ULTIMELE CĂRȚI SCRISE DE MINE

Apasă AICI pentru
a vedea lista completă →

Daca ai nevoie de curaj!

14 iunie 2019 - 59 Comentarii
img

Eram la un curs tinut de mine. In fata mea oamenii stateau pe scaune, cu laptopurile in fata, asezati in forma de semicerc. Dadusem un exercitiu de scris, cu tenta terapeutica, iar unul dintre cursanti, Corina, citea randurile scrise de ea.

Ii tremura vocea, isi tinea palma pe piept, cumva constienta ca nu isi poate controla respiratia. Era in dificultate. La un moment dat s-a oprit din citit si s-a uitat catre mine, cu lacrimi in ochi.

“Iarta-ma, am foarte mari emotii…”

Atunci am zambit si i-am spus:

“Cred ca ai nevoie de putin curaj…”

… si i-am spus mica mea povestioara despre curaj, care ajuta in momente puternic emotionale, sa poti strange energie si sa mergi mai departe.

Vreau sa ai putina rabdare, pentru ca o sa te invat si pe tine cum sa dai curaj celor din jur, cand au nevoie. Pe mine m-a invatat pustiul meu de 5 ani, Toma, la una dintre iesirile cu bicicleta.

***

Ne plimbam prin Comana, pe la marginea padurii. Mergeam la pas cu Marina, sotia mea, iar in fata noastra, la cateva zeci de metri, era Toma cu bicicleta. Din cand in cand, dupa reprize furtunoase de pedalat, intorcea capul, ca sa vada unde suntem. Dupa care pornea din nou la drum, chiuind, cum ii sta bine oricarui copil.

Asa a ajuns la un deal foarte pronuntat. A continuat sa pedaleze, dar din ce in ce mai greu. Pe la mijlocul dealului s-a oprit, si-a pus capul pe ghidon si a inceput sa planga in hohote.

Am crezut ca a patit ceva, initial, asa ca am grabit pasul. Cand am ajuns, l-am intrebat:

“Ce-ai patit?”
“Am obosit! Nu mai pot urca!”, mi-a raspuns el printre lacrimi.
“Vrei sa iti iau eu bicicleta, pana ajungem in deal?”

In momentul ala a inceput sa tipe si mai tare. Era nervos.

“Nu, nu vreau sa imi iei bicicleta. Am nevoie de curaj!“

Am ramas blocat pentru cateva secunde, dar pe urma i-am raspuns.

“De curaj ai nevoie?”
“Daaaa…”
“Pai hai sa iti dau curaj!”

Am zambit smechereste catre el, am strans pumnul si i-am spus.

“Uite, aici am curaj, in pumnul asta!“

Am dus pumnul catre capul lui, am deschis palma si i-am pus-o pe o tampla. L-am mangaiat un pic, ca si cum fac curajul sa intre.

“Gata, ti l-am dat! Acum ai curaj!”

Toma s-a uitat la mine, s-a inrosit la fata, a lovit ghidonul cu palma si a tipat si mai tare:

“Nu asa se da curaj!”
“Pai cum se da?”
“Hai ca iti explic eu! Tu trebuie sa stai aici si sa strigi >>Haide, Ioma! Haide, Toma!<< Iar eu, in timp ce tu strigi… eu urc.”
“Si asa iti iei curaj?”
“Da, asa se da curaj!”

Am asteptat-o pe Marina, i-am explicat si eu procedeul de dat curaj, dupa care ne-am pus pe post de galerie pentru cel mic. Am inceput sa aplaudam ritmic, in timp ce tipam din toti plamanii:

“Haide, Toma!”
“Haide, Toma!”
“Haide, Toma!”
“Haide, Toma!”
“Haide, Toma!”
“Haide, Toma!”
“Haide, Toma!”
“Haide, Toma!”

Si minunea s-a intamplat. Toma al nostru s-a oprit din plans, a pus mainile pe ghidon si a inceput sa pedaleze. Primea “curaj” de la noi. A inceput sa urce. Cand s-a departat la cinci metri de noi, am facut cativa pasi, ca sa ii fiu alaturi, dar el s-a oprit si s-a intors la mine.

“Tu nu stii regulile! Tu ramai acolo, pe loc, si strigi. Nu vreau sa vii dupa mine!”

Asa ca m-am intors la locul de unde pornise toata tarasenia si am continuat sa strigam. Iar Toma a gasit in interiorul lui resursele sa urce dealul ala, deal la care si adultii se dau jos de pe bicla, ca sa il urce.

***

Asta e povestea pe care i-am spus-o Corinei, dandu-i ragazul sa isi traga putin sufletul. Dupa care am inceput sa bat din palme:

“Hai, Corina!”
“Hai, Corina!”

In cateva secunde toata sala striga la unison, impingand curaj catre colega lor. Si atunci am realizat ca functioneaza si pe adulti la fel de usor. Pentru ca atunci cand ne-am oprit, a continuat sa citeasca. Fluent. Cu dictie.

Tocmai urcase dealul.

Cum dai “curaj“ cuiva?

Pare banala tehnica, dar o folosesc de fiecare data cand observ pe cineva ca trece printr-o situatie emotionala ceva mai dificila. Ca se blocheaza.

Ii spun mica povestioara cu Toma, dupa care incep sa ii fac galerie. Povestea ii da ragaz sa isi regleze starea interioara, pe de-o parte, dar il si amuza. Iar scandarea este punctul culminant, mai ales daca o repeti de cateva ori.

Este ca si cum primesti, in timp real, resurse sa duci la bun sfarsit ceea ce ai de facut. Din celalalt rol, de om care are nevoie de incurajari, trebuie doar sa inveti sa ceri. Este si motivul pentru care oratorii incepatori, cand simt ca pierd din “aderenta”, ca nu isi gasesc cuvintele, cer “energie” publicului.

Cateodata sa incerci sa iti blochezi emotiile, sa le controlezi, nu te ajuta, ci te rigidizeaza.

Asa… poti pur si simplu sa te opresti, sa zambesti cat de autentic poti, si sa iti recunosti momentul de slabiciune.

“Am foarte mari emotii. Am nevoie de incurajari. As vrea sa va ridicati in picioare si sa aplaudati pentru un minut. Am nevoie de voi ca sa merg mai departe.”

Niciun public, oricat de rece ar fi, nu iti va refuza doleanta. Pentru ca noi, ca oameni, atunci cand vedem pe cineva “la pamant“, vrem sa il vedem cum se ridica, se scutura si merge mai departe. Iar daca dam si o mana de ajutor, cu atat mai bine.

Asa ca, atunci cand vezi pe cineva care are emotii, daca iti recunoaste asta, atunci:

1. Spune-i mica povestioara cu Toma, care a cerut curaj propriilor parinti, ca sa urce dealul cu bicicleta
2. Dupa care scandeaza de cateva ori numele celui din fata ta, batand din palme.

Pare banal, dar tehnica e puternic terapeutica.

Cu drag,
Daniel

PS: Stiuuuuuu, am lipsit mai bine de doua luni. Am primit zeci de emailuri in toata perioada asta, care de care mai apocaliptice:

“Salut, Daniel! Unde ai disparut? Totul este in regula? Nu am mai primit nimic de la tine de secole…”
Cosmin

Stii vorba aia: “Ai grija sa nu clipesti, ca trece viata pe langa tine?”

Cam asta mi s-a intamplat si mie. Am clipit de cateva ori si au trecut doua luni de cand nu ti-am mai scris.

Iarta-ma. Acum sunt pe pozitie, din nou. Cu scutul ridicat, langa tine.

Inaintam!

PPS: Oricat de ciudat ar parea, si eu am nevoie de putin curaj astazi. As aprecia daca, imediat cum termini de citit, te opresti putin din ce faci, bati de cateva ori din palme si strigi:

“Hai, Daniel!”
“Hai, Daniel!”
“Hai, Daniel!”
“Hai, Daniel!”

ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER

Daca ti-a placut articolul asta si vrei sa fii la curent si cu alte materiale pe care le public pe site, te poti abona la newsletter in formularul de mai jos:
[convertkit form=5177920]

59 de comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DESPRE AUTOR

Daniel Zărnescu (@daniel) este un scriitor și antreprenor care trăiește pe lângă București, într-o peșteră de lângă o pădure, unde nu prinde niciodată semnal la internet.
Citește mai mult →

HTML5 Icon

MĂ GĂSEȘTI ȘI PE

Abonează-te la newsletter

Introdu adresa de e-mail mai jos ca să primești 5 interviuri cu antreprenori români, despre cum să pornești o afacere de la zero și să o faci profitabilă:

Marketing by