Cele trei etape care te ajuta sa intri in stare de flux

“Ramai in mijlocul evenimentelor si doar priveste ce se intampla. Apoi uita ca esti acolo.”
— Lao Tzu

Preambul

Stateam cu fundul direct pe pamant, in una dintre multele insule de pe teren in care iarba disparuse in totalitate. Piciorul ma durea ingrozitor, iar pulpa imi era rosie toata. Plangeam infundat, in timp ce toti colegii mei deja fugisera la vestiare.

Plasele fusesera demontate de pe porti, fanioanele de la colturile terenului luate si ele. Eram doar eu si cu orgoliul meu, ranit.

“Esti bine?” m-a intrebat atunci mister, lasandu-se in genunchi langa mine si incercand sa isi aranjeze putinele fire de par, albe, pe care le mai avea in cap.

Am tresarit, pentru ca nu il vazusem, dupa care mi-am tras nasul zgomotos.

“Suparat…”

A zambit.

“Stii ca n-am pierdut din cauza ta, nu?”

Stiam, era deja 4-0 cand intrasem eu, in repriza a doua. Aveam o echipa groaznica, fara portar. Hotarasem sa facem cu schimbul toti, pana gaseam pe cineva care isi dorea sa apere si avea si minimul de talent pentru asta. Luam goluri din toate pozitiile si prin orice procedeu cu putinta.

“Stiu,” am spus eu.

Primisem o pasa pe diagonala, imediat cum intrasem. Mi-o prelungisem un pic cam lung, direct din preluare, dar stiam ca am viteza buna si ca pot sa o ajung. Sprintasem pe langa fundasul lor stanga cu usurinta cu care scoti limba la un copil, ca sa il faci sa rada.

Ajunsesem in careul lor si eram intr-o pozitie ideala. Aveam doi coechipieri care asteptau o pasa sau o centrare, un singur fundas prins pe picior gresit, intre amandoi, si portarul care venea spre mine ca sa inchida unghiul. Era o pasa simpla.

Cu toate astea, cand am ajuns in dreptul mingii, am avut o strafulgerare. Ca e prea usor. Am calcat cu piciorul de sprijin un pic prea aproape de minge si am dat pe langa ea. Si am cazut in fund, in plina viteza.

Iar acum imi plangeam singur de mila, uitandu-ma la tricoul cu 2-3 numere mai mari decat mine, pe care il aruncasem pe jos. La gaurile cat buricul degetelor, din el, care proveneau de la tigarile pe care le fuma inainte de meciuri si in pauze fostul proprietar al echipamentului.

Cazusem in fund, ma facusem de ras si ma simteam exact precum tricoul ala. Dar mai rau era ca pasa era simpla si facusem totul perfect pana la ea. O râma se miscase in capul meu, un gand, un mormoloc mic din creierul meu – chiar inainte sa o lovesc. O sa dai pe langa! Un fior pe care l-am simtit instant, cand mi-am dat seama ca exact asa o sa fie.

“Uite, hai sa iti spun parerea mea,” mi-a spus mister, in continuare, ridicandu-se si indreptandu-si spatele, cu un geamat de om batran. “Vrei sa o auzi?”

“O sa ma ajute la ceva? Am fost de … ” N-am putut sa zic cuvantul cacat, pentru ca mi s-a parut nepotrivit de fata cu el. Asta desi intre noi ne injuram ca chiorii.

A inceput sa rada.

“Hai, ba, a fost un luft. Problema ta este ca vrei prea mult. Ai corpul rigid mereu, ca si cum il fortezi. Lasa-l moale, flexibil, nu-l mai tine ca un bat tot timpul. Incearca sa iti tii tot corpul flexibil. O sa pari mult mai rapid, o sa fii mult mai concentrat la joc si mai putin in capul tau.”

N-am inteles atunci ce a vrut sa spuna. Au trecut anii, am jucat si alte meciuri, unele le-am castigat, altele le-am pierdut. La final de juniorat m-am si lasat de fotbal, la presiunea parintilor (ramasesem corigent la vreo doua materii, asa ca am fost adus pe calea cea buna). Viata si-a urmat cursul.

Dar cuvintele lui au ramas undeva pe fundal. Este chintesenta oricarui om care isi doreste sa faca lucruri usor, din stare de flux.

Principalul motiv din spatele blocajelor

O sa vreau sa iesi din paradigma jocului de fotbal, pentru ca nu despre asta este vorba. Este doar un exemplu si nimic mai mult. Ceea ce urmeaza sa iti spun poate fi aplicat in orice domeniu si orice actiune pe care vrei sa o intreprinzi.

Si este motivul pentru care multi dintre noi clacam, ne blocam, devenim cinici cu munca noastra, cu rezultatele noastre, devenim mult prea critici noi insine si ne miscam greu spre deloc. Motivul pentru care nu mai simtim placere in ce facem si ne intrebam ce naiba cautam acolo.

Indiferent ca vorbim de:

• un proiect la munca, pe care ti l-ai asumat, cu termen limita care se apropie cu viteza de tine;
• un start-up pe care trebuie sa il faci rapid sa functioneze;
• orice tip de initiativa pe care o ai si care presupune un obiectiv spre care tinzi, un plan pe care sa il urmezi si o actiune, mai mult sau mai putin complexa.

Cei mai multi oameni isi dilueaza, din pacate, energia de executie (cand fac lucrul respectiv) in zeci, sute, mii de ganduri aleatorii care nu ii ajuta la nimic – din cauza anxietatii, a oboselii, a dubiilor sau a lipsei generale de incredere in ei insisi.

Cei care au rezultate peste medie sunt cei care reusesc sa isi concentreze energia pe actiunea din fata lor. Sa fie una cu ceea ce fac, indiferent de distragerile interioare (“o sa dau pe langa”) sau exterioare (“notificari aleatorii pe telefon”).

Cand esti acolo, una cu ceea ce faci, se numeste ca esti in stare de flux. Esti in lumea pe care tu insuti ai creat-o, timpul dispare, dispare propriul corp chiar si gandurile tale despre ceea ce faci. Devii un canal.

Problema centrala, pe care vrem sa o evitam, este ca mult prea des lasam mintea sa domine ceea ce facem si, implicit, criticul nostru interior. Acel judecator care da tarcoale si evalueaza constant actiunile noastre, IN TIMP CE LE FACEM.

Inclusiv cand scrii un articol precum cel pe care il citesti acum, tu ca autor ar trebui sa te foloseasca de “ratiune” in doua dintre cele trei etape creative:

• Inainte de scrisul efectiv (cand decizi ce vrei sa scrii, cui sa scrii, cu ce scop si cam care este mesajul);
• Si dupa scrisul efectiv (cand citesti cu un ochi critic, ca sa poti repara ce este fisurat, sa tai ce nu functioneaza etc.)

Dar cand scrii propriu-zis, orice farama care vine din mental te impiedica. Devii constient de ceea ce faci. Critic cu ceea ce scrii, chiar inainte sa scrii. Cuvintele curg greu. Foile sunt rupte si aruncate la cosul de gunoi.

Si eternul sentiment de “sunt blocat”.

Acelasi lucru se intampla si cand canti, cand vorbesti in public, cand alergi la un maraton, cand faci o vanzare etc.

Este ca si cum ai doua parti in corpul tau, separate: mintea, care este foarte buna la analiza & planificare, si emotia, o data ce intri in executia propriu zisa. Cand amesteci cele doua parti, rezultatele incep sa fuga de tine.

Starea de flux

Starea de flux este o stare mentala in care o persoana este complet imersata intr-o activitate sau sarcina. Este o experienta pe care oricare dintre noi am simtit-o, intr-un anumit punct al vietii noastre, in timp ce citeam o carte, ne educam intr-un domeniu, eram implicati intr-un proces creativ sau act artistic, participam intr-o competitie etc.

Cand esti in stare de flux se intampla mai multe lucruri, in paralel:

• timpul se dilata sau se accelereaza, avand o alta curgere perceptuala (nu mai simti cum trece, pentru ca esti cu totul imersat in ceea ce faci);
• esti complet concentrat pe ceea ce faci pana in punctul in care totul dispare in jurul tau;
• ceea ce faci pare usor si recompensatoriu prin definitie (starea de flux este, in esenta, una dintre tipurile de fericire pe care le experimentam, intr-o viata de om);
• esti in control complet asupra ceea ce faci, la un nivel superior abilitatilor tale normale;
• rezultatele pe care le ai, atat calitative, cat si cantitative, sunt mult peste medie.

Cand experimentezi starea de flux, este ca si cum accesezi un nivel superior de inteligenta, la care nu ai acces in mod normal.

Desi poti experimenta starea de flux in aproape orice activitate pe care o intreprinzi, cel mai usor ea poate fi recunoscuta in:

• sporturi (cand un sportiv are o executie extrem de fluida, ca si cum este o simpla unealta a disciplinei sportive in sine)
• sau in actele artistice (cand un cantaret este patruns complet de ceea ce canta si are o intepretare extrem de puternica din punct de vedere emotional sau un actor care joaca atat de bine pe scena sau in fata camerei, incat se confunda cu propriul rol, iar audienta este hipnotizata).

De recunoscut o recunoastem, atunci cand o vedem, pentru ca devenim rapid constienti ca asistam la ceva unic si memorabil. Omul aflat in cautarea perfectiunii este, probabil, cel mai aproape de atingerea ei cand este intr-o asemenea stare. Un meci de tenis jucat la perfectie si cu mult peste posibilitatile normale ale tenismenului, un cantec care vibreaza in public si genereaza emotii puternice in masa, un actor care iti da fiori, atunci cand te uiti in ochii lui si te face sa uiti ca esti intr-o sala de cinema.

• O Simona Halep, atunci cand o invinge pe Serena Williams cu un neverosimil 6-2, 602, in finala Wimbledon din 2019.
• Un Freddy Mercury cantand Bohemian Rapsody in fata a 72 000 de oameni, in 1985.
• Un Heath Ledger, in rolul lui Joker, din seria Batman – “The Dark Knight”, din 2008.

Executii care raman in memoria colectiva a celor care au fost prezenti.

Si, ca sa poti sa ajungi la starea respectiva, ai nevoie sa iesi din capul tau.

Curiosul caz al Simonei Halep

Am vorbit de doua parti pe care le posedam cu totii, minte (ratiune) si emotie (starea fluida de a face, impasibil la factori exteriori). Avem insa nevoie de ambele parti, pentru a putea ajunge in stare de flux. Atata tot ca in etape diferite ale procesului.

Ca sa le pot sintetiza mai bine, o sa raman la exemplul Simonei Halep, pentru ca este usor vizibil, daca ai apucat sa o urmaresti, jucand tenis. Este o sportiva cu o etica a muncii mult peste medie, cu o dorinta de castig imensa si cu o capacitate de efort extraordinara.

Insa nu o data am vazut-o, in timpul meciului, de obicei la executii gresite sau la mingi pierdute, certandu-se singura. “Esti proasta!” am putut citi de mai multe ori pe buzele ei. “Misca-ti picioarele, misca-ti picioarele!” “Haide, tot ce trebuie sa faci este sa o ridici peste fileu, ce faci?”

Intrebarea care iti vine natural in minte si care a fost evidentiata de Timothy Gallwey, in cartea “Inner game of tennis” este: “Cine pe cine cearta in scena asta?”

Sunt cuvinte taioase. Critici. Urlete care evolueaza dinspre interior catre exterior. Ea vorbeste cu cineva. Cearta pe cineva. Cel care cearta este dictatorul. Mintea. Partea cu planurile, cu indicatiile, cu obiectivele, cu programul, cu monitorizarea.

Iar cel certat este cel responsabil cu executia. Cel care joaca, de fapt. Sportivul. Artistul. Copilul din noi. Emotia de care vorbeam.

Cand se intampla asta, jocul incepe sa scartaie. La Simona este mult mai evident, pentru ca prima identitate este extrem de pregnanta. Si, daca ai vazut meciurile ei, stii ca daca nu reuseste sa se echilibreze, sa renunte la autocritica, la biciuirile proprii, cel mai probabil pierde, indiferent cat de mult lupta.

Asta este si motivul pentru care, la interviuri, Simona face foarte des apel la artistul din ea.

“Scopul meu este sa ma bucur de tenis si sa uit de rezultat,” este, probabil, replica cea mai des folosita de ea, in discutiile cu jurnalistii. Inainte de meciuri invoca bucuria de a juca tenis, cu speranta in glas, dupa meciuri vorbeste despre faptul ca reusit sa se bucure de meci (deci a castigat), sau ca nu a reusit asta (deci a pierdut).

Ceea ce inseamna ca este extrem de constienta de cele doua parti si incearca sa le tina la distanta, pentru ca inamicul cel mai mare, pe terenul de tenis, este ea insasi.

“A jucat din afara mintii ei,” a spus Serena Williams dupa finala pierduta in fata Simonei. “De fiecare data cand un jucator reuseste asta, tot ce poti face este sa iti scoti palaria in fata lui si sa il aclami.”

Si atunci mintea la ce foloseste, in analogia asta?

O sa ma apropii de un sistem ceva mai structurat de reprezentare a starii de flux, din punctul meu de vedere. Pana atunci, insa, pentru ca am fost atat de mult impotriva “dictatorului de pe teren”, am nevoie sa ii fac un pic de loc si sa ti-l prezint si pe el si la ce e bun.

Mintea este cea care dicteaza ritmul, inainte si dupa “meci”. Cel care vine cu disciplina. Care te tine pe linie. Care te trage de maneca si te duce la antrenamente. Care se educa. Mintea este cea care isi propune obiective, care forteaza limite. Cea care analizeaza esecurile si reusitele.

Mintea este adultul din relatie, tot asa cum emotia este copilul.

Sunt trei etape si trei roluri la care vrem sa fim atenti

Orice act al nostru, indiferent daca este artistic, daca tine de business sau are legatura cu activitati banale, precum urmaritul unui film pe netflix, vine in trei acte:

1. Prep.(pregatirea)
2. Executie
3. Revizuire(analiza ulterioara, cu scopul de a corecta si imbunatati viitoarele actiuni)

Cand scrii o carte, cele trei parti ale actului creativ se numesc outline (planificarea cartii), writing (scrisul ei), revising (revizuirea manuscrisului obtinut, pana in punctul in care devine publicabil).

Cand lansezi un produs in piata, cele trei parti se numesc: strategia de lansare, lansarea propriu zisa & concluziile prin care iti ajustezi viitoarele actiuni.

Cand te uiti la un film pe netflix, cele trei parti se numesc: decizia (care include si cautarea), vizionarea filmului si parerea pe care o ai despre film, dupa ce l-ai urmarit, prin care iti ajustezi perceptia despre ceea ce vei urmari in viitor.

Constient sau inconstient, trecem prin toate cele trei etape… asa cum trecem prin viata. Viata insasi are trei acte, plecand de la stadiul de copil, ajungand la adult si mergand catre seniorat. Atata tot ca, in analogia asta, adultul este la pupitrul de comanda, copilul este cel care se joaca si seniorul este cel care vine cu lectiile.

(stiu, am tendinta sa dau exemple peste exemple si sa ma repet, de multe ori, dar exista nuante si moduri diferite de a vedea acest sistem – dar si de a ne folosi de el).

Cele trei etape mie imi place sa le numesc:

• Etapa 1: Intention (sau “intentia”), care are un adult in spate, care decide viitoare actiuni, dar si pregateste terenul pentru executia in sine. Aici este dictatorul la putere, mintea, profesionistul etc.
• Etapa 2: Flow (sau “executia”), care are pe copil la timona, pe cel care se joaca, cel care uita cum trece timpul, care executa propriu-zis, ceea ce decide dictatorul.
• Etapa 3: Menthoring the way (sau “concluziile”), cu inteleptul la timona, cel care a trait multe la viata lui si care are intelepciunea necesara sa ii impace pe cei doi, din etapele anterioare. Aici este seniorul. Mentorul. Coach-ul.

Orice interferenta a rolurilor duce la o executie slab calitativa. Inainte de “meci” (orice ar insemna asta pentru tine) ai nevoie de general, de cel care raspunde pentru rezultate, cel care isi asuma. El face pregatirile, impune antrenamentul necesar, ia in calcul toate variabilele, ca sa diminueze sansele de esec si sa le creasca pe cele de reusita.

In timpul meciului, ai nevoie artist, de cel care poate auzi muzele si se poate pierde in activitatea in sine, cu maxim de impact. Dupa meci, indiferent de rezultatul obtinut, ai nevoie de intelept, care sa vina si sa tempereze egoul, sa traga concluzii, sa vina cu sfaturi, sa puna intrebari si sa caute raspunsuri.

Cand generalul nu exista, artistul nu are educatia si abilitatile necesare ca sa performeze.
Cand artistul nu exista, rezultatele vor fi fortate, va exista multa suferinta “in executie” si critica interioara).
Cand inteleptul nu exista, cei doi “actori” se vor sfasia unul pe altul si, de cele mai multe ori, va rezulta in renuntare.

Avem nevoie de toate partile ca sa putem sa visam mai departe decat la ziua de maine. Dar si sa ne bucuram de ceea ce facem.

Cele trei nume pe care le poti folosi

Nu exagerez cand spun ca starea de flux poate deveni un stil de viata. Cand esti in zona, cand esti una cu ceea ce faci, de obicei rezultatele sunt peste medie, dar ai si recompense emotionale extaordinare. Starea de flux de obicei aduce inclusiv siguranta financiara, pentru ca imbina cele trei minti intr-una singura: ai si mintea pragmatica, si cea artistica, dar si intelepciunea necesara ca sa le faci viabile, pe termen lung.

Simpla constientizare a ceea ce spun eu aici ajuta, de multe ori, la deblocare. Pentru ca cele mai multe blocaje pe care le avem, le avem atunci cand generalul inchide artistul intr-o cusca, dupa ce il biciuie bine. Sau cand artistul tine planificarea si antrenamentele, dupa ce l-a imbatat bine pe general.

Sunt etape diferite, nevoi emotionale diferite, roluri diferite din care facem actiunile noastre.

Pentru a le intelege mai bine si a le diferentia, poti sa le dai inclusiv nume.

1. Generalul

Pentru “general” poti lua orice figura autoritara care te inspira. Pentru mine, generalul se numeste “Subodai” (cei mai multi ii spun Subutai), este mana dreapta a lui Genghis Khan, probabil unul dintre cei mai mari strategi militari din istorie. A planificat si condus mai bine de 20 de campanii militare, a castigat pe terenul de lupta mai bine de 65 de batalii, a cucerit mai mult teritoriu decat orice alt om de armata din istorie. A ramas neinvins, in toata cariera lui, si a murit de batranete, lucru absolut fenomenal pentru vremurile respective.

Era cunoscut pentru modul in care gandea bataliile, pentru faptul ca putea sa infrunte armate mult mai numeroase si sa le infranga, fara drept de apel. Cel mai cunoscut moment militar al lui Subodai este cel in care infrange statul Kievan Rus (stramosii Imperiului Tarist de mai tarziu), in conditiile in care armata inamica era de 4-5 ori mai numeroasa.

Strategia folosita in batalia de la raul Kalka este o sursa de inspiratie pentru orice om care este pasionat de leadership, management si productivitate. Aflate fata in fata, cele doua armate, Subotai a ordonat o retragere falsa, care a durat nu mai putin de noua zile. Comandantii armatei slave, din dorinta de glorie militara, i-au urmarit intr-o cursa egotica, incercand sa fie primii care dau lovitura decisiva.

Armata mongola s-a pastrat compacta, chiar si in actiunea de retragere, in timp ce slavii s-au divizat in mai multe grupuri, la distante considerabile unul de altul. In a noua zi, Subotai a dat ordinul de a ataca pe atacatori, iar prada a devenit pradator. Atata tot in loc sa atace cu 20 000 de mongoli o armata de 80 000 de slavi si aliati, a avut de infruntat mai multe armate de forta egala sau mai mica cu a lor.

Este similar gandirii lui Rommel, legendarul feldmaresal al Germaniei din al II-lea Razboi Mondial, supranumit Vulpea Desertului pentru victoriile in lant obtinute in fata aliatilor pe frontul nord-african.

“Degeaba tu ai doua tancuri si eu unul, daca ma lasi sa ti le distrug pe rand,” ar fi spus el unui prizonier britanic, incercand sa ii explice secretul succesului lui.

Napoleon avea acelasi tip de gandire.
Caesar la fel.

Fiind pasionat de istorie, fiecare general de armata de succes din istorie este o sursa de inspiratie. Dar tu poti gasi o alta figura care sa tina haturile. Important este sa fie decisiv, strateg, disciplinat. Sa puna osul la treaba. Sa nu ii fie frica sa isi propuna obiective si sa isi suflece manecile pentru asta.

2. Artistul

Aici este un pic mai dificil de ales un nume, pentru ca sunt foarte multe exemple:

• Nadia e un nume extraordinar, pentru executia de la Montreal din 1976, cand a luat primul 10 din istoria gimnasticii mondiale;
• Gica Hagi, pentru evolutia din meciul din Columbia ’94, poate fi un exemplu de stare de flux (cauta pe youtube, ca sa intelegi ce inseamna sa fii in stare de flux timp de 90 de minute);
• Duckadam, in 1986, cu cele patru penaltyuri aparate imporiva Barcelonei;
• Freddy Mercury, cu prestatia din 1985, este iar un exemplu bun si o sursa de inspiratie;
• Michael Jackson, cu interpretarea melodiei Smooth Criminal, din 1997, de la Munchen;
• James Brown, in 1974, cu prestatia din timpul concertului Kinshasa Zaire

Poti vedea momente extraordinare in videoul de mai jos:

(exemple incredibile de artisti aflati in stare de flux)

Sincer sa fiu, poate fi orice nume, atata timp cat ii dai o identitate. In cazul meu, alterneaza, in functie de nevoie, pentru ca este o stare. Poate fi Michael, poate fi Elvis, Simona, Nadia…

Ba chiar am si corespondent pentru starea de flux imersiva, de grup, in prestatia echipei Leicester, pentru campionatul castigat in 2016 – cu o cota de 5000 la 1 (!) Probabil cea mai frumoasa poveste de succes din istoria fotbalului, in care micutul David infrange nu un singur Goliat, ci nu mai putin de 19, pe parcursul unui an intreg si a 38 de meciuri consecutive, cand nimeni nu le dadea nicio sansa:

3. Inteleptul

Aici, ca sa ii dai un nume, va trebui sa rascolesti un pic in istoria ta personala, pentru ca poate fi oricine te-a incurajat la un moment dat. O figura parentala, un bunic care credea in tine, cineva care te-a imbratisat exact atunci cand aveai nevoie.

Este extrem de puternic, atunci cand are impact emotional asupra ta.

Inteleptul este un om care vine cu viziune, cu echilibru, cu nondjudecata, cu energie de vindecator. Care este spiritual, care te calmeaza, care te ajuta sa dormi, sa visezi, sa speri.

Dincolo de exemplele personale, poti apela si la personaje fictionale sau reale – atata timp cat realizezi ca mentoratul este o chestie care se intampla intre doua persoane. Cu alte cuvinte, trebuie sa identifici relatia, ca sa poti sa alegi mentorul.

Yoda, pentru Luke Skywalker.
Darren Cahill, pentru Simona Halep (mereu l-am vazut mai degraba drept un catalizator si un mentor, decat un antrenor).

In articolul de astazi, mentor pentru mine poate fi inclusiv antrenorul din povestea de la inceput.

“Incearca sa iti tii tot corpul flexibil,” mi-a spus el atunci. Lucru care a reverberat peste ani de zile si sta la baza randurilor mele de astazi.

La final

Daca inca mai esti alaturi de mine, te felicit. Probabil ca te-am lasat fara suflu, dupa un articol lung cat un maraton, mai ales in era Facebook-ului, in care textele scrise au dimensiunea unui sticky notes, mai degraba decat a unui papirus care nu se mai termina.

Concluzia mea este simpla.

Cand suferi in actiune, este pentru ca nu functioneaza separarea puterilor in stat. Mintea o folosesti inainte de actiunea in sine. Cand esti in actiune, ai nevoie sa uiti ca esti acolo si doar sa… fii. Iar la final, sa chemi pe intelept, ca sa ii aduca la masa pe cei doi si sa ii impace.

Have fun,
Si incearca sa iti tii tot corpul flexibil
o sa fii mult mai concentrat la joc si mai putin in capul tau.

D.

Lasa un comentariu mai jos si spune-mi cand a fost ultima oara cand ai experimentat ceva similar starii de flux.

Ce faceai, mai precis?
Cum ai trait experienta?
Cum poti replica starea respectiva?

Ofera putin din experienta ta si noua, celorlalti! Apasa pe reply si incepe sa tastezi. 🙂