“Tata este un butoi de pulbere”
12 aprilie 2021 - 32 Comentarii
Nu este rocket science ce o sa spun mai jos. Se simte in aer, in aproape fiecare decizie pe care o luam, in aproape fiecare interactiune pe care o avem. In modul in care ne uitam la ceas, obsesiv. In sentimentul ca trec zilele pe pilot automat, cumva, si ca tot ce facem este sa stingem incendii.
Zilele trecute stateam in fata mai multor adolescenti, (care sunt senzori extraordinari, din punct de vedere emotional si social), si am auzit replica de mai jos:
“Totul este fucked up. Inainte mama statea acasa, tata se ducea la birou. Acum tata este obligat sa stea acasa, iar mama se duce la birou.”
si apoi continuarea:
“Tata este un butoi de pulbere. Trec pe langa el si am grija sa nu fac zgomot cand respir. Un fir de praf daca pica pe jos, explodeaza.”
Stiu, este pandemie, nervii sunt intinsi la maxim, in special pentru ca starea de nesiguranta continua iar regulile se schimba de la saptamana la saptamana, de la zi la zi. Nu inchidem scolile, ba le inchidem. Localitatea intra in carantina. Ba nu intra! Incidente peste incidente. Trei la mie. Ba nu, sase!
“Saptamana asta lucrez de acasa, colegul meu este contact direct, asa ca m-au gonit si pe mine de la birou. Asteptam rezultatele,” mi-a spus un prieten.
Iar altul:
“Doua saptamani a rezistat scoala deschisa, acum iar stau cu copii acasa.”
Pereti care se intersecteaza, camere care ar trebui sa ne ofere linistea necesara ca sa gandim. Tatal lucreaza din living, mama din bucatarie. Un copil isi face tema din camera. Celalalt din camera parintilor. Nimeni nu respira, pentru ca ar insemna ca praful de pusca sa se aprinda. Incercam sa mentinem un echilibru foarte fragil.
Apoi vestile:
“Uite c-am luat covid, noroc ca e o forma usoara. Sotul s-a testat, a iesit negativ si s-a mutat la soacra, pentru ca are drumuri de facut, intalniri, proiecte. Unul dintre noi trebuie sa iasa din casa. Asa ca am ramas eu cu copiii, izolati. Suntem bine.”
Suntem bine.
Suntem bine?
Depinde ce inseamna “bine”, asta. Toate replicile de mai sus sunt auzite cu urechile mele sau citite din emailurile celor care ma citesc, la randul lor. Nu sunt ale aceleiasi persoane. Dar ar putea fi.
In realitate, tot ce am scris mai sus este despre un singur personaj, colectiv, in care ne regasim.
Si suntem bine, in sensul in care nu s-a daramat castelul de nisip. Desi valurile alea tot vin, unul dupa altul, si sapa in zidurile lui. Turnuletele, care inainte stateau semete, cautand perspectiva, de jur imprejur, acum sunt usor scofalcite, vestejite, asteptand o mana de copil, ca sa le indrepte.
Asa ca, din perspectiva asta, suntem bine. Insa, in acelasi timp, nu suntem. Din punct de vedere psihologic, suntem intinsi. Regulile care se schimba, programul care este foarte destructurat, amestecul vietii personale in cea profesionala, spatiile personale care se canibalizeaza – ne fac foarte emotionali.
Si trebuie sa intelegem aspectul asta. Ca nu exista om care sa nu fi fost afectat si ca avem nevoie sa ne sprijinim, unii pe altii. Sa avem rabdare mai multa. Si sa fim un pic mai egoisti, dintr-un anumit punct de vedere.
Este ca atunci cand, intr-un avion fiind, in caz de urgenta, daca pica mastile de oxigen, regula no. 1 este sa ti-o pui tie, prima oara, pe fata. Si pe urma sa te uiti la cei din jurul tau.
Nu ii poti ajuta pe ceilalti mai mult decat te poti ajuta pe tine. Asa ca vreau sa iti dau mai jos, cateva elemente care sa te ajute sa te echilibrezi emotional:
1. Ai nevoie de timp structurat
Oricat de ciudat ar parea, dar omul este o specie sociala, care se bazeaza pe obiceiuri formate la nivel individual. Are nevoie ca zilele sa semene unele cu altele, ca sa poata sa creasca. Creativitatea, inovatia, explozia de energie – toate stau pe un pat de timp structurat, in zile care se repeta, aproximativ la fel. Genialitatea umana se manifesta in plictiseala unui program relativ banal, care perpetueaza, in timp.
Pandemia – ce a facut – a schimbat aceasta dinamica. Nemaiavand siguranta programului, cu reguli care se schimba de pe o zi pe alta, nu mai putem accesa aceasta nevoie intrinseca a noastra. Performanta se bazeaza pe program si pe obiceiuri, asa ca atunci cand ni le iei, intervine instabilitatea emotionala, pe de-o parte, dar si un puternic sentiment de inutilitate.
Asa ca: este mai important ca oricand sa fii atent la modul in care iti setezi programul zilnic. In furtuna care se vede, cand te uiti pe fereastra, tu trebuie sa creezi o oaza de liniste in interiorul tau.
Cum faci asta, practic:
- construiesti ferestre de timp care as reproduca modul in care functionai “inainte”
- si incerci, pe cat posibil, sa faci ca zilele sa semene una cu alta.
Pentru asta ai nevoie de:
- un pic de perspectiva (sa iti desenezi, pe o foaie, cum arata o zi “productiva” pentru tine)
- sa introduci reguli care sa iti protejeze acest program (si care sa includa telefoane inchise pe anumite ferestre de timp, ca sa poti sa lucrezi – fara sa fii contactat din exterior, o ora la care se termina programul no matter what, ore de privare de tehnologie, cand esti cu cei apropiati, activitati care sa calmeze mintea etc.)
- si sa iti propui sa faci tot ce tine de tine ca sa respecti regulile astea
De obicei un timp structurat “sanatos”, pentru cei mai multi dintre noi, inseamna ca dimineata sa lucram pe proiecte creative sau importante, fara sa fim implicati in “stingerea incendiilor”, telefoane, emailuri, clienti care urla la noi. Partea a doua din zi sa fie dedicata partii de management, telefoanelor, urgentelor etc. (daca mai sunt, pentru ca dimineata oamenii vor sa stinga incendii imaginare, de obicei). Ultima parte a zilei – dedicata familiei.
Reguli precum: “fara tehnologie in camera in care dormim”, “ore dedicate lecturii de beletristica” si “plimbari pe afara, fara telefoane sau ceasuri inteligente pe noi”, pentru a ne linisti mental – sunt vitale.
2. Ai nevoie sa rezisti tentatiilor si dependentelor
Are legatura cu punctul de mai sus. Fiind perioada instabila, din punct de vedere emotional, este important sa fii “stalpul” familiei (indiferent de varsta sau sexul pe care le ai).
Ce inseamna asta:
- sa fii constient de elementele nocive, care iti cresc anxietatea si instabilitatea emotionala
- sa controlezi bingewatching-ul (orele petrecute din film in film, pe netflix sau youtube) care nu face decat sa iti creasca golul interior pe care il simti, oricum
- numarul de cafele reduse, dar si cantitatea de alcool sau pachete de tigari fumate in perioada asta.
- sa NU raspunzi la emailuri sau la telefoane la prima ora a zilei
- sa ai ora de culcare fixa (si de trezire).
La fel, e diferit de la persoana la persoana. Pentru a identifica unde sunt dependentele tale si punctele slabe, ar trebui sa te joci, pe o foaie de hartie, si sa faci o lista cu toate elementele care iti afecteaza timpul structurat (din interior sau exterior) si care afecteaza rutina zilelor, per total.
Spre exemplu, daca stii ca 10 episoade pe netflix dintr-un serial tampit – vazute intr-o seara te face ca a doua zi dimineata sa fii mahmur emotional, atunci acestA este un punct slab peste care trebuie sa intervii, unidirectional. (as mai da exemple, dar complica textul inutil)
3. Ai nevoie de timp cu tine!
Suntem cu totii intinsi la maxim, din punct de vedere emotional, in special pentru ca nu putem sa ne departam de galagie. Galagie inseamna: urgente, “incendii”, mailuri, telefon cu tot ce inseamna notificari, membri ai familiei sub acelasi acoperis cu noi, si ei cu propriile lor probleme, stiri, proiecte, gandaci in creier, care nu ne lasa sa respiram profund, ci ne provoaca sa dam un telefon, sa scriem un mesaj, sa urlam la cineva, sa verificam ceva.
“Timp cu tine” inseamna, pentru mine, de exemplu, ca dimineata sa am in fata doar o foaie si un stilou / fara niciun fel de contact cu exteriorul, timp de o ora. Pot sa stau eu cu mine si cu gandurile mele, cel mult pot sa imi scriu niste idei, ganduri, ca sa le explorez.
Atat.
Nimeni nu poate sa intre “in spatiul meu” in ora asta.
Pentru ca, desi pandemia ne-a izolat pe toti la domiciliu, nu mai suntem singuri nici daca suntem intre patru pereti, fara nimeni altcineva langa noi.
Timp cu tine inseamna, de la caz la caz: meditatie, exercitii fizice usoare, introspectie sau journaling. Eu sunt adeptul journaling-ului, de exemplu.
Singura regula aici este sa inveti sa iti gestionezi propriile ganduri si sa te suporti tu pe tine, fara sa ai posibilitatea sa vorbesti cu cineva, sa deschizi vreun laptop sau telefon (sa evadezi). Daca poti face asta – 30-60 de minute pe zi, atunci ti-ai pus masca de oxigen pe fata (vezi paralela cu avionul, de mai sus).
4. Ai nevoie de conexiune umana
Asta e ultima dintre ele, dar sa nu pleci de pe text, pentru ca am si un mic cadou pentru tine (vezi ps-ul pentru asta). Oricum, daca te duci direct la ps, in momentul in care ai citit de cadou, atunci articolul asta este esential pentru tine, pentru ca nu ai rabdare si cazi repede prada tentatiilor. 🙂 Chiar si atat de marunte precum un “fugi la ps, ca am un cadou pentru tine”.
Daca nu te-ai dus la PS, dar si daca ai citit tot textul pana aici, deja ai inteles cum poti sa obtii timp structurat, intelegi destul de bine ca ai nevoie de reguli si esti dispus sa elimini nocivitatile din viata ta actuala. Vrei sa fii un far pentru cei din jurul tau, aflati in furtuna si in deriva, multi dintre ei.
De-asta si spun – ca am vorbit atat de mult de blocarea interactiunilor cu ceilalti – incat s-ar putea ca mesajul meu sa fie inteles gresit. Nu trebuie sa te izolezi, nu asta este mesajul! Mesajul este ca trebuie sa capeti perspectiva, siguranta, consistenta. Asta o faci prin a bloca urletele celorlalti, cat sa capeti liniste interioara.
Dar, in esenta, spuneam ca suntem si fiinte sociale. Ai nevoie sa comunici meaningful, atat cu cei apropiati, dar si cu alte fiinte umane. Meaningful inseamna “sa fii prezent si cu mintea limpede”. Sa te uiti in ochii celuilalt si el sa vada, in tine, o mare linistita, care nu sapa in castelul lui de nisip.
Cam atat pentru azi,
Daniel Zarnescu
PS: ah, da, cadoul. Il meriti, daca ai citit pana aici. Nu este mare lucru, dar este un inceput. E un fisier pdf pe care poti sa il printezi si sa il tii la nivelul ochilor, cand lucrezi.
Te ajuta sa stingi mai putine incendii imaginare. E o foaie pe care scrie, pur si simplu: “Spune nu mai des!”.
Ai aici linkul catre fisier: “fisierul spune nu mai des!“
Daca preferi varianta pe rosu, ca sa iti atraga atentia mai mult: apasa aici!
PS: orice gand este apreciat. Lasa-mi un reply mai jos spune-mi viata ta “acum” fata de “inainte”. Cum arata castelul tau de nisip?
Eu sunt aici pentru tine si povestim impreuna, despre perceptii si solutii.
32 de comentarii
Ce profund si practic mi se pare articolul asta, si in acelasi timp simplu de aplicat.
Recunosc ca multe “stiam” ca functioneaza, dar putine “faceam”.
Vorba aceea: “informatia nu e educatie fara sa o aplici.”
Mersi pentru lectia asta:”sa ma intorc la mine si sa-mi asum responsabilitatea pentru cum imi traiesc viata.”
😊🙏
Ce subiect potrivit momentului! E ca o gură de oxigen pentru noi, ăștia care ”suntem bine”.
PS: M-am stăpânit cu greu să nu mă duc direct la PS :-D.
legat de ps: NU TE CREED :))))
Cred ca cea mai importanta nevoie este cea de structura, cu completarea data de conceptul de “timp structurat”.
Conceptul de “timp structurat” mi se pare ca e vital pentru orice persoana, in special pentru cele din domeniile creative. O sa mai scriu pe tema asta.
Eu deabea astept. Creativitatea merge mana in mana cu structura. Imi doresc sa fiu creativ, iar asta implica o structura foarte buna! 🙂
Clar, simplu si de folos.
Simplul fapt ca citesc cate un articol ca asta imi incarca bateriile. Imi iau doza de “nu doar la mine e asa” si imi indrept umerii.
Multumesc!
Cam asta este si scopul meu, atunci cand scriu articole. Incerc sa fiu un senzor pentru ce se intampla in jurul nostru, sa dau un pic de energie prin ceea ce scriu, dar si un sentiment de apartenenta. Simplul fapt ca, atunci cand citesti, ai un gand de genul “da, asa e”, pentru mine este o mare reusita.
Multumesc pentru feedback!
Mi-a placut articolul, cred ca este util pentru perioada aceasta si nu numai, si cel mai mult mi-a placut ca ai pus accentul pe excluderea tehnologiei cand nu este necesara, fapt care e greu de inteles si care intampina o mare rezistenta mai ales in randul tinerilor.
Depinde ce intelegi prin batrani. Cred ca suntem cu totii afectati, poate in grade diferite.
Diferenta este ca “ai mai mari” isi mai aduc aminte cum e fara telefonul lipit de cornee. Aia mici nu.
Spuneam pana acum un an ca am ajuns sa fim zombies mai toti. Prea multa rutina. Ne taram zilele pe fata pamantului. Acum… ne-a fugit pamantul de sub picioare si ne-am transformat in… zoom-beings. Din omizi ne-am tranformat in fluturi, dar ne taram in continuare online, caci ne sperie grozav zborul. Am primit o noua sansa. Practic, suntem precum puiul de vultur care e aruncat de pe stanca si e nevoit sa invete sa zboare. Optiunile sunt simple: cerul sau stanca de baza muntelui. Avem energie (prea multa si prea prost directionata), avem libertate (desi pare mai degraba opusul) si avem si sutul in fund, dar ne e frica sa privim cerul de teama stancii. Cred ca e momentul sa renuntam la a mai cauta puncte de sprijin si sa incepem sa dam din aripi.
Eh, aici iar este o problema culturala, de limbaj (stii discutia din scoala, despre pod/law enforcement si stories?).
La noi, la romani, rutina are o conotatie negativa.
“In afara” termenul “routine” este esential pentru performanta, genialitate si maretie. Atata tot sunt termeni diferiti, ca semnificatie. Rutina noastra este o lancezeala. “Routine”, cu semnificatia de “ritualuri” si “obiceiuri”, este patul pe care asezi orice tip de rezultat, daca vrei sa iesi din linia “normalitatii”.
Ironic, dar, incercand o gluma de geek, as putea spune ca “routine” este solutia ca sa scapi de “rutina”. :))
Foarte bun articolul: de ajutor in contextul actual si bine scris 🙂
Felicitari!
😉 Multam!
PS-ul este genial. Am citit tot pentru text. Foarte bine structurat si real. Nu eram concentrata pe PS, initial… Dar la final m-am amuzat foarte tare, deoarece ma asteptam la orice altceva…Am deschis varianta pe rosu si ma uitam la text…in mintea mea era: Asta e tot?!!! Unde e cadoul?
😀😀
Inca il mai astept. Multumesc!
E un cadou foarte powerful. 🙂
Principalul motiv, astazi, pentru care suntem destabilizati emotional si “pompieri de serviciu” – vine din faptul ca nu stim sa spunem nu. Eu am textul lipit pe perete si este un fel de mantra pe care mi-o tot repet. IN viata asta putem face orice, dar nu putem face TOT. Cu cat ne asumam mai multe, cu atat mai putin inaintam si mai destabilizati emotional suntem. 🙂
Vrei să zici să fim pregătiți pentru orice vine din tip emoțional și directional.
Sunt intr-o pauza de cafea la birou. Noi lucram cu totii la birou ca suntem vaccinati. Dar. E mereu un dar. Nu ne tinem in brate, ne abtinem sa stam prea multi in aceeasi camera. Am ramas contaminati de obiceiuri pandemice.
Cititnd primul gand citind a fost sa dau repede share la lista de whatsapp.
Am mai zis catre Daniel. Ultimele articole ale lui sunt ca un Atacul Aliatului din teoria scrisului de cartea.
Vin in momentele Dark sa spuna ” hai ca poti si uite si o idee de cum sa faci sa poti.”
🙂 ce frumos, inca am in minte ideea aia sa imi fac un tricou pe care sa scrie “antagonist”, cand predau in Scoala de Scris.
Din nou, surprinzi foarte bine toate aspectele fine ale mintii si emotiilor umane…..Si toate se aplica tuturor, in procente diferite, dar se aplica. Si imi confirmi ceea ce am inceput sa observ de vreo 4 ani incoace (pentru ca pana atunci eram prea ocupata sa traiesc in “bula” mea), anume ca, suntem toti la fel. Iar daca ne simtim separati de intreg…este doar o “mica” disfunctie a mintilor si inimilor noastre. Suntem toti la fel, doar procentele de “la fel” ale caracteristicilor noastre, difera…Asa incat, da, avem nevoie unii de altii….pentru ca suntem un TOT, desi unici ca structura individuala. Asadar, sfaturile tale, excelente, pentru fiecare dintre noi ! Multumim !
Da, din perspectiva asta – sunt de acord cu tine: suntem cu totii la fel, un tot, desi unici ca structura individuala. 🙂 Multumesc si eu.
Bună Daniel,
Bun tare acest articol.Manusa pentru mine!!🙂Am avut cateva tentative sa scriu despre mine,sa stau cu mine..cel mai mult imi place sa fac ceva bun pentru mine,dimineața. Mi se pare cel mai bun moment al zilei.Este al naibii de greu sa faci săpături la interior,dar cred ca este posibil doar cu disciplină si perseverență.
Minunat articol,plăcut, relaxant,ușor de parcurs si ps-ul amuzant :))
Mulțumesc!
🙂 Nu stiu de ce spuneti ca ps-ul este amuzant. Mie mi se pare foarte serios :))
Buna Daniel! multumim pentru inspiratie si informatiile extrem de folositoare.
Eu as vrea sa intreb ce poti face cand bingewatching-ul reprezinta o metoda de escapada din realitatea coplesitoare (deci ca orice adictie) si nu poate fi “inlocuit” cu altceva. Plimbarile in natura, timpul cu tine te fac doar sa infrunti realitatea, ceea ce poate fi prea coplesitor pentru unii de indeplinit deodata (si fara asistenta). Ceea ce vreau sa spun e ca problema cuiva in cazul acesta nu e de a te focaliza mai mult pe tine, ci de a-ti asuma realitatea de zi cu zi. Pentru ca uneori e atat de coplesitor totul, incat a avea universul acela fara probleme macar o mica parte din zi devine greu de inlocuit cu o introspectie rece si asumata.
Si as mai vrea sa intreb daca intentia este de a ne arata ca prin program fix, prin deciziile la nivel “logic” si nu prin reactii emotionale, prin a ne forta cumva sa ramanem intr-un tipar putem dobandi liniste, focalizare si in cele din urma pasiune pentru munca si viata noastra (presupunand ca nevoia aceasta de bingewatching poate veni dintr-o lipsa de pasiune fata de viata noastra). La fel ca in cazul unui dependent, cand i se intrerupe doza intra in stare de sevraj, sufera ca nu se mai poate decupla de la realitatea coplesitoare.
Imi pare rau de mesajul lung si multumesc inca o data!
“Sa te uiti in ochii celuilalt si el sa vada, in tine, o mare linistita, care nu sapa in castelul lui de nisip.”
Uite ca mi-am luat ceva si dintr-un articol in care nu ma regasesc in mod deosebit 🙂
u r a beast :))
kutgw
Ok, vin cu cateva raspunsuri legat la niste afirmatii de-ale tale, dar mai intai vreau sa ridic o premisa de la care plec in tot raspunsul meu, dar si in articolele pe care le scriu:
Niciodata, dar niciodata! nu o sa spun ca ceea ce scriu este o metoda universala (ca se potriveste oricui). Mesajul meu este, intotdeauna, unul de explorare, de constientiziare, de intelegere a propriei naturi.
Lasand asta la o parte, vin cu cateva perceptii personale:
– escapismul are functia lui, pe termen scurt / ca sa iti iei mintea de la ce te “apasa”, dar pe termen lung poate deveni o functie extrem de toxica, de evitare a realitatii in care traiesti
– problema nu este atunci cand apelezi la escapism ca unealta de a reduce din presiune, ci atunci cand “escapismul” ajunge sa fie principala forma de “coping”, cand mecanismul in sine te controleaza el pe tine (cand iti face mai mult rau, decat bine)
– escapismul, daca elimini partea generativa (cand tu controlezi procesul si cand, intr-un final, ajungi la “suprafata”), este ca si cum ai baga capul in nisip, ca strutul, la vederea pradatorilor: cand faci asta, nu inseamna ca au disparut pradatorii, inseamna doar ca nu ii mai vezi
– refuzand, pe termen lung, sa faci fata realitatii, sa iti asumi responsabilitatea propriului destin, sa vii cu solutii practice – problemele rareori dispar, ci se acutizeaza
– “bingewatchingul reprezinta o metoda de escapada care nu poate fi inlocuita cu altceva” – nu inteleg; cum adica “nu poate”? Orice comportament poate fi inlocuit cu altul (vorbesc ca realitate obiectiva). Ca perceptie subiectiva, perceptia poate fi ca nu o poti inlocui, asta accept. Dar sa nu poata fi inlocuit? 🙂 Iti iau toate device-urile si o sa vezi cat de usor o sa dispara comportamentul in sine.
– “Ceea ce vreau sa spun e ca problema cuiva in cazul acesta nu e de a te focaliza mai mult pe tine, ci de a-ti asuma realitatea de zi cu zi.” – pentru asta pledez si eu. Metodele de clarificare, de introspectie si de joiurnaling – nu inseamna sa te adancesti in probleme emotionale, daca esti “solution oriented”. Dar, da, de multe ori ai nevoie de asistenta in directia asta, daca o viata intreaga esti obisnuit ca, atunci cand te gandesti la propria realitate, sa te afunzi emotional, in loc sa capeti perspectiva.
– “Pentru ca uneori e atat de coplesitor totul, incat a avea universul acela fara probleme macar o mica parte din zi devine greu de inlocuit cu o introspectie rece si asumata.” – asta e si definitia esacapismului: “the tendency to seek distraction and relief from unpleasant realities, especially by seeking entertainment or engaging in fantasy.” Atrag atentia ca introspectia nu este un proces “rece” neaparat, faci sa para ca si cum este un exercitiu neplacut, in esenta. Insa claritatea, de cele mai multe ori, iti da o liniste interioara foarte profunda. Repet mesajul de mai sus, daca nu esti obisnuit sa capeti claritate, atunci cel mai bine ar trebui sa apelezi la un coach profesionist / sau psiholog.
– “presupunand ca nevoia aceasta de bingewatching poate veni dintr-o lipsa de pasiune fata de viata noastra” – bingewatching-ul nu vine dintr-o lipsa de pasiune, ci din nevoia de a nu confrunta, neaparat, realitate in care te afli. Oamenii cu pasiuni, care intreprind activitati creative, artisti, antreprenori, performeri – simt aceeasi nevoie, cateodata extrem de puternic, precum cineva care nu are nicio pasiune prezenta in viata ei. Nu asta este cauza primara. ba chiar, as putea sa spun, cu cat mai mare este frica de a infrunta “Ceva” din viata reala, cu atat mai mare este nevoia de a te afunda intr-o activitate paralela. Iar nivelul de frica pe care il simt performerii pentru a avea rezultate, antreprenorii, pentru a materializa viziunea proprie, artistii, pentru creatia proprie – nu poate fi descris, atat de covarsitor este perceput. Diferenta este ca, cei care au rezultate, reusesc sa isi zica “azi decid sa nu fug”. Pasiune nu inseamna lipsa fricii.
– Dar – da, un timp structurat iti ofera liniste, focalizare si pasiune.
Asumarea responsabilitatii propriului drum/ al destinului propriu – nu este un proces care se intampla instant.
Simplul fapt ca ai scris un mesaj atat de lung, ca ai pus atat de multe intrebari – face parte dintr-un proces mai amplu. Si eu fac bingewatching, ca idee. Si eu am tendinta sa dispar cu totul din lumea in care “activez”. Dar am, de cele mai multe ori, o siguranta care sare. O voce in capul meu, un gandac, care imi spune: “Gata! Este de ajuns!”
@Daniel – atât: excelent articol,;)
🙂 apreciez!
Nu sunt suficient de creativ astfel incat sa imi organizez timpul si activitatile suficient de bine. Sunt angajat, dar in timpul personal lucrez pe proiectul meu.
Se intampla ca vin atat de multe cereri din exterior, atat de multe idei, atat de multe inovari, nevoi. Pur si simplu nu mai reusesc ca orele libere dintr-o zi sa le structurez din prisma timpului MEU liber.
Am observat ca aceasta incapacitate, din punct de vedere emotional, imi lasa senzatia de abandon.
Am avut foarte multe constientizari din acest articol. Sa spun NU mai des, trebuie sa mearga a I-a! 🙂
Nu cred ca are legatura cu creativitate, cat mai degraba cu un proces constanta de “trial and error”, pana in punctul in care intelegi cum functionezi.
Foarte tare, chiar e tot mai greu să te deconectezi complet, dar atât de necesar! Mulțumesc pentru articol.