Despre esecuri, lectii de la Simona Halep

11 iunie 2018 - 30 Comentarii
img

M-am uitat la meci cu fi-miu in brate, care imi punea intrebari la foc automat. De ce a dat mingea afara? De ce sunt suparat? De ce tipa nenea de pe scaunul inalt?

Si undeva la 3-6, 0-2 pentru Sloane Stephens – am inghitit in sec si am spus “E nevoie doar de un break, atat!”

Am luat telefonul, m-am uitat pe mesaje si am vazut un “mda”, al unui prieten cu care ma conversam in timpul meciului. Si i-am raspuns: “O sa castige!”

Dar nu asa am spus la fiecare meci al ei, de pana acum?
La meciul cu Sharapova?
La cosmarul cu Ostapenko?
La teribila lupta cu Wozniaki?

Dar diferenta a facut-o altceva, cred eu. O declaratie dinainte de finala, in care jurnalistii intrebau daca simte presiune. Iar ea a raspuns:

“Am mai pierdut trei finale inainte si nu a murit nimeni.”

Oooo, ba da. Au murit orgoliile noastre. Infrangerile si esecurile sunt doar un proces purificator, iar noi aveam cu totii nevoie de purificare. Pentru ca cerem reprezentantilor nostri, celor care scot capul, invincibilitatea pe care noi nu o avem.

Vrem ca ea sa ridice trofeul pentru noi, in ciuda tuturor nedreptatilor din viata noastra, a nereusitelor noastre. Ca sa aratam ca valoram ceva, ca indivizi. Trofeul ar fi al nostru. Esecul este doar al ei, pentru ca avem destule si noi.

Si ne delimitam de esecuri si ne mandrim cu trofee. Vanitosi, intr-o lume in care ne simtim mici si nereprezentati.

Iar cand rana micimii noastre s-a vindecat, a venit si meciul asta. Un raspuns logic, natural.

Au disparut cu buretele replicile din toti anii astia:

“Are probleme cu capul!”
“Unde ai mai vazut locul I fara Grand Slam?”
“Nu o sa castige niciodata un Grand Slam!”

Corul madrigal format tot din noi. Romani cu totii. Pentru ca presa din afara era cu mult mai putin acida cu ea decat eram noi, ai ei. Care, chipurile, tineam cu ea atat de mult, incat ne simteam indreptatiti sa o judecam.

Acum aproape 10 ani ma uitam la un meci de fotbal de pitici (copii de pana in 7-8 ani). Scorul era unul teribil, undeva la 10-0 pentru una dintre echipe, dar copiii alergau cu aceeasi placere si pasiune ca la 0-0.

In jurul terenului, agatati de plasele imprejmuitoare si ingropati de peturi de bere si seminte, erau parintii. Iar unul dintre ei, la aproape 100 de kilograme, tipa la “al lui”:

“Asa alergi ma? Nesimtitule. Vrei sa faci fotbal pe tocuri? Iesi afara de pe teren!”

Iar copilul, care nu juca atat de prost, plangea cu ochii in pamant, transpirat tot. A iesit de pe teren iar antrenorul, stupefiat, a introdus o rezerva in locul lui.

“Da-mi tricoul de pe tine. Mergi acasa, acum! N-o sa ajungi niciodata fotbalist.”

Si s-au suit amandoi in taxiul pe care il conducea parintele. Imi aduc aminte si firma, dar nu vreau sa fac reclama. Si dusi au fost. Copilul plangand in hohote si parintele, frustrat de nedreptatea pe care i-o face copilul.

Acelasi comportament l-am avut si noi, venit din abisurile nesigurantelor noastre. Noi, taximetristi frustrati pe micimea vietii noastre, urland la Simona, copilul care incearca sa nu auda nimic si sa loveasca in mingiuca aia galbena, care tot vine inspre ea.

La final, Simona a imbratisat-o pe Sloane Stephens si a fugit spre tribune, sa isi imbratiseze familia, echipa, antrenorul. Apoi s-a intors si, neindemanateca, a ridicat trofeul pentru public, senina si plansa, in acelasi timp, dar de fericire.

Cu noduri in gat, am inceput sa rad si sa aplaud in fata televizorului. Iar fi-miu, la cei patru ani ai lui, m-a intrebat:

“Tati, dar de ce razi? Pentru ca i-a dat medalie?”

Lectia din spate este replica data de ea, cu o zi inainte de finala.

“Am mai pierdut trei finale inainte si n-a murit nimeni.”

Esecurile sunt parte din viata. Unii ne facem mici in fata lor si refuzam sa ne mai miscam. Altii ne astupam urechile si inaintam, incercand sa intelegem cine suntem in tot acest proces. Cand esecurile devin informatii care ne ajuta sa inaintam, fara sa atasam emotii negative de ele, atunci ne vindecam.

Pentru ca, intr-un final, medalia aia de care vorbea fi-miu e prea putin importanta.

Pentru ca s-ar putea ca lovitul mingiucii aleia galbene sa fie recompensa, intr-un final.

Daniel Zarnescu

PS: tu cum ai urmarit finala? Lasa-mi un comentariu mai jos cu gandurile si trairile tale.

PPS: Rezumatul finalei, in patru minute:

PPPS: Cateva concluzii despre performanta, presiune si critici, adunate din declaratiile de dupa finala:

Jucatoarea de tenis Andrea Petkovic,
invinsa Simonei la aceasta editia e Roland Garros-ului, dupa finala:

“Felicitari, Simona, pentru tot ce ne-ai invatat! Pentru toti haterii care spuneau ca nu va castiga niciodata un Grand Slam deoarece are un mental slab, gura mica! Toata lumea are momentul sau si eventualele esecuri sunt doar niste pasi in viata fiecaruia.”

Simona Halep,
despre dedicatie, profesionialism si emotii:

“Dacă munceşti şi crezi şi nu cedezi în niciun moment, să fii profesionist, să fii strict cu programul tău, să te dedici sportului pe care-l practici, dacă e vorba de sport, şi să accepţi cumva şi emoţiile, pentru că presiunea e mare şi momentele sunt grele, dar dacă reuşeşti să te educi prin chestiile astea, reuşeşti şi lucruri mari.”

Simona Halep,
despre presa romaneasca:

“Tot timpul se transformă în negativ unele chestii, se inventează poveşti, nu ştiu de ce fac lucrurile astea. Dar pentru mine este ok că fiecare om este deschis şi are libertatea să spună ce doreşte.

Eu îmi văd de treabă, sunt destul de profesionistă şi încerc să-mi păstrez ritmul meu la turnee. Vorbesc cu presa atunci când trebuie, când sunt întrebată, dar în rest sunt destul de rezervată pentru că îmi doresc să primesc mai mult pozitiv de la presa românească, dacă se poate, dacă nu, e ok. Eu merg înainte şi sper să mai am astfel de momente”

Sloane Stephens,
dupa finala de la Roland Garros, in propria ei lupta cu criticii si presa:

“Pot sa spun ceva, sa ramana consemnat? Voi toti scriati pe Twitter incontinuu ca am un record negativ oriunde in afara de Statele Unite. Asa ca m-am descurcat foarte bine la Roland Garros.

Daca vreti sa mai scrieti si despre asta, chiar va rog, as fi foarte fericita. Voi vreti sa spuneti doar ca sunt zero in alte tari si bla, bla, bla. Si tu, si tu, si tu, multi dintre voi ati facut asta. Nu stiu ce palmares am acum, dar sunt mai buna decat eram. De-asta n-am multumit presei in discursul meu. Voi sunteti cei mai mari hateri ai mei!”

 

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Daca ti-a placut articolul asta si vrei sa fii la curent si cu alte materiale pe care le public pe site, te poti abona la newsletter in formularul de mai jos:

30 de comentarii

  • Blau Mate says:

    Articolul acesta este încurajarea pe care o așteptam ca și copil deoarece tatăl meu mă critica la fel ca și taximetristu atât cât jucam baschet dar și fotbal deși nici el nu era foarte strălucit la aceste sporturi sau chiar în ceea ce făcea. Mereu am evitat ca el sa vina la meciuri pentru ca in loc sa ma susțină el striga la mine. Acum de 8 ani dansez si in lumea dansului se întâmpla la fel.Dansatorii din comunitatea electro au hate pe mine pentru ca desi comunitatea se afla in Galați eu dupa un parcurs greu si fără speranța am inceput sa merg la competiții afara si sa evoluez mult mai mult ca ei. Mereu se bucura cand am un eșec dar ușor ușor ma îndrept spre succes si atunci arunca cu cuvinte pline de ura in munca pe care o depun,sacrificii si perseverenta. Chiar le-am spus intr-o zi : “Puteți spune ce vreți eu nu dansez să va deranjez pe voi ci dansez că asta îmi place nebunește să fac!” Asta e lumea e împotriva mea dar in curand voi fi ca Simona 🇷🇴🏆⚡️☯️💜 Multumesc pentru încurajările trimise prin acest articol

  • Cât a durat meciul, am stat în picioare, mă rugam la Bunul Dumnezeu să o ajute, să fie calmă, concentrată, pentru ea, nu pentru mine. Merită din plin această victorie .Merită pentru toată că amuncit de la 4 ani, pentru că nu a avut o copilărie obişnuită, chiar dacă a făcut acest efort cu plăcere. Am iubit-o şi o voi iubi şi susţine şi când va câştiga şi când va pierde, pentru că merită, pentru că in această societate unde asişti la demonstraţii ca cea organizată de PSD, este na din puţinele imagini frumoase, ale acestei ţări.

  • Sabian says:

    Buna,
    Nu mi-am schimbat parerea si nu am sa mi-o schimb. Simona Halep este o campioana si a fost si pana acum doar ca nu era pregatita psihic sa castige. Fizic era pregatita de mult dar se sabota la fiecare finala. In mod ciudat parca nici de data asta nu era sigura ca vrea sa castige. Vezi ezitarile din final. Antrenorul a fost cel care i-a distras atentia de la presiunea meciului calauzind-o catre placerea jocului. Merita sa fie prima de mult. Am trecut si eu prin asta. Sa te sabotezi de frica sa nu cumva sa castigi. Tipic pentru romanii care au auzit foarte des comentarii negative.

  • Bogdan says:

    Sincer, am injurat ca la usa cortului in primul set. Eram un car de nervi si imi venea sa arunc TV-ul pe geam. Dar o injuram pe Stevens, nu pe Simona.
    Cum p***a ma-tii tocmai azi ti-ai gasit sa joci asa bine????? Mai lasa-ne si pe noi sa ne bucuram!!!

    Fiind 5-2 scorul intre ele, in favoarea Simonei, mi se parea o nedreptate ca aia joaca asa bine fix in finala. Da, e un mod de gandire idiot, dar asta simteam.

    La sfarsit mi-au dat lacrimile. Din 2000 de la victoria contra Angliei la Euro, 3-2, nu am mai simtit ce am simtit sambata.

    Inca ceva, cand era 2-0 in setul 2, imi cautam o modalitate sa ma detasez de rezultat, sa nu-mi pese. Zic aia e, e munca ei, nu poate nu poate, de ce sa fiu suparat? Mi-era frica de drama pe care urma s-o traiesc iar, pentru ca a pierdut o finala. Poate ca “drama” e mult spus, dar imi piere pofta de mancare dupa esecuri din sport si sunt suparat cateva zile. De uitat nu uit niciodata. Inca ma bantuie sfertul de finala din ’94 cu Suedia…

    PS. Multumesc Simona

    • Sa nu uitam ca Sloane Stephens nu pierduse nicio finala, pana sambata. 🙂 Am vazut-o si in alte meciuri si a jucat cu aceeasi precizie ca intotdeauna. O jucatoare foarte buna, care a avut ghinionul unei accidentari destul de nasoale. Da mai mereu impresia ca face simplu ce face, fara sa ataseze emotii negative in joc (spre deosebire de Simona). Cu greu vezi ceva pe fata ei.

      • Bogdan says:

        N-am mai tinut cont de nici o ratiune sau logica. In mintea mea Simona era mai buna si era dreptul ei sa castige 🙂

  • IONITA ION says:

    Multumesc Daniel , nu vazusem meciul din motive obiective a fost o placere sa vad acest rezumat . Da avem multe de invatat din aceasta victorie. Mie mi-a placut cand a spus ca va continua sa munceasca la fel de mult ca si pana acum ca se va antrena zilnic si ca nu se va opri aici . Pentru mine asta inseamna sa ai atitudine de invingator .

  • E.O. says:

    Numele companiei de taxi incepea cu P si se refere la o pasare?

  • Cosmin says:

    Desi nu sunt un fan infocat al tenisului, nu am trait nici un meci mai intens ca asta…
    Finalul m-a prins bucurandu-ma la o terasa intr-un parc, la o masa cu oameni pe care nu ii stiam. Traversam parcul si am ajuns in dreptul unei terase cu un televizor intr-o carcasa de metal si am vazut scorul (3-0 Simona in ultimul set).
    Primul lucru care mi-a venit sa-l fac, intr-o transa completa, a fost sa caut un scaun la o masa. Ocupat tot dar nimeni nu te vedea pentru ca erau cu ochii lipiti de tv. Am tras si eu un scaun la o masa unde mai era un colt liber si m-am pus intre niste oameni pe care i-am vazut atunci pentru prima oara (oricum parea ca nici ei nu se cunosc toti intre ei).
    Mai conta? castiga Halep.
    Abia la final ne-am vazut fetele unul altuia, ca pana atunci ne-a supt sticla aia de la tv toata atentia. Am ras, am aplaudat toti in picioare, de parca eram pe stadion. Unii isi stergeau lacrimile. S-au adunat copii cu biciclete, parinti, batrani cu catei, care nu stiau de ce aplaudam. Se strangeau de pe toate aleile de parca avusese loc un accident si se ingramadeau toti sa vada de unde vine bubuitura. Nici daca regizam asta nu iesea asa de bine – ne-a miscat victoria. Ne-a miscat o profesionista de 26 de ani! La final a fost ca o eliberare, s-a dus toata presiunea adunata in meci.

    Cel mai mult ma bucur ca Simona a venit exact cand generatia mea (in special toti cei de dupa 90) avea nevoie ca de aer de modele valabile – reale!
    Vad un val puternic de “ne dam ceea ce nu suntem” si aruncam cu rahat in ceilalti – ca eu stiu ce-i bine.
    Asta e si lectia mea – si iti multumesc Daniel ca vii cu asa articole, sa ne casti ochii.

    Iar daca noi nu vrem/stim/putem inca sa acceptam si sa promovam un astfel de sportiv (un profesionist) fara sa cautam mai intai rahatul, lasa ca o fac cei din afara (in New York deja e pe ecranele lor uriase cu sloganul “You Never Forget Your First) – iar asta e doar un semn ca inca nu suntem noi, la randul nostru, pregatiti, sa fim profesionisti.

    Multumim Simona pentru exemplu!
    Multumim Daniel pentru ca mai pui un reflector pe ea!
    – vorbesc in numele generatie de dupa ’90, din care fac parte.
    PS: oamenii aia de la masa la care m-am pus chiar se stiau intre ei…toti

    • Uite, asta este un punct de vedere pe care il uit deseori. Eu am crescut cu Hagi alaturi, impreuna cu echipa de gimnastica a Romaniei si cu o Gabi Szabo, care te facea sa te agati de lustra pe ultima turnanta. Si s-a cam ales praful.

      Cei nascuti dupa ’90 au ramas fara modele si aud de trairile noastre doar din povesti. Exceptie a fost CSM Bucuresti, la handbal, cand a cucerit LIga Campionilor, dar care a parut mai degraba o anomalie a sporturilor de echipa. Si in rest singura constanta, care ne tine in joc de glezne… ramane Simona.

      Avem nevoie de modele, pentru ca prin ele apare o emulatie in randul nostru, al tuturor.
      Nu o sa ne apucam sa jucam tenis cu totii, dar din profesionialismul si darzenia Simonei – avem cu totii de invatat.

  • Cristian says:

    Asta cu “am mai pierdut si alta data si nu a murit nimeni” e geniala. Nu stiam de faza asta, si cred ca este semnificativa.

    Practic cred ca in toti anii astia si-a contruit rutina de a juca foarte bine.

  • Alin Tache says:

    Eu am vazut finala cu tata la 1 m distanta de televizor, aveam impresia ca eram in tribune, alaturi de ea, alaturi de cea de la care speram din tot sufletul sa ne aduca bucuria mult visata.
    Cu volumul aproape de maxim am trait meciul la o intensitate incredibila, cu vorbe “dulci” despre mometele in care Sloane nu inceta sa trimita mingiuca aia galbena tocmai pe tusa…a naibii tusa speciala parca atragea ca un magnet mingea trimisa de Stephens…apoi fiecare minge trimisa de Simona in teren era acompaniata de un “biiiiineee” scrajnit printre dinti de emotii puternice.
    A fost pentru prima data in viata mea cand am facut fata cu greu emotiilor si chiar la 1-0 la seturi si 2-0 la game-uri pentru Stephens nu am incetat sa cred pentru ca Simona nu a aratat frica, nu ne-a transmis frica prin jocul ei extraordinar.
    Am luat cu mine multe lucuri despre viata, despre atitudine, focus si bucurie din cursul/trainingul/meciul Simonei predat parca pentru noi, pentru cei care ne multumim cand cineva de-al nostru ridica cupa si hulim, injuram cand lipseste o sigura mingiuca aterizata in terenul advers pentru ca arbitrul sa incheie cu un game, set si meci!
    Felicitari pentru articol Daniel, asteptam sa ne scrii despre Simona!

  • ANDREI COSMIN says:

    Am plâns la sfârșit….românii sunt doar niște lași cu gura mare,cred ca se pricep la toate…principalul simptom al prostiei.

  • Florenta says:

    Am plans si la meci, si la articolul tau. Atatea de invatat de la ele!

  • Ion says:

    Sa nu uitam ca un procent foarte mare din cei care crítica sunt cei care pariaza, iar in Romania porcentul e destul de mare. Remarca aceasta si Alexandra Dulghieru parca.
    Nu poți sa fii multumit de cineva, chiar când esueaza, atunci când tu ai propriile nemultumiri.

  • Roxana says:

    Nu are importanta de unde esti sau ce ai facut pina in acel moment, conteaza acel moment in care demonstrezi ca esti un adevarat campion ca joci pentru a castiga nu pentru a nu pierde… Cred ca Simona a reusit aceasta performanta pentru ca a reusit sa isi schimbe perspectiva si sa fie constienta ca “poate” intr-un mod care apartine doar al campionilor… Si pierdere sau castigare- atit de aproape- mereu in acest percurs fantastic al ei au facut-o sa creasca la acest nivel mental care e atit de important pentru a face diferenta intre sportivi plini de talent. Cu 1.68 cm ai ei a reusit sa castige pentru ca a muncit (fara indoiala f mult) insa si pentru ca a reusit sa nu mai fie asa dura cu ea. Iar asta dragilor apartine persoanelor puternice… Acum poate sa faca ce isi doreste… Are puterea de a crede!!! Bravooo!!! Si è minunat ca e din Romania. Se va scrie despre ea inca… Sunt sigura!!! Ps. Traiesc in Italia si chiar nu am prea citit despre ce se spunea despre ea in presa. Sunt o simpla si profana observatoare a meciurilor ei. Cred ca intr_adevar exista mentalitati foarte negative nu neaparat numai in RO Insa parca in Romania in mod stereotipic trasmitem mereu si mereu aceleasi limite.

  • Valentin says:

    Presa a primit lovituri de rachetă de la ambele finaliste.

  • Eliza says:

    Nu sunt sportiva si nici fana a vreunui sport/ sportiv. Stiam de meci vag, din cateva postari de pe facebook.
    Ne plimbam printr-un parc cand, deodata, am auzit imnul Romaniei razbatand dintr-o terasa si ne-am oprit deodata. Am stiut: “Cred ca a castigat Simona meciul!” Unul dintre noi deschise telefonul si zice “Da, asa e.” Mi-au dat lacrimile instant. Nu sunt fan, dar cum sa nu te bucuri ca a castigat? Pentru ea, nu pentru vreun orgoliu al natiunii si cu atat mai putin personal. Incununarea muncii ei. Sa se bucure de recompense, ca sunt castigate cinstit si greu.

  • Mihaela says:

    Buna,
    Unul din cele mai simple lucruri, si paguboase in acelasi timp, sa tinem cont ce fac altii, si sa analizam noi-oare cu ce drept- daca fac bine sau nu. Este si cazul Simonei, cand oameni de toate felurile, au criticat, au judecat, au blamat. Stii care este rezultatul, ca oamenii si-au pierdut timpul si energia, iar Simona si-a vazut de treaba ei, de obiectivele si visele ei. Si uite ca a reusit! Oricum ea reusise mai demult, mult mai mult decat marea majoritate.

  • RAZVAN says:

    Eu am urmarit foarte relaxat finala intrucat bucuria de a avea o jucatoare ca Halep care sa reprezinte Romania nu era influentata deloc de rezultatul acestui meci. Sa avem o jucatoare de tenis precum Simona care e in TOP-10 de cativa ani buni plus inca 5,6 fete in primele 100 din lume este cu mult peste ce-am merita daca ne raportam la investitiile din sportul romanesc si la conditii.

    Spre comparatie la baieti avem doi jucatori in TOP-500, unul pe locul 97 si altul pe locul 397 iar asta e mult mai aproape de ce-ar merita Romania.

    Consider ca noi romanii punem mult prea multa presiune pe Simona dintr-o frustrare care se datoreaza faptului ca nu mai avem sportivi sau echipe nationale care sa obtina rezultate importante (exceptie echipa de handbal feminin).

    Dar dupa succesul asta care sunt convins ca ii va aduce multa liniste Simonei si noi romanii sa fim mai putin incrancenati in ceea ce o priveste.

    Si, cel mai important, sa invatam ce avem de invatat de la Simo!

  • Georgeta says:

    O iubesc pe Simona, este un exemplu pentru noi toti, tineri si mai putin tineri. Am fost alaturi de ea intotdeauna cu un gand bun, indiferent de rezultat. A avut nevoie sa evolueze in ritmul ei. Cand am citit ce a spus “Am mai pierdut trei finale inainte si nu a murit nimeni.”, am stiut ca va castiga. In ultimul set am spus o rugaciune pentru ea si am asteptat.
    Te apreciez Daniel pentru articolele pe care ni le daruiesti, atat de inspirate. Mult succes tuturor tinerilor, sa aveti incredere in puterea voastra interioara. Va imbratisez cu iubire.

  • Inga says:

    Genial articolul! Mi-a plăcut maxim “vrem ca ea sa ridice trofeul pentru noi”. Ne este frica sa ne asumam eșecuri, sa învățăm din ele, asa cum probabil a învățat și Simona. Felicitări pentru articol, Daniel!

  • Antoanela says:

    Am stiu ca o sa castige. In ziua meciului am avut si eu ziua de nastere, nu sarbatoresc niciodata in mod deosebit. Dar sambata cand familia mea nu ii mai acorda nici o sansa de castig eu mi-am spus ca nu se poate asa ceva, o sa castige, trebuie ! Acesta o sa fie cadoul meu. M-am vazut in situatia ei si am stiut ca o sa fie învingătoare.

    Multa sanatate si o seara frumoasa !

  • Liviu says:

    Ultima și probabil singura data când m-am uitat la o competiție sportivă la tv a fost prin 2000 cam Romania juca campionatul in America. Și nu că eram încântat de toată lumea era la terasa și … Stăteam și eu cu băieții de voie de nevoie.
    Mai citeam din când în când titluri despre Simona și am impresia că și tu ai mai scris ceva. Dar n-am urmarit-o special. Nici criticile din presa românească despre care u spui nu le-am văzut.
    Însă atâta reclama i sa făcut în UK că a fost un meci ce-am vrut să-l văd. Și pot spune că comentatorii jocului, cel puțin o renumita fosta campioana se vedea clar că își dorea că Simona sa câștige.
    Bravo ei.
    Și mă bucur să fiu parte a unei comunități de oameni politici.

  • laura calous says:

    Super articol, multumesc Daniel! Am urmarit meciul cu sufletul la gura, cu speranta si increderea ca va castiga pentru ca vazusem inainte cat de bine joaca si stiam cat de serios munceste de ani de zile!

    Merita victoria ca pe o cununa a tot ceea ce a facut pana acum.
    Am mai inteles inca o data ce inseamna sa fii campion: 1% inspiratie si 99% transpiratie.

    Am plans la sfarsit in hohote, ca o jelanie a tuturor durerilor de pana acum si ca bucurie a Simonei Halep care stie exact unde vrea sa ajunga.

  • Dragos TheMaster says:

    Salutari, foarte interesant si bine argumentat articol si chiar vorbesc serios. Pentru ca si eu am pus un material pe aceasta tema aici: https://www.youtube.com/watch?v=d-UNT-CrEek

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *