Cum sa iti inveti copilul sa isi gestioneze mai bine banii
10 august 2022 - 48 Comentarii
Personal, mereu m-am simtit la confluenta a doua extreme, din perspectiva personalitatii mele:
- Pe de-o parte toata copilaria mea m-am simtit ca o fire boema; citeam foarte mult si am vrut, de cand ma stiu, sa devin un autor publicat, sa traiesc din scris.
-
Pe de alta parte, insa, mereu am suferit ca nu am bani; asa ca m-am fortat sa imi invat lectiile si mi-am construit o latura a personalitatii mele extrem de pragmatica.
Am facut bani de buzunar inca de dinainte de a sti tabla inmultirii. Primele amintiri legate de asta sunt momentele cand vindeam masinute colorate cu carioca, facute din hartie, altor copii.
Deseori am avut probleme cu parintii copiilor care imi dadeau bani.
Mi-aduc aminte cand am fost certat pe tema asta de o mama, care venise la mine cu o falca in cer si una in pamant, cand descoperise ca fii-su nu mai avea banii de buzunar pe care ii primise de la ea. Se lauda in schimb cu o hartie colorata.
“Nu ti-e rusine? De ce ai facut asta?”
Iar raspunsul meu a fost epic, atunci:
“Pai voia masinuta si l-am intrebat daca are bani, ca sa dea la schimb.”
Am aflat repede ca cel care strange banii poate ramane cu ceva in plus, asa ca eram primul care se oferea sa cumpere lucruri, pentru ceilalti. Cand puneam bani pentru o minge, toti copiii de la bloc, eu eram cel care se ducea pana in fundul Bucurestiului, ca sa o ia mai ieftin si sa pastreze diferenta.
Nu este nativ, asta vine mai degraba dintr-un sentiment extrem de nesiguranta. Simteam constant diferenta dintre mine si ceilalti copii. Ei aveau bani, eu nu (si nu avea cine sa imi dea), asa ca m-am fortat sa fac rost, prin orice chip, de bani de buzunar.
Am vandut lalele la gura de metrou la varste la care nu stiam sa calculez restul (cu o galeata de 5 litri portocalie, flori taiate din curtea bunicii si un scaun pliabil, de pescar, luat de la tata).
Am vandut rosii, cartofi si castraveti in piata, din gradina proprie. Aduse “de la tara”, ne trezeam la ore inumane (3-4 dimineata), ca sa ocupam o taraba ceva mai bine pozitionata. Apoi eu, cot la cot cu mama, scoteam legumele din saci si le stergeam de pamant cu o carpa umeda.
Voiam sa straluceasca, atunci cand ajungeau la vanzare. La final, taiam o rosie in doua, ca sa se vada semintele coapte, in interior, si o pozitionam in fata, precum un exponat valoros.
Cei doi inamici ai educatiei antreprenoriale
De ce iti spun lucrurile astea? Pentru ca astazi, la aproape 40 de ani, avand in spate o experienta de antreprenoriat de peste 16 ani, recunosc ca experienta din copilarie a fost cruciala.
Nu mi s-a intamplat o singura data sa am in fata mea, intr-o sedinta 1 la 1, un viitor antreprenor caruia ii tremura genunchii precum crengile de salcie, pe furtuna.
Si mereu vad aceeasi si aceeasi problema: cu cat mai mare este rezistenta, cu cat mai mari sunt demonii interiori ai celui din fata mea, cu atat imi dau seama ca ii lipseste o minima educatie antreprenoriala.
Educatie care se face la nivel de copil de 5-7-9-11 ani. Nu mai tarziu.
Intr-un final, experienta din copilarie, cum te-ai format atunci, ce lectii ai tras, ce fel de oameni erau parintii tai – toate conteaza al naibii de mult.
Exista doua mari blocaje, aproape insurmontabile, cand vine vorba de un adult care vrea sa ia calea antreprenoriatului:
- Rusinea de a vinde (de a se expune cu o activitate care nu este “de nivelul lui”)
- Nevoia de siguranta financiara (respectiv, aversiunea la orice inseamna risc financiar).
Ambele vin din acelasi punct.
Eu am prostul obicei, ca atunci cand vorbesc cu un antreprenor (indiferent de marimea afacerii lui), sa il chestionez despre copilarie.
Cine ii sunt parintii?
Dar bunicii?
Care este prima lui amintire, cand vine vorba de bani?
Cand a vandut prima oara in viata lui ceva?
Cand a facut bani prima oara?
Ce a facut cu ei?
Din astea. 🙂
In timp, am vazut un raspuns care se repeta precum o imprimanta care s-a blocat si printeaza aceeasi hartie la infinit, pana o scoti din priza.
In 9/10 cazuri, antreprenorii “functionali” au in mintea lor o imagine extrem de vie – a unei rude care deja intreprindea o activitate comerciala sau era antreprenor.
Ca era un bunic care facea maturi si le vindea vecinilor. Sau o bunica ce vindea presuri, facute la razboi. Sau ai lui aveau deja o afacere functionala, de familie, poate chiar mai mare. Cu angajati, cu clienti, cu facturi sau nu, cu bani, purcoaie, veniti dintr-o vanzare.
Cand ai o amintire de genul asta, blocajele de mai sus dispar. Cand nu ai o amintire de genul asta, totul devine difuz si emotiile pozitive sunt inlocuite de rusine si de frica.
Nu zic ca nu poti sa treci peste ele, dar ai un blocaj in plus fata de ceilalti, la start. Daca nu esti constient de avantajul pe care il are un copil care a trait dand rest, atunci nici macar nu iti dai seama cat de mult ai recuperat ca sa ajungi la un nivel minim functional.
Rusinea de a vinde este impregnata, de cele mai multe ori, de parinti “pretiosi”, care vor ai lor copii sa fie doctori sau avocati, nu piețari sau bisnitari. Sunt gesturi, cateodata subtile, care raman amprentate de tine si care nu trec, oricate dusuri ai face. Rusinea de a vinde este ca un miros care ti-a intrat in piele si de care vrei sa scapi.
O privire dispretuitoare aruncata de ai tai unui vecin care isi castiga banii cu o activitate sub demnitatea perceputa de ei. Cateodata o replica. O credinta a lor ca exista meserii nobile si meserii rusinoase si o continua pozitionare a celorlalti intr-una dintre cele doua categorii.
Cat despre nevoia de siguranta financiara – vine, de obicei, din faptul ca ai tai nu te-au lasat sa te zbati pentru bani. Ti-au dat bani de buzunar, ca sa nu ii faci de rusine facand ceva sub demnitatea lor. Si te-au privat de experienta de a lupta pentru ei.
Natural, cand primesti bani constant, fara sa faci ceva petru ei, se creeaza o “siguranta financiara” care deja te pozitioneaza in mentalitatea de angajat. Banii vin luna de luna, indiferent daca muncesti mai mult sau mai putin. Nu exista un risc direct financiar de pe o zi pe alta. Aversiunea fata de risc, neantrenata fiind, creste la cote incredibile.
Cele doua surse se intretaie si isi dau viata una alteia.
Eu am avut noroc cu parinti saraci si cu probleme. Atunci cand esti sarac, nu-ti mai permiti sa iti fie rusine cu ce faci.
Am fost mascota inainte sa ma angajez, prima oara. Dactilografiam lucrari de diploma pentru bani. Ba chiar, cand deja aveam o firma functionala, la 24-25 de ani, testam continuu alte si alte metode si idei de afaceri care imi treceau prin cap.
Asa am am organizat, de exemplu, petreceri “All you can drink”, de 500+ oameni, doar ca sa vad podeaua localului, a doua zi, acoperit cu un strat de un deget de materie vascoasa, lipicioasa, de bautura amestecata cu transpiratie si voma.
Cum imi cresc copilul, ca sa isi gestioneze banii mai bine?
Tocmai pentru ca am experienta asta, cu propria mea copilarie, si pentru ca imi dau seama de implicatii – intrebarea asta a fost una dintre cele mai importante pentru mine.
Toma are acum 8 ani. Eu cred ca orice copil are abilitati native de negociere si de vanzare, care trebuie doar preluate, canalizate, incurajate, rafinate. Doar parintii sunt cei care se pun piedica, din propriile limitari despre bani pe care nu au reusit sa le depaseasca. Din propriile nesigurante.
Cea mai mare provocare a mea – este sa il invat valoarea banului si cum se castiga el, fara sa il privez, cu toate astea, de … o copilarie imbelsugata.
Astazi este destul de dificil, pentru ca suntem pe fuga tot timpul si ne este mai usor sa rezolvam relatia cu bani sau achizitii. In loc sa fii prezent, in relatie cu el, mai bine ii cumperi un telefon. Daca iti cere o bicicleta, ce faci? I-o cumperi, mai ales daca tu iti aduci aminte ca nu ai avut.
Cum sa il provoci sa stranga bani, daca nu are o sursa de venit si nu ii oferi posibilitatea sa castige? (este o ipocrizie sa il pui sa stranga din cersit bani de la voi). Si de ce sa munceasca pentru o tableta, daca toti ceilalti copii o primesc de ziua lor… “pe gratis”.
Ii dai bani de buzunar? Daca da, cati? Cu ce frecventa? Ce isi cumpara din banii lui?
Cea mai scurta cale si cel mai usor, astazi, cand ai un copil – este sa ii dai bani. Argumentul meu, insa, este ca daca ii dai bani fara sa aiba posibilitatea sa simta ca munceste pentru ei – ii vei dezvolta o aversiune de risc fantastica.
“De ce sa vanda ceva, daca primeste de la tine?” este o intrebare care se poate traduce si in “De ce sa porneasca o companie sau sa faca ce ii place, dar sa riste, daca poate sa primeasca un salariu, luna de luna?”
Noi am implementat, aici, un sistem mix – de bani de buzunar, pe care ii primeste lunar (nu iti imagina ca e o suma mare, doar cat sa simta ca are ceva ai lui), dar combinat cu expunerea de metode prin care sa isi creasca veniturile.
Anumite treburi prin curte, cum ar fi udatul copacilor, este un serviciu platit (0,75 lei per copac, 5 minute copacul). Iar prima lui reactie, dupa ce a udat 10 copaci si trecuse o ora aproape, cu soarele care il batea direct in sapca, a fost sa ma intrebe:
“Da’ nu mai bine imi dai bani fara sa ud?”
Si asa ajungem la “Operatiunea Standul de limonada”
Inainte de asta, au fost multe discutii despre cum se castiga banii, in general. Cea mai mare provocare pe care am vazut-o cu el, a fost ca nu economisea deloc. Ce avea, cheltuia la impuls.
Asa ca am intrat pe softul baiatelului care, acum 30 de ani – vindea rosii in piata.
Un stand de limonada, pozitionat undeva cu vad, cat sa isi dezvolte abilitatile si sa simta ca a castigat ceva.
Ca necesar initial, am avut:
-
standul in sine (format dintr-un birou ceva mai ingust, pe care tinem imprimanta, in mod normal)
-
borcane dedicate pe care deja le aveam (patru la numar)
-
patru tipuri de sucuri si limonada, facute de sotia mea (limonada clasica, suc de afine, de fructe de padure si ceai verde)
-
afise si printuri – care sa indice oferta si pretul
-
pahare de plastic, de unica folosita
-
gheata luata de la benzinarie, 2 pungi
-
o lada frigorifica (un racitor) – pe care l-am cumparat pentru noi
Pretul per paharul de limonada am decis sa fie 5 lei.
Si i-am mai spus ca investitia initiala este de 64 de lei!
“Cum adica?” m-a intrebat el, cand cumparam gheata.
“Pai toate astea atat au costat, 64 de lei, ca sa poti sa vinzi limonada. Ai nevoie de 13 clienti ca sa recuperezi banii.”
A fost prima oara cand a inteles ca exista riscuri. Am numit-o “setarea riscurilor”, ca lectie, si a fost prima din multe altele.
1. Setarea riscurilor
A durat foarte putin ca sa inteleaga ideea de baza.
“Si astia 64 de lei vi-i dau inapoi?”
“Da, pai sunt banii pe care noi ti i-am dat, ca sa faci mai multi bani. Dar sunt ai nostri”
Pe drum spre locul in care voiam sa il “plantam”, a mai scos o replica introspectiva incredibila, din capsorul ala de 8 ani.
“Deci poti sa pierzi si bani, cand vrei sa faci bani.”
2. Setarea asteptarilor
El a plecat initial la drum foarte entuziasmat. Imi fac ai mei un stand de limonada, eu vand si pastrez banii. Pe masura ce ne-am pregatit pentru eveniment, pentru ca au fost cateva ore de pregatire in spate, a inceput sa se mai tempereze.
I-am spus, cand am ajuns la locul cu pricina:
“Tati, e ca o joaca, daca ies bani, foarte bine.”
Dar replica respectiva a fost si pentru noi, ca parinti. Pentru ca am simtit amandoi emotii foarte mari pentru el. Voiam sa ii reuseasca si sa se aleaga cu o experienta faina, pe care sa o duca mai departe.
Si nici nu am pus bine masa, ca au si venit prin fata ei un grup de patru, cu copii mici.
“Tati, ce face baiatul ala?”
“Vinde limonada. Vreti?”
Am simtit ca imi dau lacrimile, pentru ca nici nu pusesem bine masa in pamant. Au venit calare pe Toma, a trebuit sa stau in spatele lui si sa il ghidez, ca nu mai turnase suc in pahare niciodata.
Primii clienti, 20 de lei. Ii straluceau ochii.
“Sa stii ca eu ma asteptam sa nu vina niciun client.”
Cu o asteptare atat de joasa, totul a fost pe bonus. Pentru ca obiectivul urmator a fost sa stranga banii ca sa ni-i dea inapoi.
3. Setarea abilitatii de vanzare
Au venit ba grupuri cu copii care incepeau sa se agite, cand vedeau sucuri, ba oameni ale caror fețe se luminau instant, cand il vedeau pe el in spatele standului.
Personal, mi-a fost teama sa nu prinda frica din cauza celor care il vedeau, care sa scoata niste replici mai putin potrivite. Dar si acum cred ca procesul de vanzare este un act de intimitate extrema.
Atunci cand functioneaza si este etic, schimbul comercial ii apropie pe cei doi.
Dupa primii clienti, a trebui sa ma duc la el si sa il ghidez.
“Vezi ca oamenii vor sa te auda vorbind, explica-le ce suc ai, ca e rece, ca astea sunt mai dulci, ca asta e mai acru…”
Dupa inca un client, a trebuit sa ii atrag din nou atentia. Sa zambeasca, sa fie prietenos.
“Tu le multumesti?”
“Nu, am uitat. Sunt concentrat sa nu gresesc cu paharele.”
A inceput sa fie natural, dupa aproape jumatate de ora. Iar finalul experientei l-a surprins inclusiv vorbind cu cei care treceau prin fata standului.
“Doriti un pahar cu suc?”
“Nu, multumesc…”
Iar noi, parintii lui, de la cativa zeci de metri distanta, ii faceam semn ca totul este super ok. El ridica din umeri.
“Dar lumea zice ca nu vrea, cand ii intreb.”
“Nu conteaza, o sa vrea.”
Al patrulea sau al cincilea a vrut, dintre cei care treceau prin fata.
“Doriti un pahar cu suc?”
O femeie de varsta a treia, care deja trecuse de el s-a oprit pentru cateva secunde bune, ca si cum sta pe ganduri. Apoi s-a intors catre el.
“Stii ceva, chiar vreau un pahar de suc.”
A fost o victorie faina de tot pentru el. Dupa ce a servit-o, a ridicat mainile in sus.
“Am reusit, am reusit!”
4. Setarea notiunii de profit
La un moment dat, cand m-am dus la el, mi-a spus tot un zambet:
“Am avut 14 clienti! Acum sunt pe banii mei, o sa va dau inapoi si banii.”
Nu-ti imagina ca a scos foarte multi bani. In total a vandut de 108 lei cu tot cu bacsis (cu tot cu 2 sucuri cumparate de mine si de Marina, sotia mea), iar banii lui au fost 44 de lei.
Nici noi nu stiam la ce sa ne asteptam afectiv, scopul nostru fiind, de fapt, o experienta pozitiva in directia asta.
5. Setarea notiunii de cerere
Adevarul este ca am si exagerat un pic, fiind la inceput. Am facut mult suc, poate un pic prea mult. Limonada s-a vandut cel mai mult (si a fost delicioasa, fie vorba intre noi). Cele doua borcane cu sucuri s-au golit pe jumatate, iar ceaiul verde a ramas neatins.
La final, cand am hotarat sa plecam, au venit in fuga doua femei catre Toma, chiar inainte sa urcam borcanele in portbagaj.
“Special ne-am intors, ca sa cumparam. Nu ne mai dai si noua?”
Voiau sa ia trei pahare, cate unul din fiecare: limonada, suc de afine si de fructe de padure. Pentru ca eram cu borcanele in brate, gata de plecare, le-am oferit si un al patrulea, bonus.
Iar Toma s-a uitat la borcanul plin si a zis:
“Ceai verde, al patrulea? Nu vreti?
“Nuuu, nu ceai verde, tot limonada, daca se poate!”
Si atunci a lasat privirea in jos si a ridicat mainile spre cer, a neputinta.
“Nimeni, dar nimeni nu vrea ceai verde!”
Pe drum inapoi, a verbalizat concluzia cea mai logica:
“Mami, eu nu o sa mai iau ceai verde data viitoare. Nu a vrut nimeni.”
6. Setarea instinctului de planificare
Acasa, enumerand lectiile si numarandu-si banii, a venit ca sa povestim si de urmatoarea experienta similara. Iar intrebarea lui a fost:
“Ce mai este nevoie sa cumparam?”
Cea mai mare surpriza pentru el a fost ca data viitoare costurile vor fi mult mai mici. Cu maxim 20 de lei o sa umplem borcanele, ne-au ramas deja pahare, o punga de gheata e intacta.
“Asta inseamna doar patru clienti ca sa ne recuperam banii!”
Deja mintea lui e altfel conectata, avand experienta necesara.
La final.
La final, iti spun ce i-am spus si sotiei mele, cand stateam amandoi, cu inima cat un purice, uitandu-le la el si sperand sa nu darame standul cu picioarele in sus.
“Pisi,” (asa o numesc eu, in momente de intimitate) “sa stii ca suntem niste parinti moderni.”
A inceput sa rada.
“Pai varianta simpla era sa ii dam 40 de lei si sa ne lase in pace. Dar si i-a castigat singur.”
Mai mult de atat, am fost surprins de cat de suportive au fost oamenii, in general. Au fost cativa care radeau cand il vedeau – dar e o lectie si asta, pe care trebuie sa o invete, pana la urma, fara ajutorul meu. Sau oameni ceva mai reci, care aproape ca se intorceau cu spatele, cand il vedeau.
Dar cei mai multi au fost incredibili, in reactii. Au cumparat, au vorbit cu el, l-au incurajat cand nu isi gasea cuvintele, i-au lasat bacsis.
La un moment dat, un barbat cu paharul plin cu limonada in maini, care tocmai cumparase, arunca o privire in 360 de grade, cautandu-i parintii in jur.
Si ne-a vazut, la 20 de metri distanta, cum stateam amandoi, cu fundul in portbagajul larg desfacut, cu privirea tinta la standul improvizat.
I s-a luminat fata, instant, a zambit larg si a dat aprobator din cap.
Ala a fost momentul nostru de glorie,
Cu drag,
Daniel.
PS: cand vezi experiente similare, scoate 5 lei din buzunar si cumpara o limonada. Copilul ala s-ar putea sa salveze lumea, mai tarziu. Si gestul tau sa fie exact ce a trebuit, la momentul respectiv, pentru evolutia lui.
PPS: daca vrei newslettere si articole similare, aboneaza-te aici. Saptamanal scriu povestioare si lectii de antreprenoriat, marketing, productivitate sau scris. Sunt mai bine de 50 000 de oameni care ma citesc, regulat (si poti fi si tu unul dintre ei).
PPS: Pe 27-28 august avem primul modul din Cursul de Design dedicat antreprenorilor, marketerilor si artistilor.
Locurile s-au ocupat in primele 2 zile, dar au mai aparut niste anulari, pe parcurs (din motive personale – vacante, concedii, nunti etc.) Asa ca inca te mai poti inscrie, pe ultima suta de metri:
Va fi un eveniment extraordinar. Vom deprinde o abilitate care va potenta alte abilitati pe care deja le avem, extraordinar de mult.
48 de comentarii
Aici m-am regasit total in paradigma celor doua blocaje. E f misto cum ai decis sa-l inveti pe Toma de mic sa depaseasca temerile astea. De fapt, nici nu are ce sa depaseasca, atata timp cat societatea si parintii nu i le-au format deja, e vorba doar de setarea unei mentalitati sanatoase. E una din lectiile cele mai importante pe care le poti da unui copil, dupa parerea mea.
Exact 🙂 Blocajele le simtim cu totii, intr-o mai mica sau mai mare masura. Insa daca nu poti vinde un pahar de limonada unui trecator insetat, este greu sa visezi la mai mult de atat…
Mi se pare super abordarea pe care ai avut-o cu Toma. Si modul in care ai prezentat un concept complex pe care multi adulti nu il pricep si se departeaza de abordarea etica!
Multumesc 🙂
Asta am si incercat. Mi se pare ca lectiile lui sunt usor de inteles si de catre adulti. Copiii sunt profesori extraordinari.
Momentul vostru de glorie pe mine m-a emoționat tare, mai ales crescând într-o familie unde parintii au fost absenti pentru a-mi da bani si citind aici despre parinti prezenti pentru a-și învata copilul sa faca bani. În acelasi timp e cumva împuternicitor, pot si eu sa invat lucrurile astea, singura, acum adult fiind, prin articole asa faine cum e acesta.
Intrebarile pe care le pui tu clientilor tai, urmeaza sa mi le pun si eu si iti multumesc pentru asta.
Si toata povestea si toate curiozitatile, constientizarile si trairile copilului m-au pus pe ganduri.
Ce bine e cand citesti ceva ce te si emotioneaza si te pune si pe ganduri:)) mersi!
Cu drag 🙂 Scopul meu este, de multe ori, sa storc o lacrima. Nu intotdeauna si imi reuseste. :))
Am citit de 2 ori articolul si am plans de fiecare data.
A fost dureros sa-mi amintesc experientele proprii care m-au invatat ca a vinde e o rusine si ca e preferabil sa cauti un venit sigur constant, decat sa risti sa faci ce-ti tipa sufletul.
De aceea, mult timp, nici n-am stiut ce vreau sau cum sa aflu. Stiam doar ca nu fac ce trebuie si ma simteam pierduta in propria viata.
A fost dureros, dar vindecator articolul. Si cel mai vindecator mi se pare sa poti crea pentru altcineva experiente care tie ti-au lipsit in copilarie.
E unul din articolele alea de printat si pus undeva la vedere.
Merci mult pentru tot ce ai reusit sa ma faci sa traiesc citindu-l! 🙂
Da, si mie mi se pare ca mi-a iesit de data asta. 🙂 Keep up the good work!
Pfff cum reusesti sa aduci atata claritate nu stiu. Ai un talent inascut sa ma pui fata in fata cu fricile mele si sa le privesc obiectiv ca sa pot sa le integrez.
Si lectia lui Toma e de-a dreptul geniala. O lectie pe fiecare parinte ar trebuie sa le-o dea copiilor.
Multumesc pentru abilitatea asta de a cobora adanc in programele noastre mentale.
Puterea introspectiei. Si eu iti multumesc pentru randuri…
Piele de gaina. 🙂 Cred ca cel mai super articol al tau, ever.
Multumesc…
Cred ca ar fi lecție de predat și experimentat la școală. Fiecare părinte ar fi bine sa citească articolul și să-și sprijine copilul în a reuși mai târziu ca adult. Scrii și experimentezi totul cu sinceritate, pătrunzând în esența. Super!!! Felicitări!!! Toma un copil fericit cu părinți admirabili!!!
Da, si eu cred ca ar trebui duse in scoala experimente de genul asta. Sunt foarte practice si se invata mult din ele. Experienta se duce direct in muschi, cum s-ar zice.
Grooozaaav👍Ce bine mi-ar fi prins cândva o astfel de experiență ca cea a lui Toma. Mă bucur pentru generațiile astea care au posibilitatea să învețe laaaa tiiiimp, lucruri utile, extraordinare care vor fi de folos toată viața. Eficientă experiența pentru Toma, care este Binecuvântat cu astfel de părinți. Un mare Bravooo pentru tus’ trei 👍
Multumim 🙂
fiul meu a avut astfel de targuri de Craciun si de Paste la o scoala de stat
Foarte tare! Doi părinți de nota 11, și un copil care prinde ideile din zbor! Și articolul super fain scris 🙂
Multumesc 🙂
Ca de fiecare data, am citit cu inima ceea ce ai scris.
Eu am crescut cu credinta ca “oamenii buni nu fac multi bani” si multe altele ca ea. Am incercat sa inaintez in business cu “frana de mana pusa”, ca sa te citez tot pe tine. E al naibii de greu, insa faptul ca paradigma cu care am crescut poate fi rescrisa este ceea ce imi da speranta si ma provoaca, in acelasi timp.
Felicitari pentru modul in care il ajutati pe Toma sa dobandeasca educatie financiara! E minunat, sunteti “parinti moderni” 🙂
Iti multumesc pentru articol! Inca am lacrimi in ochi in timp ce scriu acest comentariu.
Ma duc sa raspund la intrebari 😀
Go go go 🙂
Revelator este cuvântul cel mai potrivit pentru acest articol. Am revăzut o parte din experientele mele din copilărie și m-a ajutat să-mi dau seama de blocajele întâlnite și cum voi putea sa îmi ajut copilul sa aibă o evoluție cât mai frumoasa.
Mulțumesc!
Ma bucur 🙂
În primul rând îți mulțumesc pentru ultimile newslettere 🙂
E și la noi pe to do list partea cu standul de limonadă, copilul a făcut de curând 6 ani și pe mine mă cam bagă-n fibrilații uneori cu cât de extravert și dezinvolt este. Cum ziceai mai sus, copii sunt unii din cei mai buni profesori.
Cu toate că eu sunt angajat și sunt chiar ok așa, mai fac câteva mini proiecte pe dezvoltare de cursuri (elearning), pe lângă job, cumva încerc să-l învăț pe cel mic să fie pe cont propriu dacă asta-și dorește.
Una din cele mai faine amintiri cu el legate de vânzare este că vara trecută a găsit în campingul în care stăteam în vamă multe conuri la un loc.
Le-a pus într-un fel de cărucior și a început să le vândă celor din camping, ba pe o frunză, ba pe o piatră, ba pe bani.
La un moment dat, a început să zică celor care părea că-l refuză ceva de genul: eu cred că conurile îți poartă noroc, nu vrei unul?
A căpătat astfel 10-15 lei de care am fost să-și ia înghețată. ba mai mult a insistat să-mi cumpere și mie una, recunosc că a fost una din cele mai bune ever.
Încercăm să păstrăm distanța, în același timp să fim atenți, să discutăm după ce a făcut și ce a însemnat experiența pentru el.
Nu știu dacă ai putea avea probleme cu poliția pentru astfel de inițiative, am văzut la Sighișoara de curând niște copii luați la rost de poliție pentru că vindeau lipton în fața turnului cu ceas.
Următorul proiect pe care vrea să-l facă din proprie inițiativă este să creeze semne de carte pe care să le vândă, desenate și plastifiate (probabil)
Cu drag si multumesc mult si eu pentru comentariu.
Legat de politie, de-asta am ramas in preajma, pentru ca daca e ceva nasol, sa raspunda parintii pana la urma. Dar daca politia vine si se ia de un stand de limonada al unui copil de 8 ani, inseamna ca nu mai avem probleme in Romania.
O sa caut o metoda prin care sa devenim legali, fara sa complic sistemul pentru cel mic.
Eu am vorba asta, cat esti tanar, sparge cat mai multe oale cu putinta – ca le platesc oricum parintii.
Asta clar 🙂
De asta și noi l-am lăsat să experimenteze, să vadă cum e să fie refuzat și doar am încercat să-i facem față și să fim alături de el, cum a avut el nevoie.
Nu pot sa zic decat bravo. Daca (sau cand) voi avea copii, voi face ceva similar, e o lectie foarte pragmatica prin care face primii pasi in lume oarecum singur, fara sa mai stea in spate la ‘fusta la mami’.
Asemenea lectii ar trebui sa se predea si in scoli, educatie financiara 101, am creste niste generatii mult mai echilibrate dpdv financiar
De acord 🙂 Multumesc mult.
Va felicit!
Mersi, man 🙂
Cu lacrimi in loc am citit articolul. Multumesc pentru faptul ca ai ararat ca, desi in prezent esti un antreprenor de succes, povestea din spate vine cu momente de lupta, cu victorii, mai mici sau mai mari.
Important este cum ne raportam, invatam si cream experiente si copiilor nostri pentru a nu trece poate prin aceleasi experiente ce se pot dovedi mai tarziu Sursa limitarilor.
Dar cum spuneai e timp dedicat, e consum energetic si emotional si uneori, e mai usor sa oferim 40 lei si copilul sa gaseasca acest lucru firesc, iar tu ca parinte sa iti vezi linistit de ale tale.
Felicitari dragi parinti super moderni, pentru inspiratie si dorinta de a educa si veni cu exemple simple, practice si relevante.
Nu e usor si suntem si noi departe de a fi perfecti. Dar facem eforturi sa fim prezenti in dezvoltarea lui 🙂
Am început postarea de dimineață. „Îmi mirosea” a ceva tare bun 🙂 așa că am lăsat-o pentru mai târziu… dar nu înainte s-o trimit unei prietene, mamă de 2 băieți, „amenințând-o” să nu care cumva să se culce diseară fără s-o citească… Mi-a scris în nici 2 ore: „genial e omul ăsta. Și lacrimile mi-au dat.”
M-am mirat foarte! Am citit rapid, la rândul meu. Și lacrimile mi-au dat. :)))))
Pe scurt: ne-ai dat iar „stări de spirit”, pe lângă sfaturi, învățături și un articol extraordinar.
Mulțumim!
Ea va ști cum să-și crească mai bine pruncii, eu voi profita de fiecare postare să mă deștept mai tare.
P.P.S. cel mai bine reușeam exercițiile de amânarea recompensei cu postările tale. Până azi. 🙂
:)) Oricat de ciudat ar suna, dar ma bucur ca te-am facut sa plangi. A fost un scop declarat al textului, pe masura ce ma apropiam de final.
Drept urmare, standardul de raspuns a fost “m-ai facut sa plang”. Mai ales daca e trimis de o femeie (femeile fiind mai empatice, de fel).
Barbatii apreciaza claritatea mesajului, structurarea lui, lectiile incapsulate. Emotia e secundara.
La femei e invers, totul este despre ce se intampla in interiorul lor, pe masura ce parcurg textul.
Excelent. Felicitări părinți minunați!
Multumim (mai ales ca vine din partea ta)!
Am inceput cu copilul meu, cand avea 4 ani, cu un tabel pe care puneam zambareti si suparati functie de comportamentul lui. 10 zambareti roz primea un lei, 10 suparati verzi, imi dadea el un leu. La finalul lunii numaram tabelele impreuna cu el frecandu-si usor mainile. La inceput ii tremurau si picioarele de emotie. A primit in prima luna 7 lei, “salariu de copil” in plic colorat. Cu timpul se uita din avion la tabel sa fie cat mai roz. Apoi venea sa imi faca sterilizarea la cabinet vara, primea 10 lei pentru fiecare autoclav plin cu instrumentar impachetat si codat corect, la 8-9 ani. Acum la 11 ani avem stelute si liniute pe tabel. Fiecare reprezinta un leu. Tot asa, numara sa fie multe stelute. A incercat sa mai si triseze la numarul de stelute, dar ne reglam. A descoperit ca nu merge. A adunat banii, a mai si cheltuit, pe tot felul de nimicuri. Si intr-o zi si-a cumparat cu 400 de lei platiti de el, un joc lego. A si cautat in vitan la targul de masini sa vada daca il gaseste cu mai putin de 750 cat era oficial pe site si a gasit. A montat masina aia de lego in 3 ore. A dormit cu ea in pat. Acum vrea pedale speciale de bicicleta. Ii mai lipsesc 70 de lei. Luna august, are un proiect de o luna. Matura si face alte alea pe la o manastire, sau in alte parti, pe la cunoscuti, primeste 10 lei. Se adauga 10 dela noi si mancam de pranz. Nu lucreaza si nu aduna bani, nu mancam. Am avut reactii printre cunoscuti ca suntem rai si asa mai departe, dar el este fericit ca este lasat sa mearga sa faca chestii, fara noi si ca apoi, el ne hraneste cu bani facuti de el. Acum cateva zile a pierdut pe drum cei 10 lei… tragedie greaca nu alta. I-am dat 20 lei, a mers la piata, a cumparat de mancare, a venit acasa. A fost botos o zi intreaga ca a pierdut banii din munca lui. Vedem la final de august cum evolueaza…
Suna a un program spartan de educatie financiara. 🙂
un pic da, o sa fiu mai light dupa articolul tau, mai in joaca…
Mulțumesc mult Daniel.Întrutotul de acord cu tot ce ai scris. Fiul meu are acum 15 ani și pe la 6-7 ani primea câte 50 de bani pt. fiecare picior de masa și scaun de la restaurant pe care le curăța. In lockdown a fost copilot pt. livratori, iar cum lucrează in bar și la servire.
Când ai drum pe la Cluj ești invitatul nostru la o mancare chinezeasca!
Multumesc mult 🙂 Te-am trecut pe lista, pentru Cluj.
Wow, super articol! A fost foarte revelator pt. mine.
Facand un curs de educație financiara de curând, mai exact despre relația cu banii, am realizat ca eu mereu am avut bani. De mic copil am avut bani de buzunar. Niciodată nu le am dus lipsa. Am lucrat încă din primul an de facultate și de atunci meru am avut banii mei. Cumva, a fost destul de uimitoare revelația asta deoarecea convingerea mea din totdeauna a fost ca nu mi permit.
Citind însă articolul tău, mi s au mai clarificat unele lucruri.
Am înțeles acum de unde vine aceasta nevoie de siguranță financiara.
Și totuși, am rămas cu o întrebare. De ce oare vânzarea este văzuta ca pe ceva rușinos?
În alta ordine de idei, mi a plăcut foarte mult proiectul cu limonada. Mi ar plăcea sa l pun în practica când va mai creste fetita mea. Deocamdată are 4,6ani și deja am început sa i explic ca banii trebuie sa ai grija cum ii gospodărești, ca trebuie sa fii atent la cum ii cheltui. De multe ori am refuzat de ex sa i cumpăr jucarii sau lucruri pe care le are deja și ii spun ca mai bine luam lucruri pe care nu le are deja și care sa i fie utile.
De asemenea, toate hainele care i au rămas mici le am donat. I am explicat ca sunt copii cu mai puține posibilități decât noi. Și acum știe ce are de făcut când ii rămân hăinuțele mici.
“De ce oare vânzarea este văzuta ca pe ceva rușinos?” – este un mix care acceseaza niste emotii ancestrale, probabil cea mai importanta fiind teama de refuz / respingere.
In trecut, cand eram respinsi dintr-o comunitate (trib), eram condamnati la moarte. Oamenii sunt terifiati si acum, in secolul al XXI-lea, sa nu fie goniti din tribul lor.
Apoi mai este sentimentul de nesiguranta pe care il simtim cand ni se vinde noua ceva. Avem in minte, de obicei, pe cineva care vrea sa vanda ceva ce noi nu vrem. Si pentru ca stie sa primeasca un refuz, insista, insista, insista… Pana in punctul in care experienta devine dureroasa. Asa ajungem la concluzia ca nu vrem sa fi si noi asa.
Un alt element tine de “culturalul” mostenit de pe vremea comunistilor. Am trait jumatate de secol cu imaginea “bisnitarilor” (cuvant care vine din engl. business) – oameni care obtineau profituri pe cai necinstite, intr-o perioada in care era ilegal sa faci antreprenoriat. Nimeni nu avea voie, dar unii erau mai egali decat altii. Si astia, de obicei, aveau relatii cu securitatea, motiv pentru care ne temeam de ei.
Asa ca n-am vrut sa ne asociem cu astfel de activitati.
Si lista poate continua…
Foarte bun articolul si foarte buna explicatia asta 🙂 Si eu am avut aceeasi mentalitate insuflata de la tata, “oamenii cumsecade nu fac afaceri” si multa vreme nu am inteles de unde venea
nu pot sa spun decat – Felicitări!!
Felicitări vouă, ca părinți, pentru lecție/experiență!
și
Felicitări celui mic, pentru implicare și curaj!!
Emotionant, mi-au dat lacrimile la propriu. Obisnuiam sa ma joc de-a vanzatoarea in copilarie, dar primeam la schimb boabe verzi de struguri sau frunze. Desi imi ajutam mult parintii si bunicii la treburile casei si ale campului, nu am primit o astfel de educatie financiara, insa tot am “furat” ceva de la ai mei: obiceiul de a economisi, de a fi atenta la bani, de a nu risipi. Acum am ajuns sa investesc multi bani intr-un hobby si nu reusesc sa vand nimic, nici macar pe boabe de struguri :)))
Si eu, ca adult, am primit o lectie valoroasa de la tine prin acest articol, pentru care iti multumesc!
Felicitari din toata inima!
Foarte bun articol, ca tata au mers cuvinete tale ca untul pe pâine!
Educatia financiara este foarte necesara si chiar ar fi bine daca ar fi introdusa in scoli.