crezut defect, oaie neagra, un ciudat. A fost o usurare sa inteleg ca nu e ceva care nu e in regula si ca sunt si altii la fel ca mine. Mi-a placut foarte mult ideea de la sfarsit cu identificarea prizelor de reincarcare preferate!

    • Lipsa lor poate duce in momente de breakdown mental, in burnout, ca si cum te tarasti prin viata. 🙂 Articolul nu cred ca vine cu ceva revolutionar, pana la urma – pentru ca majoritatea introvertitilor isi dezvolta, in timp, metode de reincarcare, ca sa poata fi functionali pe termen lung.

      Cateodata, insa, este nevoie de un pic de constientizare pe ce facem in mod inconstient. Sunt surprins, deseori, de cat de multi dintre noi credem, in continuare, ca introversia este un “glitch” de sistem. Ca suntem defecti 🙂

      • Cristian says:

        Nu are importanta daca articolul vine cu ceva revolutionar din punctul meu de vedere. Atat timp cat ai niste informatii formultate in felul tau e grozav pentru ca este ocazia sa revad conexiunile pe care le am eu la tema articolului. Si asa, iata ca inca o foita de ceapa se duce! 😉

  • Ionel says:

    M-am regasit in tot articolul. Pentru prima oara a aparut cineva care sa imi spuna ‘bai, esti ok’. De obicei erau remarci de tipul ‘mai iesi si tu in lume’, ‘de ce trebuie sa fii altfel’, ‘bai, da molau esti!’ etc. Am avut bucuria sa aflu, pe de o parte ca nu sunt singurul ‘defect’, iar pe de alta parte ca nu sunt defect. Nu e ca si cum nu-mi plac oamenii. Doar ca nu toti si nu tot timpul. Si am superputerea de ma lipsi de prezenta celorlalti ori de cate ori vreau. Acum, multumita lamuririlor din articol, nici macar nu ma mai simt vinovat de asta. Multumesc Daniel! Si nu, nu ai creat un monstru! (doar l-ai eliberat! :))) )

  • Cornelia says:

    Ca introvertă mereu încercând să fiu mai extrovertă și dând de multe ori în penibil, am savurat articolul. Nu știam de studiul lui Cagan. Concluziile, deși aparent uimitoare, sunt logice și m-am bucurat să aflu o informație nouă legată de cum de sunt cine sunt. Și cel mai mult mi-a plăcut punctul 8. Ramâi autentic. Ceea ce ar trebui să fac mai des…

    • Da, mie imi place sa numesc introversia “True north”. Un fel de busola care, oricat de mult as incerca, arata in aceeasi directie – si care contine si alte cateva elemente – care tin de propria persoana, cea autentica, si de cum functioneaza ea.

  • Loredana says:

    Așadar eu sunt din zona aceea de mijloc! Eu pot sa ma încarc in timpul unei sesiuni de training pe care o susțin, asa cum pot să mă incarc si după 2 ore de izolare cu o carte sau un caiet si un pix in mâna. Totul este sa nu stau doar in mulțime sau doar izolată. Foarte reconfortant articolul tău. Aveam senzația că sunt eu prea instabilă. Cand, de fapt, eu eram echilibrată. 😁

  • Radu says:

    Am rămas cu o întrebare în urma articolului. Ca introvert, cum abordez strategic un eveniment cu sute de persoane (gen nuntă) – asta în afară de clasicele: îmi iau țigări și beau de sting dacă nu sunt cu mașina? Am fost săptămânile trecute la o nuntă și mi-ar fi fost de folos articolul. N-am băut, dar mi-a luat vreo 2-3 zile să îmi reîncarc bateriile – pișcat tot de țânțari și cu glezna luxată.

    • Magda says:

      Eu ma interesez din timp cine din cunoscutii comuni mai vin la eveniment, aleg o persoana (preferabil tot femeie, ca sa nu par dubioasa) si ma tin scai de ea toata noaptea + evident ff multe iesiri la tigara. :)) Vad ca faceam asta inconstient, pana sa intrebi chestia asta nu mi-am dat seama de strategia de nunta.

    • @Radu

      Ceea ce mi se pare ciudat este ca introvertitii, desi au cam acelasi comportament, multi dintre ei nu constientizeaza mecanismul din spate.

      Eu cu sotia mea, cand eram la inceputuri, aveam strategii prin care fugeam de pe la petreceri, cand bateriile ne erau descarcate (amandoi fiind introvertiti). Iar varful de iceberg era cand apaream cu palma in sus si cu o lentila de contact imaginara in ea. “Mi-a cazut lentila, nu mai vad nimic.” – si fugeam acasa. Unul juca rolul orbului, care se lovea de pereti, celalalt il tinea de mana si il ghida pe unde sa mearga.

      N-am intalnit introvertit (vorbesc de cei 20%) care sa nu isi faca o strategie de abordare pe evenimente sociale “mari” (chit ca sunt constienti ca au o strategie, chit ca nu).

      Nuntile sunt Everestul introvertitilor, e nevoie de o strategie un pic mai complexa, ca sa se simta in siguranta:
      – de obicei isi calculeaza ora la care pleaca (extrovertitii nu isi pun un termen limita)
      – au 3-4 metode / scuze alternative cu ajutorul carora sa se tireze de acolo (si musai “nu primul”)
      – au cateva idei specifice despre cum sa evite ringul de dans (daca nu sunt confortabil cu el / cei mai multi introvertiti nu sunt, dar nu este neaparat o corelatie intre introversie si dans)
      – au “aliati de discutie” pe care ii tinteste de la inceput si de care se agata, pentru discutii 1 la 1, ca sa para ca se integreaza (de obicei o sa ii vezi ca schimba partenerul de discutie doar daca partenerul de discutie este prea agitat)
      – au subiecte de conversatie “semipregatite”, in functie de cei cu care vorbesc, subiecte pe care sa le abordeze
      – ii vezi mai mult “afara”, la tigara, decat inauntru – chit ca unii nu fumeaza, pentru ca acolo e mai liniste – dar au oameni cu care stau, ca sa nu para ciudati (vezi “aliatii”)
      – ironia este ca, daca vezi doi oameni care vorbesc la o nunta “afara” “la tigara” “excesiv”, amandoi sunt introvertiti, terifiati de ce este inauntru, asa ca se agata unul de altul (fara sa fie constienti ca si celalalt face acelasi lucru); este o simbioza perfecta.
      – introvertitii cam stiu cine o sa fie acolo, cum o sa se comporte fiecare, cam cat o sa dureze etc.
      – unii vor masa cea mai indepartata de “distractie” / si inclusiv am vazut introvertiti care isi negociaza prezenta in functie de oamenii cu care stau la masa (si unde sunt pozitionati)

      Daca citeste un extrovertit tot ce am scris mai sus, il apuca palpitatiile si incepe sa creada ca a trait intr-o minciuna pana acum – dar nuntile sunt cosmarul introvertitilor, asa ca au nevoie de o pregatire pe masura :))

      Ce e de retinut, daca cineva nu vrea sa vina la o nunta (la petrecerea de dupa), nu e pentru ca nu te place pe tine, cel care te insori. Ci pentru ca experienta nuntii pentru el este una destul de extrema.

      De-asta multi introvertiti prefera sa vina “civila” si la cununia religioasa. Acolo sunt mai putine elemente care sa ii disturbe, procesul este mai “controlabil”.

      @Magda

      Am ras cu lacrimi la “preferabil tot femeie, ca sa nu par dubioasa”. Tot ce ai scris intra in comportamentul descris mai sus. Introvertitii isi dezvolta, in timp, un senzor despre ce inseamna sa fii “dubios social” sau nu (prin trial and error). I feel you.

      • Radu says:

        :))) sună amuzant, dar mă ajută mult sugestiile amândurora. Deja mă văd punând la cale strategia pentru următoarea nuntă :D. Am salvat articolul ca să îl am la îndemână. Mulțumesc @Daniel. Mulțumesc @Magda

  • Monica Drosu says:

    Nu m-am gandit ca introversia ar putea fi o trasatura din nastere, mereu am crezut ca la mine a fost “educata”.

    Pot sa identific exact momentul din copilarie cand am incetat sa mai fiu liderul pe care ceilalti copii il intrebau ”si acum unde ne ascundem?”, cand ne jucam de-a v-ati ascunselea.

    Stiu cand am inceput sa devin invizibila si, cu timpul, am inteles si de ce am ales acest coping mechanism.

    So, ideea ca te nasti introvertit, pune lucrurile intr-o perspectiva noua pentru mine.

    Cu alte cuvinte, cand credeam ca am inteles cum functionez, vii tu cu noutati din astea :))

    Joke aside, m-am regasit fidel in tot ce ai scris, cu o singura mentiune.

    La 3 ziceai ca introversia e o superputere, ca dintr-o singura experienta noua iti iei mai multe la nivel de perceptie decat extrovertii care trec de zeci de ori prin acelasi lucru. Iar asta se intampla pentru ca esti mai prezent.

    Eu n-as zice ca sunt mai prezenta, dimpotriva, cred ca riscul mai mare e sa fiu prezenta in propria minte prea mult.

    Raman in perceptiile mele, care de multe ori nu sunt reale, sunt filtre pentru ce se intampla in exterior.

    Si trebuie sa ies constant din ele, just to double check daca perceptia mea are legatura cu realitatea exterioara 🙂

    So, nu, eu n-as zice ca sunt mai prezenta, astfel incat s-o vad ca pe o superputere.

    Poate ca sunt mai analitica, mai introspectiva si imi iau mai mult decat cei care sunt mai “superficiali” in perceptii…

    Dar exista mereu riscul sa ma epuizez sub greutatea propriilor perceptii si a nevoii de validare constanta a lor.

    Nu stiu daca iti face sens ce scriu aici, dar sper ca da 🙂

    • Patricia G says:

      Nu am stiut niciodata de ce imi tremura sufletul cand sunt ultima persoana care intra in camera, stiind ca toata lumea e cu ochii pe mine.

      Lumea mi-a zis mereu ca sunt extrovertita, pentru ca desi pe interior muream, in exterior afisam o atitudinea dezinvolta, eram glumeata si ‘parea’ ca ma imprietenesc repede.

      Nimic mai departe de adevar, incercam mereu sa ma ascund in spatele acesti masti, cand de fapt sunt introverta si punct.

      Nu mai departe de weekendul trecut mi s-a demonstrat ca asa e, (m-am mai folosit masca mea, pe care am lasat-o acum ceva vreme) pentru a putea face fata unui numar de 37 de persoane participante la Team Building. Cand esti organizator e greu sa nu stai in mijlocul oamenilor si sa raspunzi la solicitari, sa interactionezi si sa vorbesti cand trebuie si cu cine trebuie. E marti si dupa 3 zile pline, inca o saptamana nu o sa imi ajunga sa imi reincarc bateriile.

      Mereu ma izolam inainte de pandemia, caci nu de putine ori ma puneam in pozitia de a fi la cursuri sau in mijlocul oamenilor, credeam chiar ca imi place. Dar nu e chiar asa.

      Acum vad totul intr-o alta perspectiva si tare ma ajuta. Multumesc Daniel. Cred ca si tu esti surprins de concluzia mea? Ce parere ai?

    • Pentru Monica:

      Trebuie sa facem un pic diferenta intre:

      – rezultatul unei introspectii (analiza actiunii pe care ai facut-o), care duce in “mapping” (cartografierea actiunii respective)
      si
      – actiunea in sine (exercitiul de a face, abilitatea exercitata etc)

      Ca introvertit, superputerea ta este pe cartografiere.
      Ca extrovertit, pe actiunea in sine.

      Cand spui ca esti in propria minte, in ce “fereastra” te situezi, cea a actiunii (caz in care te impiedica sa faci la un nivel ridicat actiunea respectiva) sau a introspectiei?

      Pentru ca argumentul meu este asta:
      1. Cand faci, esti mai rigid, pentru ca nu ai informatii destule (ca introvertit)
      2. Cand s-a terminat “facerea”, daca stam si cartografiem impreuna ce s-a intamplat (eu doar cu intrebari), nivelul tau de perceptie este CU MULT peste un nivel al unui ambivert sau al unui extrovertit. Tocmai pentru ca incorporezi mai multe trairi.

      Argumentul meu este ca punctul (2) este o superputere. Mai trebuie sa o si accepti 🙂

      Te ajuta la executie? Sunt mai multe raspunsuri:
      – la prima executie, nu…
      – daca accepti faptul ca punctul 2 este o superputere si o folosesti, atunci de la a doua executie incolo te poate ajuta mult
      – daca nu accepti ca punctul 2 este superputere, vei fi blocat emotional intr-un loop de tip cauza efect “am facut x, m-am simtit y – deci nasol, nu mai vreau”

      Unde duce asta?

      Ca un extrovertit o sa faca cu usurinta mare prime actiuni, cand este pe teritoriu necunscut. Un introvertit nu.

      Dar ca un extrovertit, prin repetitie, are o progresie mai mica (isi pierde din fascinatie), pe cand un introvertit are o progresie mai mare, poate ajunge mai departe, poate intra mai mult pe adancime. Poate executa MULT MAI BINE.

      Pentru ca un introvertit nu se lupta cu executia, ci cu emotiile lui.

  • Roxo says:

    Persoanele introvertite mi se par fascinante, dacă nu prin altceva, atunci măcar prin capacitatea lor de a lega 2 cuvinte cu o alta persoană când în capul lor e o alarma continuă care strigă ALERTĂ! ALERTĂ!
    Eu nu as putea funcționa la un asemenea nivel de stres, drept pentru care, aveți tot respectul meu.

    Sincer, ma încadrez în categoria celor 50% din oameni care sunt ‘pe mijloc’. Îmi încarc bateriile în situațiile sociale (spre exasperarea soțului meu), dar fac un mini-atac de panică când trebuie să dau un telefon mai oficial și-mi scriu pe o hârtie tot ce trebuie sa spun (inclusiv bună ziua 😅)

    M-am distrat la articolul asta și l-am pus la dosarul mental în categoria ‘research’. Acum i-l dau forward soțului, el o să se folosească de fiecare sfat de acolo 😁

    • Eu am o gluma legata de intro/extro (the 20%):
      – pe vremuri, cand oamenii traiau in grupuri de 30-40 de oameni si erau vanatori culegatori, specia avea si atunci aceasta dinamica: intro / extro
      – introvertitii erau aia care tineau specia in siguranta (pesteri, pozitii defensive, trasee)
      – in schimb extrovertitii erau aia care erau mancati primii de animalele de prada

      It’s just a joke.

  • Alina says:

    M-am regasit la introversie. In mod ciudat, profesional am lucrat cu interactiuni foarte multe cu oamenii, ceea ce m-a expus la stimuli si m-a antrenat in activitati sociale. Intr-adevar au fost mereu solicitante, imi lua ore de solitudine si plimbari in natura pentru deconectare. Interesant este ca imi plac mult conversatiile pe subiectele mele de studiu si interes direct, chiar daca ma obosesc, tot le savurez si le caut. Multumesc pentru recomandarile de la finalul articolului, cred ca vin la momentul oportun ca sa imi adaptez obiceiurile la o varianta mai echilibrata si mai benefica pt mine.

    • Pasiunile (subiectele care ne fascineaza) suprascriu comportamentele date de temperament.

      Adica – daca un introvertit este terifiat (in medie mai mult decat ceilalti) sa vorbeasca in fata a sute de persoane, daca il pui sa vorbeasca pe un subiect pe care il cunoaste foarte bine, emotiile scad.

  • Alex Combei says:

    Foarte amplu, interesant si catchy articolul, demn de un specialist. Eu ma consider super introvertit, dar cu toate astea, in ultimii ani mi-e super greu sa stau si sa fac activitati singur, de aia mai tot timpul caut activitati noi si sa comunic cu alti oameni. I’m a weird character, I know.

  • Tiberiu says:

    Hello,

    Si eu sunt introvert, m-am obisnuit greu cu asta. Dar foarte greu ii este si prietenei mele sa se obisnuiasca cu momentele mele de liniste, ea fiind extroverta si cu chef de interactiune aproape mereu🙂(app. daca mai este vreun introvert in relatie cu un extrovert, sunt curios ce solutie au gasit 😁). In orice caz, in general sunt destul de sociabil, am prieteni si imi place sa petrec timpul cu oamenii, acum ca m-am obisnuit cu felul in care sunt. Din cand in cand iau o pauza: alerg sau fac alte activitati fizice singur sau cu oameni care sunt asemenatori cu mine iar asta imi reincarca bateriile.🙂

    • Daca cei doi se inteleg, exista o complementaritate care poate duce cuplul departe. Gandeste-te ca un introvertit care refuza cu orice pret sa iasa in “social”, nu creste, intr-un final. Un extro, langa, care sa il mai scoata din tipare, devine o resursa, in cazul asta.

      Extremele nu sunt bune, oricare ar fi ele.

  • Adrian says:

    Salut Daniel,
    Sunt introvertit. Înainte de a afla despre experimentul lui Cagan, citind acest articol, știam bine că așa m-am născut și asta sunt. Într-adevăr unele lucruri se corectează, pot vorbi în fața unui auditoriu, sau în fața unui interviu, despre subiecte pe care le cunosc foarte bine, pot ține prezentări, fără să învăț textul pe dinafară. Secretul este ca fiecare slide al prezentării să conțină un “trigger” prin care să-mi aduc aminte despre ce voi vorbi în slide-ul următor. Tot văd ce efort imens trebuie să facem noi introverții ca să putem supraviețui în lumea în care legea e făcută pentru extroverți. Poate ar trebui să schimbăm lumea, în așa fel încât să avem și noi loc. Noi suntem creatori, extroverții sunt comunicatori. Dar o lume în care totul este bazat pe competiție, dar de pe un “poll position”, nu prea avem loc. Iar asta se vede în scăderea calității în artă, știință etc, în ultima perioadă. Pentru că vor trece nu cei foarte creativi, ci cei cu resurse mai multe. Deci extroverți. Mulțumesc pentru articol.

    • Sunt partial de acord cu tine, da, cel putin cultura occidentala promoveaza excesiv idealul extrovertit si arata cu degetul comportamentul introvertit ca fiind unul defect, de nedorit si corijabil.

      Dar nu cred ca cei cu resurse mai multe sunt extrovertitii. Suntem doar diferiti, atata tot. De asemenea, si extrovertitii au provocarile lor.

      Iar daca este sa gasim exemple de oameni de valoare, gasim in toate spectrele temperamentului uman. Exista oameni “mari” introvertiti, asa cum exista oameni “mari” extrovertiti. Doar softul de operare este diferit, atata tot. Rezultatele pot fi aceleasi.

  • Oana Pauna says:

    Cel mai bun articol pe care l-am citit in 2021! Iti multumesc pentru informatiile utile. Abia de vreo 2 ani am inceput sa inteleg ca nu sunt defecta, ci doar diferita si am superputerile mele.

  • Bogdan says:

    Dacă am simțit anxietate in timp ce citeam despre discursul tău în fata a 500 de oameni, înseamnă că sunt șanse sa fiu introvertit. Cam de un gri șobolan asa, tocmai venit de la solar.

  • Mirușka says:

    Mulțumesc, Daniel! Foarte mișto articolul🌞
    De când mă știu, trăiesc cu această zbatere a introvertitei și cred că sunt în armonie cu ea. Reușim să ne înțelegem…

    Cum? Îmblânzind-o cu scrisul.
    Prietenul meu cel mai bun a fost și rămâne scrisul.
    În timp ce citeam articolul mi-am amintit de o întâmplare povestită de un tată, îngrijorat de faptul că băiatul lui nu își făcea prieteni și prefera mai tot timpul să stea singur. La un moment dat l-a întrebat pe copil: tati, de ce nu vrei sa te joci cu copiii? De ce stai mereu singur? Si el a răspuns. Eu sunt “prieten singur.”

    M-a amuzat teribil răspunsul dar, am și rezonat foarte mult cu el.

    Pe de altă parte, îmi plac oamenii și interacțiunea care rezultă din întâlnirea cu ei. Sunt curioasă și vreau sa aflu cât mai multe.
    Însă, baza e tot de “prieten singur” :)))) acolo e raiul meu, acolo mă simt cel mai bine.
    P. S. Partea cea mai faina e că și jumătatea face parte tot din categoria asta. Ceva de genul: un prieten singur are nevoie de încă un prieten la fel de singur :)))

  • Roxana says:

    Am citit cu placere articolul. Mi-a placut si mi-a dat o stare buna, la inceput de zi, contribuind la incarcarea bateriilor.
    Ma regasesc in ambele tabere si de aceea am simtit cumva ca articolul este si despre ceea ce simt si traiesc eu. Nu ma sperie vorbitul in public, in fata unei sali cu 200 de oameni, dar imi place sa am poveste, emotie si structura- adica o strategie, un plan al discursului. M-am simtit in discomfort teribil cand pandemia mi-a limitat interactiunea ,,pe viu,, cu colegii/prietenii. Incep si termin de cele mai multe ori ziua in solitudine si asta e modul meu de a-mi incarca bateriile. Meditez, citesc, stau cu mine.
    Foarte utile sugestiile tale din final, mai alesc cea referitoare la relaxarea iluzorie pe device-uri! Vacanta frumoasa cu bucurie, soare si mult nisip in par! 🙂

  • Adriana says:

    Buna Daniel!
    Ca de obicei, un articol care pune punctul pe “I”. Mi-a dat cumva confirmarea ca e foarte ok, ba chiar ai un “plus” daca esti mai mult in zona introvertitilor.
    Imi amintesc cat se discuta intre parinti, cand aveam copii la gradinita, despre “ghinionul” de a a vea un copil introvertit. I sa punea prea usor eticheta de inadaptat, de copil cu probleme, se cautau vinovati si de obicei aceia erau bunicii, mai ales socrii, imediat la psiholog, ca ceva nu e in regula cu copilul. Bietul copil, un stres in plus, mersul la psiholog (si eu am procedat asa cu baiatul meu), Cand de fapt, lucrurile
    erau firesti.
    Mi-ar fi fost extrem de util sa stiu asta, acum vreo 15 ani, dar e bine si acum.
    Desi imi iau energia din socializare, ma consider mai degraba in “tabara” introvertitilor.
    Iti multumesc pentru articol.

    • Mda, asta este unul dintre neajunsurile culturilor occidentale,

      Eticheteaza introversia ca fiind inadecvata, de nedorit, se cauta vinovati, dar si o metoda prin care “sa o reparam”. De aici pana la adulti care nu au incredere in ei – este doar un pas (cand toata lumea iti spune ca modul in care te comporti tu nu este cel ok, este greu sa iesi “intreg”, psihologic vorbind).

  • Achim Gheorghe says:

    Prin prezentarea pe care ne-ai facut-o reusim sa intelegem mai bine cum functionam . Fiecare din noi avem “puncte negre ” si “puncte albe” si trebuie sa le intelegem rostul .Societatea e cea care te face sa te schimbi pentru a supravietui prin modul in care reactioneaza la felul tau de a fi . Ne luptam fiecare cu rechinul spada si trebuie sa gasim in noi motivatia pentru a invinge .

  • Adina says:

    Buna Daniel,
    Frumos articol 😊.
    Eu sunt la mijloc 😊.
    Informatiile tale ma ajuta sa imi inteleg copiii, care acum sunt mari. Fiica mea este adolescenta, fiul meu este tanar adult, vorbesc cu ei despre felul in care erau cand erau copii, cum sunt acum, cum si-ar dori sa fie. Ei sunt total diferiti, fiica mea spre extrovertiti, fiul meu spre introvertiti. Am observat asta din clipa in care s-au nascut, sau si mai precis, inainte sa se nasca, din modul in care le simteam miscarile in interiorul meu.
    Multumesc pentru lectura si informatii 🙏

  • Stefan Lucian Vladescu says:

    Cred ca majoritatea ne zbatem in niste tonuri hade de gri… iar in timp reusim sa le coloram (sau nu) asa cum ne dorim. Invatam sa purtam masti sau sa jucam roluri. Uneori nejucam chiar pe noi intr-un moment in care am fost impacati cu sine…
    Eu am fost mereu atras de oameni dar in copilarie sk tinerete eram mai de graba introvertit din pricina anxietatii sociale. A trebuit sa invat sa fiu asa cum imi place, asa cum ma simt cel mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *