Cum sa ramai cu energia ridicata, indiferent de volumul de munca

7 ianuarie 2022 - 46 Comentarii
img

(foarte scurt) intro

“Niciodata nu as putea sa fac ce faci tu!” asta a fost afirmatia care m-a pus un pic in dificultate.

M-am uitat uitat in ochii lui, incercand sa imi dau seama unde se duce cu mintea. Aveam un paharel de plastic, cu un rest de cafea inauntru, care deja se racise, asa ca l-am aruncat cosul de gunoi de langa noi. Dupa care m-am intors, ca sa il “infrunt”.

“Ce fac eu, mai precis, si nu poti tu sa faci?”

“Sa muncesc de dimineata pana seara, fara pauze, la o intensitate atat de mare!”

Am zambit, pentru ca mi-am dat seama ca este mai degraba o legenda care s-a format in jurul stilului meu de viata. Mai ales ca, in ultima vreme, am tot scris newslettere de productivitate, am vorbit despre timp structurat & nestructurat, despre monitorizarea timpului, despre cate ore de munca productiva poti livra intr-o zi.

“Fara pauze?” l-am intrebat eu. “Cand am spus asta?”

“Pai ai zis ca dimineata, fara telefon, scrii doua ore, fara intrerupere.”

“Nu am zis asta… Stai un pic, daca nu am telefonul langa mine, nu inseamna ca nu fac pauze, timp de doua ore straight!”

Si atunci m-am prins ce incerca sa imi transmita amicul meu, care venise sa imi spuna ca este intr-un burnout, din cauza volumului mare de munca. Asta este si motivul pentru care iti scriu, pentru ca vreau sa iti descriu putin cum poti sa ajungi RAPID la epuizare, daca nu esti atent la pauze (si la ritmul pe care il impui).

Cum se intampla “Marea epuizare”?

Inca traim efectele digitalizarii fortate propuse de pandemie. Atunci, la inceput, ne-am luat catel, purcel, laptop, mauși, cani de cafea, retele de internet si parole – si ne-am mutat acasa cu totul.

Unii dintre noi am amenajat un birou in living, in mijlocul galagiei copiilor. Altii am intrat in bucatarie, am scris pe o foaie A4, cu markerul:

“BIROU – NU DERANJATI CA ATI INCURCAT-O!”

Un prieten imi spunea ca simte cum toata familia calca pe varfuri, ca sa nu il deranjeze, fiind mai impulsiv din fire. Si ca in primele zile, la ora de masa, auzea un ciocanit subtil, in usa, si o voce de copil:

“Tati, mi-e foame!”

Ne-am adaptat cum am putut. Insa nu am identificat cu totii mecanismele prin care sa facem aceasta trecere fluida, sa fim “pe val” cum s-ar zice. Pentru cei mai multi dintre noi s-au amestecat apele si mai mult, devenind mâloase pana intr-acolo incat nu mai faci deosebirea intre profesional si personal deloc.

Orele de munca au crescut, nu au scazut – in pandemie (nu neaparat productivitatea, dar asta este alt subiect). De ce? Pentru ca atunci cand reduci orele petrecute in trafic, in intalniri, la cafele cu colegii (”barfa de birou”)… muncesti mai mult.

Apoi seara – nu te mai asteapta nimeni acasa. Esti deja acasa. Asa ca mai raspunzi la un email, doua. Mai pui o intalnire pe zoom, dupa program. Se aglomereaza ziua, pentru ca nu mai faci diferenta. Nu mai exista “plecatul” acasa, ca ritual, spatiul este acelasi – si atunci energiile se amesteca.

Asta este principala cauza pentru care atat de multi dintre noi am ajuns pe buza burnout-ului. Pentru ca stiam, macar intuitiv, ca “la birou” lucrezi si “acasa” stai cu familia sau te relaxezi. “La birou” devenind sinonim cu “acasa”, am adus problemele de la munca in viata personala si problemele personale in viata profesionala.

Moment in care toti terapeutii din lumea asta au inceput sa isi frece mainile si sa isi deschida larg usile cabinetelor.

Ce inseamna sa muncesti “impulsiv“?

Eu am o vorba in care cred foarte mult: “Curajul naste curaj!”, in sensul in care, daca faci dovada a mici gesturi de curaj, zi de zi, naste si mai mult curaj pe termen lung. Insa la fel se intampla si cu munca, daca nu faci un pas in spate, ca sa capeti putina perspectiva.

Ce inseamna asta: cand ai sarcini, daca te ocupi de ele, perceptia este ca ai mai putine sarcini, la final. Insa nu asa functioneaza “munca”, pentru ca ea nu se termina niciodata. Orice sarcina naste alte sarcini, cateodata mai multe si mai complexe. Tocmai de-asta ai nevoie de momente de repaos, in care sa te uiti la ce ai facut si sa stabilesti traseul, pe mai departe. Sa decizi ce sa nu faci este mai important, cateodata, decat ce faci.

In pandemie, in special, am observat ca s-a dezvoltat un stil “heirupist” de munca, pe care eu il numesc “impulsiv”. Imagineaza-ti, in contextul de lipsa de granite de mai sus, care iti mai dau cat de cat perspectiva, urmatorul scenariu:

  • ai 5 sarcini de facut intr-o zi;
  • intri in prima, cu capul inainte, o dai gata intr-o ora;
  • te arunci instant in a doua, timp in care mai apare si a 6-a si a 7-a sarcina, derivate din prima (ai mai multe sarcini decat atunci cand ai inceput ziua);
  • neavand timpii de repaos, care iti dadeau perspectiva (timpi care erau inoculati in modul in care spargeai viata – intre profesional si personal), ai tendinta sa impingi programul mai mult decat e necesar si, la final, sa ai mai multa munca decat ai avut la inceput;
  • noaptea poti fi stresat de ceea ce ai lasat “neterminat”, desi ai muncit din greu;
  • a doua zi dimneata, stresat, o iei de la capat, luptandu-te cu si mai multe sarcini decat in ziua anterioara…

Munca, in cazul asta, este ca o hidra care nu poate fi doborata: oricat de multe capete i-ai taia, la final este un monstru mult mai puternic decat la inceput.

Asta este si motivul pentru care insist pentru tehnica de “boxed time”. Nu este vreo mare filosofie ceea ce urmeaza sa spun, pentru ca a fost talmacita si rastalmacita de toti guru in productivitate, de-a lungul timpului. Dar este mai important ca oricand sa ne intoarcem la premisele de dinainte de pandemie.

[Boxed time] inseamna, in traducere directa, “timpul din cutie”. Unii ii mai spun “ferestre de timp”, “sesiuni de lucru” sau “blocuri de timp”. Toate inseamna, in esenta, acelasi lucru:

  • spre deosebire de munca impulsiva, in care nu iti ridici fundul de pe scaun decat cand ai terminat sarcina
  • … sa lucrezi mai degraba cu un cronometru, pe o fereastra de timp dedicata – si sa faci o scurta pauza dupa, indiferent daca ai terminat sau nu sarcina, cand suna alarma

O unealta de productivitate foarte buna, care iti adauga si un sentiment de gamification in timp ce lucrezi – am descris-o >>aici<< !

Ce face “un bloc de timp”, pentru tine?

Termenul de “boxed time” este descris foarte bine de catre tehnica “pomodoro”, pe care insa nu o gust foarte mult, din cauza rigiditatii pe care o propune. Insa filosofia din spate functioneaza foarte bine.

Daca lucrezi 20-25 de minute, intr-o sesiune de lucru intensa, faci o pauza de 5 minute, apoi mai faci o sesiune de 20-25 de minute (si tot asa), energia ta este mult mai mare la finalul zilei, decat daca o iei sarcina cu sarcina, cu fundul pe scaun, no matter what.

Dar asta eu il consider doar un efect secundar. Hai sa intram, din nou, ultima oara, intr-un joc de imaginatie. Sa zicem ca NU suntem Gerard Butler al cinematografiei, din filmul 300. Ca nu abordam o sarcina impulsiv si lucram la ea, pana picam lati (sa zicem, de dragul jocului).

Luam o sarcina banala, de tipul “imi fac agenda”.

Stilul impulsiv inseamna:

  • fac agenda;
  • cand termin fac pauza sau ma arunc direct in prima sarcina din agenda;
  • apoi a doua sarcina, cand o termin pe prima (cu sau fara pauza).

Cand lucrezi in stil “boxed time”, lucrezi cu un cronometru, pe sesiuni de lucru. Iti stabilesti, sa zicem, 15 minute, in care lucrezi la agenda. In alea 15 minute nu faci nimic altceva – decat agenda – nu verifici telefon, nu intri pe facebook, instagram, tiktok. Mintea ta este conectata la aceasta sarcina.

Practic, ai trei potentiale rezultate:

  1. ori termini exact la 15 minute (ceea ce, sa fim seriosi, nu se intampla);
  2. nu termini in cele 15 minute;
  3. termini mai repede de cele 15 minute.

O sa te rog sa ai rabdare cu mine, te rog, pentru ca ceea ce urmeaza sa iti spun este sfantul graal al productivitatii. Si ar fi pacat sa il ratezi, doar pentru ca ti-am aruncat niste cifre, aparent la nimereala, mai sus.

Reiau: vrei sa iti faci agenda, intuiesti ca o sa dureze aproximativ 15 minute, asa ca iti “blochezi” timpul – dai drumul la cronometru si te conectezi strict la aceasta sarcina, fara fragmentari de atentie din exterior.

Eliminam scenariul 1 (ca termini exact la 15 minute).

Daca NU termini in unitatea de 15 minute ca sa iti faci agenda (scenariul 2), te ridici de pe scaun, iti faci o cafea sau un ceai, te plimbi 2-3 minute, ca sa iti iei mintea de la sarcina. Poti intra inclusiv pe internet, cu conditia ca pauza sa nu fie mai lunga decat sesiunea de lucru (in mod normal pauzele de 5 minute sunt suficiente ca sa te revigorezi energetic). Dupa care iti mai setezi o fereastra de timp (de aceeasi dimensiune sau mai scurta). Si inaintezi asa, din aproape in aproape.

Pauza initiata iti da energie, un pic de claritate mentala, te ajuta foarte mult in imaginea de ansamblu. Iti vin idei, focus, foame (de rezultate).

In scenariul al treilea se intampla ceva si mai surprinzator. Incepi sarcina, sa iti faci agenda – tragi aer in piept, te uiti pe notitele din ziua anterioara, iti scrii sarcinile in sistemul tau de referinta, in modul tau. termini. Apoi te uiti la ceas si vezi ca au mai ramas sase minute din timpul alocat.

Unitatea de timp este dedicata agendei, nu altor sarcini, asa ca nu te poti arunca in urmatoarea sarcina. Nu deschizi telefonul, sau canale de social media (pentru ca asta nu faci in interiorul unei sarcini). Ai un surplus de sase minute…

Exact acele sase minute surplus te transforma dintr-o persoana impulsiva (care functioneaza pe baza de urgente), intr-o persoana care este in controlul a ceea ce face. Pentru ca, in unitatea de timp ramasa, creierul se relaxeaza si incepi, poate pentru prima oara dupa mult timp, sa te uiti la lista aia nenorocita de sarcini cu alti ochi.

Tocmai pentru ca ai un surplus de timp si este dedicat agendei, te joci pe sarcini, le regrupezi, te gandesti la ziua ta, la cat de incarcata e, mai tai, mai adaugi. Notezi idei pe margine, care sa te ajute sa ai o zi extraordinara. Un citat. Un cuvant. Pui mana pe culori si incepi sa le grupezi vizual, in altfel decat reprezentarea clasica, 2D. Sau desenezi un simbol. Sau o replica auzita zilele trecute.

NU CONTEAZA!

Pentru ca cele sase minute devin esentiale si fac trecerea de la o sarcina aflata pe “pilot automat”, usor stresanta, chiar, intr-un mic experiment despre ce inseamna, de fapt, sa fii in stare de flux.

Acel cronometru iti da sansa sa te gandesti doar la sarcina din fata ta (pe de-o parte), fara sa iti fragmentezi aiurea atentia. Dar, in plus, iti ofera un ritm, pe care il poti internaliza, in timp. Iti provoci mintea sa lucreze in explozii creative, de tip deep dive. Suna alarma, ridici privirea, faci o scurta pauza. Te deconectezi. Apoi o iei de la capat.

Cateva reguli sumplimentare pentru [boxed time]:

  • o sesiune de lucru poate avea oricat intre 10 minute si 45 de minute (exceptional chiar si 60 de minute);
  • pauzele pot avea intre 5 si 10 minute si poti integra, o data la 3-4 sesiuni de lucru, o pauza mai mare, de 30 de minute;
  • nu trebuie sa devina prea mecanic/matematic, pentru ca nu mai functioneaza (creierul se revolta, cand regulile sunt prea stricte);
  • sesiunile de lucru sunt “noise free” (nu raspunzi la telefoane, la mesaje, nu le verifici, nu intri nicaieri – ce nu are legatura cu sarcina ta);
  • in pauze te poti recompensa, apeland chiar la mici placeri “nevinovate” sau ceva mai “vinovate” (eu sunt adeptul viciilor, cat timp le tii sub control);
  • cand nu ai chef sa lucrezi, intr-o zi, incepi cu cea mai mica sesiune de lucru cu putinta (de 10 minute, pe ceas) – pofta vine mancand;
  • scopul unei sarcini din interiorul unei ferestre de timp “blocate” – ramane neschimbat: cu alte cuvinte, daca ti-ai setat ca 25 de minute sa scrii la un newsletter – doar asta faci (!)

Si, cea mai importanta concluzie dintre toate, genialitatea (cele mai tari idei, cea mai puternica energie, entuziasmul pe care il ai, in general) se intampla in pauzele dintre sesiunile de lucru sau in “timpul ramas” dupa ce, aparent, ti-ai terminat sarcina, dar ceasul inca mai curge si nu te poti ridica de acolo.

In timp, vei internaliza metoda si iti vei obisnui si creierul sa lucreze in ritm de samba. Timp in care, ceilalti, lucrand impulsiv, taind capete de hidra, ajung sa urle la sot/sotie, copii, prieteni. Dupa care sa anunte, pe o tonalitate grava, ca… sunt in burnout.

pace tuturor,

Cu drag,
Daniel.

PS: randurile scrise, pe siteul asta, se nasc din inspiratia si sudoarea autorului, dar traiesc prin cititorii lor. 

Spune-mi ce iti iei din articolul asta – care sa te ajute pe mai departe. O revelatie, un gand, ceva cu care ramai la final si pe care il poti duce in practic .

(lasa-mi un comentariu mai jos si hai sa povestim un pic)

46 de comentarii

  • Loredana says:

    Wow! Cum vine articolul acesta acum, la început de an, când îmi tot planific noul drum de urmat pentru perioada următoare! Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

  • Bia says:

    Mulțumesc pentru claritate! Şi eu aş fi făcut o afirmație similară cu amicul tău:)))
    La fix de citit în pauza de masă, în partea a doua zilei testez direct, cum fac cu toate uneltele pe care ni le mai dai tu si ghici ce? Functioneaza al naibii de bine toate😁

  • Daniela says:

    Am terminat anul “hartuita” intre job si preocuparile mele extra. Inceputul de an e dramatic. Lipseste si cheful si energia. O sa fac prima data chestia cu “pofta vine mancand” si ma apuc de ce imi pare mai usor. Ce scrii tu cu “6 minute care te transforma” o sa incerc sa experimentez. De la jonglat la control, o sa fie mare diferenta. Sa mai scrii de-astea cu chestii aplicabile “azi” si pentru imprastiati ca mine.

    • Da, acele sase minute… fac diferenta. 🙂

    • Hanganu says:

      Întâmplator chiar aplic ce zici tu aici, fără sa ma fi gândit. Si asta din cauza viciului- pauza de tigara la 50 de minute, ca la scoala, ajuta! “La o tigara” îmi vin idei, soluții, intrebari care nu ar “veni” dacă mi-as sparge creierii stand in continuare pe scaun si căutând răspunsuri. Mulțumesc pentru confirmare, acum motivația de a ma lasa de fumat a scăzut din nou :)))

    • Georgiana says:

      Salutare. Am inceput din facultate sa aplic metoda asta, doar ca nu avea nume… era pentru mine “45 cu 15”.
      Toata ziua era impartita pe intervale de timp clar delimitate.
      Invatatul era impartit in sesiuni de 45 de min cu 15 min pauza in care faceam orice fizic ca sa ma ridic de pe scaun. Primul interval de pauza din zi fiind de 30, sau chiar 45 de min, daca invatam 14 ore in ziua respectiva. Toti credeau ca eu sunt un ozn imposibil, sau un supradotat netestat de mensa. Eu ma consideram un om normal, doar aveam un ceas din acela de birou de 10 lei, roz, care suna groaznic. Partea cu recompensele am invatat-o tarziu. E super metoda.
      Acum, in campul muncii, am “norocul” unei meserii medicale. Nu pot aduce cabinetul acasa si nici nu vreau. La mine biroul si casa sunt separate, doar telefonul vine cu serviciul acasa… “e de urgente”, cum stiu pacientii mei.
      Am descoperit scriind articole pentru site-ul propriu, ca a devenit atat de lipita de mine metoda 45/15 , ca doar asa pot scrie eficient si imersiv.
      Sa ai spor in toate si un an predictibil

    • Patricia says:

      Aveam nevoie ca de aer de un reminder ca e in puterea mea sa schimb ceea ce anul trecut mi-a transformation viata in fuga, stres si oboseala.

      Uneori inram atat de tare in default mood ca avem impresia ca nimeni si nimic nu ne mai poate scoate de acolo.

      Abia astept sa testez ideile tale, stiu ca vor face diferenta la nivel de energie si productivitate 🙏

  • Alin Ariton says:

    Citind articolul mi-am dat seama ca desi functionez mai bine cand iau pauze, si stiu lucrul asta, atunci cand ma pun sa fac ceva, ma arunc cu capul inainte in task-ul respectiv si nu ma opresc pana nu termin. Si bineinteles ca energia mea tinde spre zero la final.
    Articolul asta vine ca un wake-up call care imi spune “you’re doing it wrong, respira adanc si incearca altfel”
    Acum ca a venit revelatia, mai ramane de pus in practica🙂.

  • Miruska says:

    Am vizualizat hidra cu toate capetele ei :))) Mi-a placut metafora 🙂

    Am pus in aplicare pentru perioade scurte de timp “boxed time”si, da, este eficient. Dificultatea vine la mine atunci cand trebuie sa iau pauze. Nu ma indur. Si uite asa se inmultesc capetele hidrei…

    Multumesc pentru reamintire. Articolul a venit la fix! Am gasit si o mantra: pauze, pauze, pauze :)))

  • Cristian says:

    Imi place foarte mult concluzia. Practic cred ca este bine si util sa invatam sa lasam loc pentru ceea ce visam!

  • Roxo says:

    Parca te-ai uitat peste umărul meu în timp ce lucram. Sa știi ca am sa încerc varianta ta de timp structurat și-ți zic ce iese.
    Sincer, ma așteptam ca, atunci când termin taskul înainte sa se scurgă timpul alocat, să trec la alt task. Sugestia ta de a îmbunătăți munca deja depusă e excelentă

    • Da, asta este exact nuanta aia care face diferenta “creativa” pe un proiect. Alergam prea mult din sarcina in sarcina … si nu mai avem timp sa respiram. Sa ii dam o tusa “de artist”, cum s-ar zice.

  • Greta says:

    Mai Daniel, stii cum e articolu asta: ca sarea in bucate.
    Strctura cu care ai adus elementelw de pauza si bloc mi-au adus atata claritate fara incarc creierul cu prea multe detalii si sa-l fac sa se revolte.
    Simplu si la subiect articolul mi-a adus constientizarea si confirmarea ca sistemul asta de lucur chiar functioneaza, il testez pe mine de ceva timp.
    Aduce liniste si mai putin stres, si culmea, o productivitate si libertate mai mare.
    Mersi fain, esti genial! 😊

  • Adrian says:

    Vine foarte bine articolul la inceput de an. Aveam nevoie de o alta abordare a sarcinilor pentru ca in ultimul timp nu am mai respectat pauzele astea mici si dese. Plus bonusul de a ma juca pe task cu timpul ramas. Multumesc!

  • Mariana says:

    Super povestea cu cele 6 minute!!!!!!!!!!! Multumesc Daniel!

  • Alexandra says:

    M-am regasit putin in stilul de munca impulsiv. 🙂
    Nu intelegeam de ce sunt mereu atat de obosita si semi-stresata la sfarsitul unei zile, chiar daca mi-am ocupat-o in mare parte cu activitati care imi fac placere. Insa acum am identificat motivul.
    O sa inceeeerc sa mai fac si pauze.

  • Radu says:

    Chiar aveam nevoie de un reminder legat de importanta pauzelor. Când mă apuc hotărât de ceva am tendința să uit de ele, să mă arunc cu capul înainte și să mă învinovățesc atunci când îmi iau timp de respiro. Parcă zicea cineva mai sus de sarea in bucate – cumva parcă pauzele sunt ca sarea și piperul atunci când lucrez, iar eu uit să le folosesc și sunt uimit când mâncarea devine fadă. Mulțumesc pentru articol.

  • Monica Drosu says:

    Mi-a placut ideea de pauze intre task-uri si m-a intrigat genialitatea care zici ca apare in pauze.

    Asta vreau sa testez si o sa incep de luni.

    Nu prea inteleg conceptul de pauza, mai ales ca timpul pe care il am e scurt.

    Incerc sa fac sa incapa cat mai multe activitati importante pentru mine inainte de job, iar pentru asta am reinceput sa ma trezesc la 5.

    Ideea as putea sa pierd 6 minute nefacand nimic e un pic scary, dar tocmai de asta vreau s-o testez. 🙂

    P.S.: Agenda mea are zilnic cate un citat, o replica auzita, o revelatie proprie sau ceva care sa ma ajute.
    Culori n-am incercat inca, dar am creioane colorate, so… 🙂

  • Diana Tiron says:

    Dacă nu aș fi pe site la tine și nu aș ști că tu ai scris articolul, tot mi-aș da seama că ești tu.
    De la primele rânduri m-ai băgat în poveste și m-am dus cu gândul acum 7 ani pe la ACTIVE one.
    Ce îmi iau? Păi reminder-ul valorii pe care am primit-o de la tine. Încă mai zic prin ședințe “Cum zicea Daniel Zârnescu…Tonul face muzica…”

  • Ileana says:

    Fabulos. O perspectiva f faina a situatiei pe care multi o traim, fara a constientiza. Am rezonat maxim cu faptul ca o sarcina naste alta… Mereu am facut liste. De toate felurile. Lungi. Scurte, colorate. Le am indeplinit dar ziua urmatoare lista era mai lunga, mai dificila. Nu am gandit niciodata pauze.. Nu erau pe lista, deci nu le efectuam. Multumesc mult. Chiar voi utiliza boxed time. PS sper sa functioneze autodisciplina. Sa pot integra sistemul

  • Alina says:

    Bună Daniel!
    Multumesc pentru trezire, în sfârșit am înțeles și eu de ce is pe 0 la finalul zilei, ca ma aruncam în sarcini și nici la baie nu mergeam la timp, ci mai târziu, ca mai am un pic la sarcina x. Și evident ca nu terminam, mereu mai era ceva de făcut.
    Ca să nu mai zic de tipat și urlat la copil mic, curios și dornic sa experimenteze orice, consecințe directe ale lipsei de energie.
    Vidra asta are 1 milion de capete la mine, dar cu ajutorul tău, pot schimba asta de acum.
    Mulțumesc, cu recunoștință!

    • Da, o alta strategie este sa ai o lista “fixa” de sarcini (o lista “inchisa”), la inceput de zi, si tot ce apare sa treci in “pentru maine”, ca sa nu se mareasca lista, in timp ce tu lucrezi pe ea.

      Este foarte solicitant emotional sa incepi o lista cu 10 sarcini si, la final de zi, sa descoperi ca, desi ai facut destule, acum ai 13 sarcini.

      Mintea are nevoie de perceptia de progresie. Iar energia pe care o simti, la final de zi, de multe ori vine din astfel de mici trucuri mentale.

  • Buna,

    Am o “celula” in care lucreaza 3 oameni. Ce solutie propui ca acesti oameni sa fie eficienti pe operatioanl, 8 ore pe zi?

  • Mihaela says:

    Curajul naste curaj. Multumesc!

  • Adrian Z says:

    Sa zicem ca ai task-ul de 15′ si nu il termni. Faci pauza de 5′. Vii inapoi ca sa termini. Căt timp îi aloci acum?

    • Era doar un exemplu (10-15 min fiind cam minimul pe care poti sa il aloci pentru o sesiune de lucru, ca sa fii cat de cat productiv) . In mod normal, poti:

      – ori sa mai bagi o fereastra similara, in cazul asta de 15 minute
      – ori sa incerci sa estimezi cat iti va lua, avand in vedere noile “date” care ti-au venit, si sa maresti sau sa micsorezi urmatoarea fereastra de timp.

  • Mihai says:

    Marfa, asa fac si eu de vreo 20 de ani.
    Problema mea este ca, creierul, ma fenteaza. Desi stiu ca mi-a adus productivitate maxima si energie (ma simt mult mai bine decat sa ma arunc cu orele pe un proiect) dupa 2-3 sapt “uit” tehnica. Si o uit luni de zile.
    Probabil ori e mai puternic obiceiul sa stau ore in sir pe proiect, ori mintea mea ma “protejeaza” de atata energie 🙂

    • Am primit la un moment dat o observatie, ca “tehnicile de productivitate nu functioneaza”. :)) Iar intrebarea mea a fost: “Cum sa nu functioneze, le-ai incercat si ai vazut ca nu se intampla nimic?”

      Raspunsul a fost mindblowing pentru mine: “Ba da, functioneaz la inceput, dar pe urma imi dau seama ca rezultatele nu au venit de la tehnici, ci din energia mea, din faptul ca eram entuziast de ceva nou.”

      Este o observatie foarte tare. Cu amendamentul ca are o viziune un pic fatalista.

      In realitate, “orice unealta este mai buna decat nicio unealta”. In sensul in care mintea noastra are nevoie de sisteme de care sa se agate, ca sa inainteze. Apoi – orice tehnica are un termen de validitate, in sensul in care, atunci cand creierul se obisnuieste cu ea, scade in randament. Mai ales daca are foarte multe reguli sau restrictii (pentru ca mintea se revolta, cand functioneaza intr-un sistem prea fix).

      Ironic, creierul tau are nevoie de ceva nou mereu, dar nu foarte diferit de ce ai facut deja.

      Suntem ciudati.

      Asa ca nu este ciudat sa spui ca, desi functioneaza, uiti de o tehnica anume. Asa functionam, 99% dintre noi. Le uitam, revenim la ele, apoi le uitam iar.

  • Ildiko says:

    Salut Daniel!

    Am mai folosit acest instrument, tot de la tine invatata ( cred ca in cartea “Esenta eficientei”, daca nu ma insel), dar acum imi vine la tanc.

    Doresc sa-mi dezvolt o noua activitate, si merge la fix sa lucrez pe ferestre de timp. Super!

    Multumesc, felicitari!

    PS. Te urmaresc de aprox. 10 ani si imi place mult sa vad cum te dezvolti sub ochii mei ( si eu, bine-nteles)

Dă-i un răspuns lui Adrian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *