Influenta sau bani?

19 mai 2020 - 53 Comentarii
img
KFC Romană, la inceputul anilor 2000. 
 
Eram cu un bun prieten, discutam despre afaceri. Era modul nostru de a evada din realitatea care ne sufoca, pe amandoi.
 
Ca sa iti faci o idee, eu aratam cam cum arat si acum. Poate cu pungi la ochi mai putin pronuntate. Aveam parul neingrijit, netuns de mult timp, zburlit in toate directiile. Un pulover gri cu alb, dar cu doua numere mai mari decat ar fi trebuit sa port. Tin minte ca, daca trageam de maneci, imi puteam ascundea mainile cu totul. 
 
Prietenul asta al meu era in opozitie cu mine. El era tuns scurt, periuta aproape. Era mult mai inalt ca mine, foarte slab, cred ca aveam acelasi numar de kilograme, daca ne puneam pe un cantar. Mult mai tarziu ne-am dus amandoi sa donam sange pentru un prieten comun si, cand ne-a vazut asistenta, ne-a aruncat o vorba care mi-a ramas pe creier:
 
“Aoleu, au venit doi la punga!”
 
Cam astia eram, “doi la punga”. Slabi, trasi la fata amandoi, unul inalt, altul ceva mai scund. 
 
Ne intoarcem la KFC. Daca eu aveam pe mine un pulover, el era imbracat intr-un tricou negru iar pe piept trona un cap de mort, care se uita direct in ochii mei. Blugi purtam amandoi, doar ca eu ceva mai largi si deschisi la culoare, prafuiti, iar el inchisi la culoare, stramti. 
 
N-ai fi dat doi bani pe noi. In fata noastra, pe o tava rosiatica, aveam un meniu de cinci aripioare, pe care il poșteam. 
 
“Tu chiar crezi ca faima are legatura cu banii?”, m-a intrebat el, cu un aer filosofic, curatand metodic carnea de pe un os.
 
Asta era subiectul cu care ma freca la cap pe atunci. El spunea ca faima este diferita de bani, eu nu vedeam diferenta, mai ales ca nu aveam parte de niciunele. 
 
Dar, pentru el cel putin, distinctia intre cele doua era importanta.
 
M-am uitat la el, am inspirat aerul din jurul nostru, care mirosea a usturoi, si am decis sa il infrunt. 
 
“Eu cred ca ajuta!”
“Te incurca!”, a replicat el.
 
So, fac iar un fel de freeze out. Aveam 20+ ani, eram angajati amandoi, pe salariu minim. Si aveam o discutie despre cum sa facem afaceri si bani. Despre mentalitatea din spate. 
 
El sustinea ca trebuie sa alegi de dinainte intre faima si bani, calea pe care sa mergi. Eu nu intelegeam de ce sa le desparti, de ce sa nu le iei pe amandoua la pachet. 
 
Iar faima chiar te ajuta sa faci bani, pana la urma… Nu? Asa ca am inceput sa rad. 
 
“Ok, explica si mie cum te incurca, atunci cand esti faimos, sa ai si bani.”
 
Iar prietenul asta al meu a facut o mutare pe care o vezi numai in filme. A lasat osul pe tava, in gramajoara de oase din fata lui. Apoi a vanturat mainile in aer, ca si cum ar fi fost ude, apoi s-a sters de grasime pe tricou, exact pe capul de mort de pe piept. Intai cu dosul palmelor, apoi cu palmele. 
 
Dupa care a ridicat paharul albastru, de pepsi, din fata lui, si a baut lacom din el. Abia apoi a continuat:
 
“Faci o confuzie intre cele doua, le suprapui. Poti sa ai bani si fara sa fii faimos, sa te cunoasca lumea. Este chiar mai indicat, pentru ca ai mai multa claritate. Uita-te la vedete de televiziune, la actori, la cantareti celebri.”
 
“Asa…”
 
“Ei traiesc din atentia primita. Asta e valoarea lor. Faima este sursa echilibrului lor. Cand scade atentia celorlalti, lumea lor se darama. Daca le tai sursa, cad in depresie. De-aici atatea drame, vicii, alcool, droguri, sinucideri. Ai nevoie de o tarie puternica de caracter sa rezisti la asa ceva.”
 
Incercam sa cuprind cu mintea, dar mi se parea ca exagereaza. N-o fi dracul atat de negru. 
 
Tin sa precizez, nu exista facebook pe atunci. 
Nici smartphone-uri. 
Majoritatea aveam emailuri pe yahoo. 
Inca mai existau internet cafe-uri. 
 
Faima era ceva foarte “departe”, ca sa fie o discutie serioasa, din punctul meu de vedere. Faimosi erau aia care apareau la TV. Si actorii. Aia mari. Atat.
 
“E un gol interior. Ca o groapa.”, a continuat el. “Crezi ca atentia celorlalti astupa groapa, dar nu fac decat sa o mareasca. Nu ai cum sa o acoperi.”
 
“Si concluzia?”, l-am intrebat
 
A fost randul lui sa rada.
 
“Concluzia este ca e mai bine sa ai bani decat sa fii faimos.”
 
Astazi, la 15 ani distanta, tipul cu tricou negru este milionar. Si un ilustru necunoscut. 🙂
 

Premisa “varfului de lance”

Subiectul mi se pare mai de actualitate acum decat era atunci, pentru mine. Eram la inceputul activitatii noastre profesionale si premisa prietenului meu era simpla:
 
Trebuie sa alegi ce vrei!
 
Din punctul lui de vedere, daca le voiai pe toate, nu obtineai mare lucru. 
 
Raspunsurile potentiale erau:
  • Bani (business adica)
  • Faima (sa fii cunoscut)
  • Abilitate (o profesie pe care o construiesti in timp, pentru care esti platit)
  • Arta (o exprimare artistica & vocationala)
 
Logica din spate era ca, daca nu alegi “varful de lance”, actiunile tale se vor lovi cap in cap si iti vor sabota “drumul” pe care mergi. Raspunsurile erau incompatibile intre ele, atata timp cat nu aveau unul singur, “meta”, un fel de lider de trib, lup alfa, care sa le ghideze pe toate. 
 
Daca alegeai activitatea “meta”, celelalte, secundare, se puneau in serviciul celei principale.
 
Altfel, daca nu faceai asta, abilitatea pe care o construiai, ajungea sa te impiedice sa faci bani. Faima te impiedica sa iti construiesti o abilitate. Banii te impiedicau sa fii artist. Etc.
 
O ciorba de potroace care nu ducea nicaieri. 
 
Dintre toate, faima era cea mai toxica. Dar si cea mai abstracta, pentru noi. Cea mai “departe”. Asta pentru ca, pe atunci, intre faima si nefaima era o granita vizibila, ca un zid. 
 
Exista un singur tip de faima: cea incontestabila. De tip “Robert de Niro” sau “Toma Caragiu”. Faima de 5 stele din 5. Restul era “zgomot de fundal”. 
 
Insa, in ultimii 20 de ani, cu precadere, s-a intamplat ceva neasteptat. 

Faima “tribala”

Pe masura ce barierele geografice, culturale, sociale si economice au cazut si tehnologia a inlesnit comunicarea in masa, “faima” si-a redesenat si ea granitele. 
 
Astazi “toata lumea are o voce” si si-o poate face auzita. Cu ajutorul unei conexiuni la internet, a unui laptop sau telefon – poti ajunge, virtual, la audiente de milioane sau zeci de milioane de persoane. De fani.
 
Canalele de social media, cu likeuri & vizualizari, au rescris notiunea de faima. 
 
Oamenii faimosi, de pe vremuri, de tip Robert de Niro, sunt pe cale de disparitie, ca niste dinozauri care isi traiesc ultimele zile. In spatele lor vin milioane de oameni faimosi, dar ilustri necunoscuti. 
 
Faima lor este una “tribala”, “zonala”, pozitionata pe “insule” de audiente.
 
Poti fi vedeta pentru 500 de oameni, care isi fac semne cu cotul cand te vad in mall, la cumparaturi. Care isi fac curaj sa intre in vorba cu tine, sa faca o poza cu tine sau sa iti ceara un autograf.
 
Si un “strain” pentru toti ceilalti. 
 
Poti fi vedeta incontestabila, in bula ta, si “nimeni” in afara ei.
 
Sa fii “vedeta” a devenit, cu ocazia asta, o profesie de zi cu zi. Palpabila si relativ usor de obtinut.
 
Din punct de vedere al marketingului, asta a ajutat foarte mult. Pentru ca astazi traiesc din ceea ce fac mult mai multi actori, pictori, scriitori, antreprenori, marketeri (etc.) decat, probabil in toata istoria noastra din ultimul secol. 
 
Dar a adus si toate problemele psihice, care vin la pachet cu “beneficiile”:
  • faptul ca avem impresia ca suntem mult mai importanti (decat suntem, de fapt)
  • ca meritam mai mult, dincolo de actiunile noastre de zi cu zi si ce facem (in engleza exista termenul “entitlement” care exprima foarte bine partea asta)
  • am devenit mai agresivi cu alte pareri, care nu sunt conforme cu cele ale bulei noastre
  • am devenit mult mai inclinati sa actionam pentru o recompensa imediata (reactii / likeuri), decat pentru una intarziata, dar mult mai calitativa (o carte scrisa, un proiect de calitate etc.)
 
Nu intamplator am folosit cuvantul “trib” in subtitlu. Istoria ne-a invatat ca “tribalismul” naste ce e mai rau in oameni: violenta, conflict si ura. 
 
Faptul ca ne-am impartit virtual, pe triburi, ne-a adus o lipsa de empatie fata de oameni diferiti de noi, dar si respingere a parerilor care nu sunt conforme cu ale noastre.
 
Pe scurt: faima care parea atat de departe, in discutia cu prietenul meu, astazi este gustata ca mic dejun de catre noi toti. Si asta face ca premisa varfului de lance sa devina mai importanta ca oricand.
 

Rolurile arhetipale
(sau “motivatorii”)

Intr-o viata de om jucam multe roluri. Unele profesionale, altele sociale. Suntem manageri, agenti de vanzari, directori, antreprenori, marketeri, fotbalisti (etc.) si prieteni, iubiti, soti, fii sau parinti. 
 
Chiar si intr-o singura zi putem juca zeci de roluri care se intrepatrund pana in punctul in care aproape ca nu le mai deosebim.
 
  • Poti face o cafea partenerului de cuplu (din rolul de iubit). 
  • Sa iti duci copilul la scoala (parinte), in timp ce te strecori prin trafic, rapid, pentru ca esti in intarziere (sofer). 
  • Ajungi intr-o sedinta, unde managerul traseaza obiective si actiuni noi, pentru saptamana in curs (subaltern).
  • Dupa care dai telefoane catre potentiali clienti (agent de vanzari).
  • Vorbesti cu mama ta, care are nevoie de un medicament pe care nu il gaseste (copil).
 
si lista poate continua la infinit, aproape…
 
Si, cu toate astea, desi avem zeci sau sute de roluri pe care le “jucam” cu o alternanta si o dexteritate uluitoare, exista anumite roluri “arhetipale”, care dau directie generala in ceea ce facem.
 
Cand folosesc termenul “arhetipal”, mi-as dori sa uiti de alte modele psihologice, pe care le stii, probabil, si sa te concentrezi mai degraba pe definitia lui.
 
Arhetipal, in cazul asta, inseamna “matriceal”, care insumeaza o categorie de roluri, carora le da energie. Cuvantul in sine este format din doua cuvinte: 
  • arhe (din grecescul “arkhe”, care inseamna “de la inceput”, “de dinainte”, “originar”)
  • si tip (din grecescul “typos”, care inseamna model, grup, categorie)
 
In esenta, arhetip inseamna un model initial, dupa care se calauzeste cineva. Rolul din spatele rolurilor. Cel care tine haturile. Care motiveaza actiunile.

Cele 7 roluri arhetipale, din sec. XXI

Cand ne referim la contemporaneitate, la actual, tehnologia si usurinta cu care comunicam, in mediul virtual, influenteaza foarte mult rolurile arhetipale, care ne calauzesc.
 
Asta inseamna ca acest articol ar fi fost prea putin relevant acum 30 de ani, spre exemplu (sau, in cel mai bun caz, ar fi fost relevant pe bucati).
 
Cand ma refer la roluri arhetipale, ma refer la rolul care detine controlul in majoritatea situatiilor. Si care te defineste. 
 
Aceste roluri arhetipale:
  • nu sunt fixe (cu exercitiu poti iesi dintr-unul care nu iti este folositor)
  • sunt influentate de mediu (cel mai probabil ai mai vazut rolurile astea jucate de catre prietenii tai, din anturaj, de parinti, de mentori sau modele)
  • pot fi influentate de context (in cazul unor situatii din exterior, rolul poate fi schimbat sau redefinit)
  • sunt influentate si de varsta si experienta (pe masura ce treci prin viata, te vei simti mai inclinat catre un rol specific varstei)
 
In acelasi timp, cand ne referim la roluri arhetipale, este foarte important sa intelegem ca noi suntem mult mai mult decat suma actiunilor noastre (si a rolului in care ne regasim).
 
Aceasta afirmatie, de mai sus, ne ajuta sa putem sa evoluam. 
 
Exista doua roluri “in afara societatii” (aflata la periferia socialului) si cinci “in societate” (in care ar trebui sa ne regasim, 9/10 dintre noi).
 

Cele doua roluri din afara societatii:

1. Supravietuitorul: cel care lupta pentru supravietuiarea in plan fizic. Se activeaza, de obicei, in caz de criza: lipsa mancarii, a resurselor materiale, a unui acoperis deasupra capului, in caz de razboi, cataclism, criza sociala / economica puternica sau boala. 
 
Este ce am simtit, cu totii, cei mai multi dintre noi la un nivel foarte mic, insa, atunci cand au aparut vestile despre covid-19 si am dat iama in hipermarket-uri ca sa ne facem provizii.
 
2. Ascetul: persoana autentic spirituala, retrasa, care duce o viata departe de societate, de lume. Nu este motivat intrinsec de latura materiala sau care tine de ego (titluri, realizari, recunoastere), ci mai degraba de cea spirituala, de metafizic, de relatia cu Dumnezeu.
 
Rolul acesta apare rareori in societate si, cel mai des, spre final de viata sau in ultima treime a liniei timpului personal. 
 

Cele 5 roluri din interiorul societatii:

1. Vedeta: al carei scop primordial este sa fie vazuta, apreciata, recunoscuta. Se pune in lumina reflectoarelor prin detalii despre viata intima, picanterii, ca sa starneasca reactii. Are grija de imagine, de modul in care se propaga aceasta in societate. De obicei lupta pentru a parea intr-un anumit fel in fata celorlalti. 
 
In lumea moderna “vedeta” este orice influencer, mai mic sau mai mare, din online, care: 
  • pune poze des cu el, prietenii, familia
  • posteaza des
  • vine cu pareri despre cum ar trebui traita viata, dar din pozitie superioara, de autoritate
  • vorbeste des despre “adevarul” personal
  • este foarte prezent pe canalele de social media
  • de obicei “continutul” comunicarilor este cantitativ, mai putin trecut prin filtrul ratiunii si emis cu scopul principal de a obtine reactii “de la fani”
  • “traieste” din reactiile celorlalti (likeuri, vizualizari, comentarii)
 
Cuvinte cheie: imagine, prezenta, energie, fani, reactii, “eu”, ego, comunicare.
 
2. Comerciantul: care are ca valoare profitul, in urma unor tranzactii comerciale. El stie ca fiecare om are nevoi si cauta sa indeplineasca acele nevoi in schimbul unor sume de bani (si nu numai). Este motivat de bani, de cont, de piata libera, de cerere si oferta. 
 
In lumea moderna, aici intra, la gramada, antreprenori, marketeri, agenti de vanzari (dar nu toti), comercianti pe care ii vezi in piata, ca vand rosii, pustanii care iti vand adidasi originali etc.
 
Cuvinte cheie: bani, pret, cost, cerere, oferta, nevoie, client, profit.
 
3. Meseriasul: este cel care are o abilitate pe care a dus-o la un nivel de expertiza pana in punctul in care traieste din asta. De multe ori se supraidentifica cu ceea ce face.
 
Aici intra orice om “bun” in activitatea lui, de la constructori, la mecanici auto, de la translatori de japoneza la simpli agricultori. De obicei sunt persoane “abile”, indiferent ca lucreaza cu mainile sau cu mintea, care stapanesc tehnica domeniului lor la un nivel ridicat de maiestrie. 
 
Sunt recunoscuti de catre societate ca fiind “specialisti” in ceea ce fac, de aceea se apeleaza des la ei.
 
Cuvinte cheie: abilitate, experienta, rezultate, practic, palpabil, concret (si foarte multi termeni specifici, in functie de industria in care activeaza).
 
4. Artistul: nu este, conform credintei populare, o persoana lipsita de disciplina sau dezorganizata. Dimpotriva, este o persoana extrem de conectata la ceea ce face (pana la nivel de nebunie), cu un consum intens interior, cu scopul de a-si potoli propria chemare. 
 
Daca meseriasul si-a construit abilitatea pornind de la o nevoie din exterior (“o masina stricata”) catre interior (“studiu despre cum se repara o masina”), artistul isi construieste abilitata in sens invers: pornind de la o nevoie din interior (“vreau sa ma exprim”), catre exterior (“un tablou”).
 
De multe ori meseriasii si artistii, oricat de ciudat ar parea, se confunda intre ei. Aici intra orice activitate asa zis – vocationala: muzica, dans, scris in orice forma, pictat, sculptat etc.
 
Cuvinte cheie: chemare, consum, dorinta, arta, emotie, exprimare, inspiratie, muza.
 
5. Activistul: este un razboinic modern, al cauzelor asa zis “pierdute”. O persoana care se lupta cu sisteme, care se agata de garduri, cand vin jardarmii ca sa imprastie manifestantii, care inventeaza lozinci si poarta pancarde dupa ea, care coordoneaza campanii de strangere de fonduri.
 
Are o cauza pe care o pune, de multe ori, deasupra speciei umane, la nivel general: incalzirea globala, planeta, animalele (caini vagabonzi, pisici, sturioni, cai salbatici din delta), categorii sociale defavorizate, violenta, aurul din Rosia Montana, gazul de sist etc.
 
Il recunosti pentru ca este prins, deseori, de patos in discurs. In viziunea lui omul sau societatea sunt defecte si au nevoie sa fie reparate. Si, in viziunea lui, exista mereu doua mari grupuri: noi vs. ei. “Ei” fiind inamicul.
 
Cuvinte cheie: lupta, impreuna, dusman, moralitate, donatii (si alti termeni specifici, de tip: incalzire globala, animale, saracie, boala etc.)
 

De ce este important sa stim rolul arhetipal pe care il jucam?

Aici o sa iti dau un raspuns pe care probabil ca o sa il intuiesti. 
 
In principiu ai nevoie de abilitati pe toate cele cinci roluri “de societate”, dar va trebui sa ti-l alegi pe cel “principal”, in functie de ceea ce vrei de la tine si de la viata pe care o traiesti. 
 
Daca vrei bani (exemplul de la care am plecat in acest articol), atunci va trebui sa joci rolul de comerciant (sau antreprenor), mai putin de “vedeta”. Ar trebui sa te educi in zona asta. Jocul banilor nu ar trebui sa te includa ca pion principal, asta daca vrei sa fii eficient in ceea ce faci. 
 
Yuval Noah Harrari, celebrul autor al cartii Sapiens, spunea ca, atunci cand ti se acorda atentie prea multa, cand esti mereu in lumina reflectoarelor, nu ai timp sa evoluezi. Plesu spunea ca activitatea de a nu te gandi la nimic, in timp ce mananci o mana de nuci, este extrem de importanta pentru evolutia creierului. 
 
Cine isi mai permite, astazi, sa se gandeasca “la nimic”, cand apar laude, critici, cereri de interviuri, de guest posts, idei de podcasts, serii de articole de scris, comentarii de raspuns, mailuri, intrebari, atacuri, insinuari, barfe? Trebuie sa fii constant cu urechile ciulite si cu nasul cautand miros de pericol. Sau de oportunitate. 
 
Antreprenorul este un om care are nevoie de claritate, ca sa construiasca un business. 
Vedeta duce, de obicei, lipsa de claritate, fiind permament in mijlocul evenimentelor. 
 
Antreprenorul se concentreaza pe “client”. 
Vedeta se concentreaza pe ea insasi. 
 
Nu spun ca nu poti castiga bani din rolul de “vedeta”. 
Spun, doar, ca daca o faci (daca esti interesat de bani si ii castigi din rolul de vedeta), atunci o faci in ciuda rolului, nu cu ajutorul lui.
 
Cam atat,
Cu drag, 
Daniel
 
 
PS: Eu scriu pentru claritate, a mea si a cititorilor mei. Cel mai bun mod ca sa ramanem in contact este sa te abonezi la newsletter-ul de pe site:
 

 
PPS: tu in ce rol din cele enumerate mai sus te regasesti cel mai des? (lasa-mi un comentariu mai jos si hai sa schimbam impresii)

53 de comentarii

  • Monica Drosu says:

    Am realizat, cu ocazia asta, ca sunt vedeta, ceea ce e ireal si amuzant, daca ma gandesc ca nu demult imi reprimam orice incercare de self expression. 🙂

    Articolul vine la timp pentru a echilibra rolurile pe care mi le asum si pentru a ma asigura ca nu trec dintr-o extrema in alta.

    In alta ordine de idei, mi-a placut mereu conceptul de trib (comunitate) si e foarte interesant sa vad si o alta perspectiva.

    Nu ma gandisem ca, tocmai ceea ce apropie oamenii, ii si desparte, pentru ca ii face reticienti la alte pareri, din exterior, diferite de ale tribului.

    Neacceptarea asta inseamna plafonare, involutie si e un red flag de care trebuie tinut cont.

    Articolul mi-a dat un pic de gandit, dar asta e exact ceea ce caut atunci cand citesc ceva.

    So, thanks! 🙂

    • “ce ii uneste, ii si desparte” – exact.

      tine de modul cum am pus stapanire pe planeta asta.

    • Ana says:

      In starea mea de dupa cititea articolului ma gandesc 1) la sursa si motivul adoptarii acestor roluri si cred ca la nivel mai adanc fiecare rol este un tip de manifestare a unor valori; 2) la diferenta care exista uneori intre rolul pe care il simti in suflet si cel pe care il practici.
      Exista oare vreo modalitate de conciliere a lor, o zona gri?

  • Stefan Lucian Vladescu says:

    Eu sunt artist in cuget si simtiri insa joc constant rol de comerciant sau expert, bineinteles din motive financiare sau de vagi inclinatii sau placeri. Nu stiu daca am nevoie sa ma bag mai mult intr-un rol sau doar sa gestionez mai bine ceeace fac deja.

  • Cred că rolurile se schimbă foarte des și diferă în funcție de context. Esențial e să le conștientizezi.

    Foarte bun articolul!

    Voi fi mai atent în perioada următoare la modul în care mă comport/manifest în relația cu ceilalți și voi încerca să identific tipare.

  • Patricia G says:

    Cred ca multa vreme am cochetat cu ideea de vedeta, admiram persoanele din acel rol si imi doream sa fiu acolo. Cu ele sau in locul lor.

    Insa rolul meu principal a fost de meserias. Mi-am slefuit abilitatile si le-am imbunatatit constant.

    Ce am inteles insa din articolul asta, e ca faima te incurca, iti rapeste timpul pe care il poti dedica dezvoltarii tale, evolutiei, usor te transform intr-un superficial, egocentric. Si de cele mai multe ori nici nu iti creaza confort, nici material si cu atat mai putin emotional (datorita temerii de a nu devenii peste noapte un ilustru necunoscut).

    Note to self: Alege-ti rolul si apoi comporta-te in accord cu alegerea ta.

  • Cristian says:

    Imi place la nebunie scena cu stersul mainilor 🙂 . Hm, rolurile pe care le avem ,contienti sau nu, chiar is importante. Mie imi da de gandit! Merci de articol!

  • Catalin says:

    Interesanta abordarea. Eu sunt un soi de wanna be artist dupa cate imi dau seama.
    Mai vedem, te anunt eu cum merge treaba 🙂

  • Cosmin T says:

    Am avut recent procesul asta :))
    Articolul a venit manusa!

    Mi-a adus claritate, iar valoarea maxima pentru mine, pe scurt, este: “ia O decizie”.

    Plus ca mi se pare mult mai ofertant sa aleg un arhetip din care sa dau maxim, pentru ca oricum le creste si pe celelalte la pachet.

    La final, parca mai faci loc pentru inca un articol. Desi am luat decizia deja, mi-ar placea sa vad si argumentatia ta despre faptul ca atunci cand nu alegi O cale (UN arhetip) – nu doar ca inaintezi greoi si defocusat, dar te duci mai jos decat unde esti deja.

    Asta ajunge la mine din ultimul paragraf.
    Poate intr-un articol viitor 🙂

    • E loc de o carte intreaga, nu doar de articol. 🙂
      Era o voce, daca mai tii minte, cand alegeai un personaj la Mortal Kombat.

      “Choose your destiny!”

      Cam asta este mesajul si aici.

  • Iuliana says:

    Te rog spune mi si mie ce crezi ca sunt in ce “rol”ma incadrez..https://www.facebook.com/iuliana.ivanuta.7

    • Am glumit in PS. Nu credeam ca o sa fiu luat in serios 🙂
      Nu e in intentia mea sa stau sa analizez conturi de facebook.

      Era un fel de a spune: “daca imi dai un cont, pot sa imi dau seama; dar poti si tu o sa o faci usor.”

      Comunicare defectuoasa.

      Sterg PS-ul acum 🙂

  • Roxana says:

    Foarte interesanta si pertinenta abordarea ta! Am observant, ca si la celelalte articole, un fir rosu si mai multe idei care il urmeaza si de fiecare data cand citesc ce scrii, la final imi vine in minte acelasi lucru: E priceput omul asta si scrie bine!
    Legat de rolurile arhetipale, cred ca pendulez intre supravietuitor si ascet de cand cu COVID 19. Mi-am facut provizii moderat, dar hrana reala a venit mai de graba din zona spirituala. M-a ajutat mai mult meditatia decat tocanita.
    In interiorul societatii ma plasez in rolul de meserias, in proportie de peste 75%. Cred ca din acest rol ti-am dat si feedback-ul pe articol: priceput, bine, rezultat, super-articol care merita citit. Eu m-am bucurat de el la o cana de cafea si a fost mai hranitor pentru mine decat un croissant sau un biscuit.
    Gand bun, de recunostinta! R

  • Lucian G. says:

    In prima parte a vietii am fost comerciant, apoi meserias, mai tarziu artist si acum cred ca sunt activist. A.., si in adolescenta cred ca eram vedeta.
    Dar ai dreptate cu varful de lance, trebuie sa intelegem cevsintem acum si ce vrem.
    Multumim Daniel.

  • catalin says:

    Foarte fain articolul Daniel. De-a lungul timpului m-am jucat intre meserias si artist, dar pe fond sunt un ascet.
    Te astept la Cluj!

  • Andreea says:

    Buna Daniel,

    Foarte bun articolul tau. A atins niste puncte sensibile in cazul meu. Recunosc ca mi-a luat ceva timp sa vad unde m-as pozitiona. La inceput am avut impresia ca nu mi se potriveste nici un rol…:) Apoi, sapand mai adanc mi-am dat seama ca oscilez intre meserias si artist. Meserias este rolul pe care l-am dobandit de-a lungul anilor. Artist este rolul catre care tind, sau catre care simt ca m-as indrepta. Asa cum vezi, inca nu am claritate 100% asupra acestui lucru. Partea buna este ca mi-am pus aceasta intrebare. Si pentru asta iti multumesc!

    • Claritatea vine din intrebari bune si curajul de a raspunde dincolo de “ce ne vine in minte” prima oara. Sa stai un pic cu tine si sa introspectezi. Sau, cum ar spune Plesu, sa mananci o mana de nuci fara sa te gandesti la mare lucru. :))

      Mersi mult pentru comentariu.

  • Ion Gutu says:

    Eu la fel, ma regăsesc mai mult in rolul de meseriaș.

    Mi-a plăcut de fiecare data, sa stric nuca, sa inteleg problema din miezul ei și apoi sa pot transmite aceasta soluție și altora.

    Inteleg ca uneori noi trecem și prin alte roluri pentru a putea menține rolul de baza cit mai activ 🙂

    Un articol care se potrivește mult pentru zilele nostre!

  • Elena F. says:

    Eu sunt comerciant, clar, de mica! Dar in capul meu si pentru bula mea sunt si vedeta. Activista sunt de cand ma stiu pentru puterea femeilor!

    Fain articol, lucrat, marca ta. Daca imi dai 10 texte eu stiu care e al tau. Curat, organizat, nici un cuvant in plus sau in minus, parcurgi rand dupa rand fara sa mai apuci sa respiri… pana cand vezi poza ta din final!

    Scena cu aripioarele e wow!

  • Irina says:

    Eu cred ca le-am jucat pe toate. :)) Articolul tau chiar m-a pus pe ganduri in ideea in care acum e momentul sa-mi stabilesc, din nou, rolul pe care-l joc in viata mea si in societate. Multumesc pentru claritate. Sharuiesc.

  • GEORGIANA says:

    În esență cred ca mereu am fost artista! Am avut o lungă perioadă cu porniri de vedeta, la pachet cu rol de comercianta, dar vad ca se risipesc din ce in ce mai mult si ma simt ok cu asta. Am experimentat candva si activismul, putin, cat pentru a-mi da aere de vedetă.
    Mi se pare interesanta dinamica asta a rolurilor, doar ca putini dintre noi suntem conștienți de rolurile pe care le jucam.
    Asa ca articolul tau vine ca o pauza de informare si de conștientizare,

    • Ma bucur.

      Rolul de artist de obicei isi face simtita prezenta abia atunci cand zgomotul de fundal se indeparteaza (bani, faima, prieteni, alcool) si, in linistea creata, iti dai seama ca auzi o soapta (o chemare). Ala e momentul de aha, cand iti dai seama ca oricat de multe ai face, ai obtine – vocea aia nu dispare. :))

  • Tache Alin says:

    Salut,
    Eu sunt in rolul principal de comerciant, avand in vedere jobul in vanzari pe care in am.
    Mi-a placut foarte mult aricolul, m-a ajutat sa inteleg ca nu mi se potriveste rolul principal de vedeta pe care l-am tot vanat de cativa ani
    Multumesc 🙂

  • Stefan says:

    La cei 58 de ani ai mei (nu ca ar fi prea multi…) pare-se ca trag spre ascet (pandemia aproape ca nu m-a deranjat doar miscarea aproape zilnica, din parcul apropiat, mi-a lipsit in oarecare masura) Am fost pe rol de meserias “de birou” multi ani la rand. In ultimii ani am asimilat-o tot mai mult cu o forma de sclavie moderna, eleganta (e un punct de vedere personal si fara intentia de a supara sau jigni pe cineva). Posibilitatea ce s-a ivit de-a ma “rascumpara” nu am de ce sa o regret: a facut doar sa ma apropie de rolul pentru care cred ca sunt facut de mic copil. Uneori e greu cu cei din jur pentru ca au impresia ca nu faci aproape “nimic”.
    Cat despre material… are asa o distinctie aristocratica a carui lectura chiar m-a incantat.

  • Un articol extrem de bun si binevenit. A picat la tanc. Mi se pare ca este foarte potrivit pentru începutul unui proces de auto-cunoastere, cat si de schimbare a identității, cum se intampla cand treci de la rolul de angajat la freelancer [lance 🙂 pun intended] sau de la freelancer la entreprenor, si tot asa ..

    L-am trimis catre doua cliente cu care lucrez pe aceste procese. Multumiri!

  • Mircea says:

    Excelenta (invitatie la) introspectie: reusesti mereu sa ne “citesti”, inainte sa te… inspiram! 😀

    Meserias cu zvacniri de Artist, mă “cam” inspira si rolul de Ascet… (sau doar ma dau Vedeta cu asta!?…)

    Mare multumire & tare pretuire!

    • zvacniri sa fie 🙂

      In mod normal ascetul doar este, nu vorbeste despre asta neaparat. Sunt sanse mari ca atunci cand cineva vorbeste de spiritualitate, sa nu vorbeasca din spiritual, ci din vedeta.

  • Ionel Bruma says:

    Sincer, eu credeam ca nu sunt nici la jumatatea cursei ‘ai ron man’ – aceasta combinata de roluri. Dar, dupa ce am citit ce ai scris aici legat de ascet, se pare ca sunt in ultima treime a vietii. Nu mi-am facut rezerve odata cu valul, poate cel mult o punga de seminte si un loc cu belvedere, si am preferat sa fac surfing vizual. In timpul valului mi-am amintit de Nicolas Cage in Knowing si asta mi-a dat liniste. Am invatat in cele din urma ca atunci cand iti incarci buzunarele iti incarci si sufletul intr-un fel sau altul, iar la plecare, spre deosebire de buzunare, in suflet nu-ti baga nimeni mainile. Ma recunosc drept artist, desi sunt artist doar in a nu excela la nimic.
    Fain articolul. Multumesc.

  • Florin Bacanu says:

    Nici ca puteai alege un moment mai bun pentru acest articol.
    Câteodată ma intreb cum faci asta, stau putin….si imi revin.Esti facut pentru asta.

    Acum revin, dupa ce l am citit de doua ori ( si am lasat loc sî pentru maine).
    Sincer, m.ai pus serios pe ganduri si dupa o zi de rascoliri, ajung la…..sunt un meserias cu iz de artist care a fugit intotdeauna de imagine de vedeta.
    Greu….dar am de luptat cu asta.Noroc cu tine, ai momente cand pur si simplu dai cu mine (cred ca di cu altii) de pamant, realitate…..
    Nu pot decat sa iti multumesc!

  • Salutare si multumesc pentru articol, o sa am o imagine mai clara la trecerea prin roluri, pe viitor.
    De-a lungul vremurilor am trecut prin toate tipurile de modele pomenite de tine.
    Am ajuns sa ma simt confortabil in rolul de meserias – artist si tind sa raman aici.
    Ai dreptate cu ideea de vedeta. Am fost acolo acum ceva ani, in bula mea, este extrem de consumator si greu de gestionat acel gol. Plus ca financiarul nu vine neaparat atasat, la mine nu a fost deloc…
    Acum, desi am o bula in care unii se uita cu interes la ceea ce fac, tind sa ma indepartez de rol si sa il privesc la distanta, iar apoi imi aduc aminte sa ii las sa se apropie, sa ies din rolul de ascet.
    Consider ca gasirea unui rol personal confortabil este foarte important, atat timp cat nu devine doar o obisnuinta.
    Spor in toate si soare in suflet.

    • “Consider ca gasirea unui rol personal confortabil este foarte important, atat timp cat nu devine doar o obisnuinta.”

      Cred ca ce ai spus mai sus este un “nugget” de intelepciune.

  • Magdalena says:

    Articolul tau a fost atat de bun, incat am citit si toate comentariile! Ha! Nu fac asta niciodata! Ai adus claritate in mintile noastre. Cred ca cel mai important este sa te simti bine, sa traiesti autentic in orice rol ajungi sa fii la un moment dat. Multumesc.

  • Negrut Anamaria Livia says:

    Salutare tuturor ,

    Am ajuns sa citesc si eu articolul , la momentul potrivit pentru mine . Ce am inteles eu , ca am fost in rolul de vedeta (recunosc m-au si ajutat unele abilitati ), insa acum ma aflu in rolul de comerciant-meserias cel mai mult timp, eu fiind “omul firma”( sa nu ma taxezi pentru utilizarea expresiei tale 😉 .)

    Am nevoie de promovare online si acolo sunt in rolul de vedeta si meserias . Din toata experienta asta cu pandemia am ajuns la concluzia ca ma avantajeaza rolul din randul 2, fac mai multi bani asa si sunt aproape de actiune insa nu in mijlocul ei. In mine s-a facut liniste si e bine, acum pot sa cresc .
    Am ajuns si la nivelul sa nu ma deranjeze daca partenerul castiga mai multi bani ,ca mine … si e maxim .

    Va pup.

  • Adriana Tudor-Frunza says:

    Iti scriu din rolul meu de meserias – asa m-am regasit conform clasificarii tale.
    Mi-a placut mult articolul si iti multumesc. Ar fi ideal daca am avea la inceput de viata si de drum un mentor , ca tine, sa ne ajute putin sa ne alegem rolurile, – de multe ori ceea ce vrem nu ni se potriveste si nu stim asta, caci avem tendinta sa ne cautam modele. Modele care stralucesc pe moment, nu stim exact cum vor evolua si ce au in spate.
    Avem nevoie de claritate.

  • R.S. says:

    Salut Daniel!

    Am facut un efort de vointa sa-ti citesc tot articolul, avand in vedere nivelul de oboseala care s-a adunat in mine de-a lungul zilei si in ultima perioada…

    Incantat ca deobicei, cred ca stii pana acum cat de mult iti apreciez atat stilul de a scrie, cat si subiectele pe care le abordezi si le dezvolti. 🙂

    Buun…

    Exista o vorba foarte mare din punctul meu de vedere, pe care o tin minte de acum 4 ani, preluata din cartea „Scoala Zeilor” scrisa de un autor italian (nu ii mai tin minte numele, spre rusinica mea)…

    O s-o parafrazez putin, fiindca nu mai tin minte exact cum suna: problema omului este ca nu joaca suficiente roluri in viata sa (de parinte, copil, frate/sora, angajat/angajator, iubit, amant, sot, prieten etc.), ca tind sa ramana blocati in anumite roluri, uitand sa si le schimbe, iar cand o fac, nu le joaca suficient de bine si de autentic.

    Raman blocati in rolurile anterioare noilor situatii si sunt luati prin surprindere. Mai mult de atat, ajung sa fie dominati de rolurile in care intra.

    De exemplu, eu de foarte multe ori ii pot face pe unii oameni din jurul meu sa creada ca sunt nervos / furios. Cand de fapt eu doar joc rolul omului furios, pentru a fi luat in serios in anumite contexte (si reusesc), pentru ca intuitia mea careia aleg sa ii dau curs, considera ca acela este rolul cel mai potrivit pe care sa-l joc in momentul si contextul respectiv.

    Asta inseamna ca imi domin rolul si ca nu ma domina el pe mine. In schimb cand ma domina rolul pe care aleg sa-l joc mai mult sau mai putin constient, ma identific cu furia si intr-adevar devin furios, uitand fara sa vreau ca am ales initial doar sa joc rolul omului furios si NU sa ma identific cu el.

    Iar asta este doar un exemplu. Sunt o gramada de roluri emotionale si nu numai pe care aleg sa le joc, constient chiar!

    Imi e greu sa-ti raspund la intrebarea pe care ai lasat-o la final de articol, fiindca am din fiecare cate o tendinta.

    As putea spune ca rolul de artist din mine urla atat de tare, pana cand intra in rolul de meserias (de la pasiune la competenta datorita pasiunii) si cel de comerciant este unul cel mai practic, pe care daca il joc foarte bine, pot sa creez un impact masiv in societate in rolul de activist (prin donatii caritabile babane, prin „trageri de sfori” si orice alte porti deschise si optiuni pe care le pot oferii banii… caci inseamna putere intr-adevar, asta se stie 🙂 ).

    Iar cel de vedeta, mai degraba il vad ca pe un rol care vreau sa vina de la sine, ca rezultat din faptul ca sunt un artist atat de bun in ceea ce fac, incat greu pot fi deosebit de un meserias, ca sunt totodata un comerciant (un meserias si un artist bun care stie sa-si vanda produsele/serviciile) si un activist care da mai departe si influenteaza in bine prin puterea celor 3 de dinainte. In cazul asta, rolul de vedeta autentica si for real, ar fi doar cireasa coapta de pe un tort mare, aratos si delicios! 🙂

    Observi ce frumos si armonios se impletesc toate intre ele daca stii cum sa o faci? 🙂

    Deci prin comentariul asta, consider ca mi-am confirmat si ti-am aratat prin argumente ca le poti avea pe toate, daca stii cum sa navighezi printre aceste roluri in propria viata pe linia timpului personala 🙂

    Multumesc atat pentru articol (care m-a stimulat mental ca de fiecare data), cat si pentru invitatia de a-ti comenta la el, ca sa ma stimulez si mai mult :))

    Astept urmatorul articol pentru o noua energizare!
    Nici nu ma mai simt asa obosit :))
    Cine naiba mai are nevoie si de cafea? Mai ales la ora 22:18 cand am terminat de lasat acest comentariu…

  • R.S. says:

    Si mai ceva… adevarul e ca „faima gadila uterul”! Cred ca intelegi metafora. Pe asta n-am mai parafrazat-o mai ales ca e din partea lui Cheloo (de la Parazitii) :))

  • Iulian says:

    Bună Daniel,

    Mulțumesc pentru un articol bine scris, ca de obicei. Mi-a părut interesant că am parcurs alte articole de mai multe ori, fie ca parte din audiobook, fie aici pe site până să se lipească ceva de mine. După articolul ăsta însă a fost un declic “băi, asta vreau de fapt…” Concluzia fiind comerciant cu nuanțe de artist și meseriaș, in funcție de proiectul la care lucrez.

  • Dica Balasa says:

    Buna Daniel. Multumim pentru articol. Foarte bun si inspirational, dupa parerea mea. Cred ca cu totii ne regasim intr-un fel sau altul, intr-o masura mai mica sau mai mare, in toate aceste 7 roluri arhetipale. Si,in opinia mea, e bine de stiut, fiindca chiar daca nu imi place un anume rol- de exemplu “Activistul”- undeva in interiorul meu stiu si simt ca lupt pentru ceva, fie si pentru o cauza pierduta. Mai cred ca din toate aceste sapte roluri, doua sunt cu influenta definitorie, atat dintre cele din afara societatii, cat si cele din interiorul societatii. Cu totii, constient sau inconstient suntem supravietuitori, apoi ascet, dupa o anumita varsta. In cazul meu, rolul de “ascet” este unul clar, iar celalalt in societate este de “meserias” confundat deseori – de mine personal sau de catre ceilalti- cu “artistul”. Multumim pentru ca ne-ai ajutat sa ne clarificam aceste aspecte ale vietii noastre.

  • Rimniceanu Razvan Adrian says:

    Imi e greu sa ma incadrez intr-un singur rol, cel mai probabil e vorba despre o combinatie de meseriaș, artist si activist

Lasă un răspuns la Stefan Lucian Vladescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *